CU GENEROZITATE!

CU  GENEROZITATE!

Vin Sărbătorile de iarnă! Vine Crăciunul! Vin și  veștile bune, una fiind că  în cursul zilei de azi (luni 23  decembrie),  se va da drumul  circulației pe două benzi la  podul de peste râul Trotuș, aflat  de mai multă vreme  în lucrări de reabilitare.  După o lungă așteptare, de mai bine de 10 zile, au sosit avizele de la  Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și de la  Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).  ”Responsabilitatea acestui demers a aparținut constructorului,  care a făcut toată documentația  pentru  redeschiderea circulației la podul de peste râul Trotuș”, a menționat în cadrul ședinței Consiliului Local Onești primarul  municipiului, Nicolae Gnatiuc. În cadrul acestei ședințe s-a evidențiat faptul că  întâlnirea, de pe șantierul podului, a  tuturor factorilor decidenți,  care au constatat că  pe  podul de peste  Trotuș de la Onești se poate circula pe  două benzi, a avut loc în ziua de 12 decembrie iar  în  deschiderea circulației  s-a implicat și noul prefect al județului Bacău, Liviu Miroșeanu.

Ședința Consiliului Local Onești de azi 23 decembrie a mai adus un lucru deosebit:  de la tribuna  executivului oneștean  consilierul local Constantin Florian (președintele  ședinței), a adus la cunoștință  că  o elevă a Liceului cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” se confruntă cu imposibilitatea de a plăti costurile pentru cazare și masă la căminul acestei instituții de învățământ. Ideea sa, de a subscrie toți consilierii locali pentru o donație de 10 lei lunar, a fost îmbrățișată și de primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc.

Aceasta  este o inițiativă lăudabilă și fiind în pragul frumoaselor sărbători de iarnă  am dori  ”să mișcăm cumva”  mai multe lucruri în municipiul Onești, unde  și aici sunt familii cu mulți copii,  oameni cu situații sociale  deosebite, fără posibilități materiale,  ce nu se pot  bucura  de întregul farmec al  sărbătorilor  sfârșitului de an. Pentru a arăta că în alte localități ale României – fără a se întâmpla miracole – au loc gesturi și  fapte dintre cele mai deosebite, luăm exemplul  municipiului Bârlad. Aici  cineva s-a îngrijit  de o cățelușă Brac German, pe care stăpânul său a abandonat-o,  iar acum   o donează  unui iubitor al animalelor.  Unul dintre aceștia este și Ionuț , care are 14 ani și ar dori  să aibă  ”un catelus rasa amstaff; am mai avut unul dar a murit de bătrânețe” (telefonul lui Ionuț este  0755.161020).

Ce mai donează bârlădenii: ” o veioză”, ” o canapea  și nu pot asigura transport”,  ”papagali cu tot cu cuscă,  urgent!” Este  sublim  gestul unei familii de a dona ”un porc pentru  oameni nevoiași”  în timp ce alții,  aflați în situații  mai delicate caută ”o mașină de spălat… am trei copii și spăl la mână … dar acum că e frig, este mai greu!” Un alt anunț  vine cu o altă  dorință arzândă: ”dacă aveți o sobă și nu o mai folosiți, aș primi -o cu drag , am mare nevoie de ea sau mobilă care nu vă mai trebuie –  stau cu chirie și nu am posibilitate!”

Sunt și oameni care își doresc… flori! ”Cine are prea multe  flori de apartament și vrea să renunțe la unele, aș fi bucuroasă să le iau la mine  acasă!” Dar iată și cel mai  pătrunzător și profund mesaj:” Cine ar putea să – mi doneze și mie un pătuţ pentru o fetiță, îmbrăcăminte sau alte lucruri. Le voi folosi cu cel mai mare drag! Menţionez că voi naște luna viitoare și incă nu am cumpărat nimic, deoarece nu am avut posibilitatea. Telefon  0755 – 394 869.”

Asemeni Bârladului, cu oameni  necăjiți și cu nevoi mari, este și Oneștiul și nu numai…  Să privim în jur  și să le aducem o bucurie, amintindu-ne  de cuvintele  Sfântului Părinte Papa Francisc:

„ BRADUL DE CRĂCIUN  EȘTI  TU… CÂND  REZIȘTI ÎMPOTRIVA  VÂNTURILOR  ȘI  GREUTĂȚILOR  VIEȚII. GLOBURILE  POMULUI  DE  CRĂCIUN  EȘTI  TU, CÂND  ÎȚI  COLOREZI  VIAȚA  CU  CELE  MAI  FRUMOASE CALITĂȚI. LUMINIȚELE  DE  CRĂCIUN  TE  ARATĂ  PE  TINE, CÂND  LUMINEZI   DRUMUL  CELORLALȚI  CU BUNĂTATE,  VESELIE,  RĂBDARE  ȘI  GENEROZITATE”.    AMPRENTA   DE  ONEȘTI

 

Distribuie articolul!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata