Consilierii locali ai Oneștiului stabilesc impozitele și taxele pentru anul 2020

Consilierii locali ai Oneștiului stabilesc impozitele și taxele pentru anul 2020

Luni 23 decembrie, de la ora 9.00 consilierii locali ai municipiului Onești se întrunesc în ședința ordinară a  acestei luni a Consiliului Local. Cel mai important proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi este fără îndoială stabilirea  impozitelor, a taxelor locale și a unor taxe speciale pe anul 2020. Un lucru inedit la această ședință se referă la  actualizarea Studiului de piață pentru stabilirea valorii chiriilor la Piața Agroalimentară Onești precum și valorile chiriilor la modulele de la Centrul comercial Piață – ambele  aflându-se în teritoriul administrativ al municipiului. Consilierii locali vor aproba organizarea și finanțarea  stagiunii teatrale oneștene pentru anul 2020 și înființarea  Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență  Onești (tip VI). Modificarea unei hotărâri ale Consiliului Local Onești (privind desemnarea  reprezentanților Consiliului Local  în consiliile dce administrație a unităților de învățământ  preuniversitar pentru acest an școlar), transmiterea unui contract de închiriere  asupra unui spațiu comercial  aflat  în proprietatea municipiului Onești  precum și propunerea de  schimbare de destinație a unui teren situat în incinta Colegiului Național ”Grigore Moisil” sunt alte proiecte de hotărâre  de pe ordinea de zi a acestei ședințe.

Proiectul de hotărâre privind încetarea contractului de   dare în administrarea Comisariatului  Regional pentru Protecția Consumatorilor, Regiunea Nord Est a unui spațiu în strada Victor Babeș va fi trecut prin Consiliul Local Onești, unde se va lua în discuție și transmiterea drepturilor de concesiune asupra unor terenuri aflate în proprietatea municipiului. Aleșii locali ai Oneștiului vor aproba cotizația anuală la patrimoniul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare Bacău.

Este de remarcat faptul că pe ordinea de zi a acestei ședințe se află și… soluționarea unor plângeri (una privind  aprobarea cuantumului taxei speciale de salubrizare și o alta  ce se referă la Hotărârea Consiliului Local Onești care reglementează autorizarea și funcționarea unităților comerciale din municipiu). De asemenea, în ședința ordinară a lunii decembrie se va aproba documentația tehnică și indicatorii tehnico – economici la Studiul de fezabilitate  pentru investiția ”Extindere sistem de supraveghere video  pentru siguranța cetățenilor în municipiul Onești” iar în încheiere se vor aduce în atenția autorității locale problemele diverse ridicate de către consilierii locali.   Ion Moraru

Distribuie articolul!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata