Pentru a scrie un eseu despre arta plastică băcăuană nu este destul să vizitezi Complexul Muzeal ,,Iulian Antonescu”, Galeriile Karo sau Frunzetti. Pentru a-ți forma o cultură generală despre arta plastică nu este de ajuns să citești ,,Însemnările unui amator de artă” de Krikor H. Zambaccian sau să vizitezi Muzeul național de artă al României și nici Muzeul Brukenthal. Dar cu certitudine vei observa că în toate marile muzee și galerii există o selecție semnificativă a celor mai importante creații artistice cu precădere din pictura interbelică. Grigorescu, Theodor Pallady, Tonitza, Petrașcu, Iosif Iser, Francisc Sirato îmbogățesc galeriile de artă românească cu opere valoroase. Între aceștia îl găsim pe Nicolae Vermont născut la 10 octombrie 1866 la Bacău (Moinești ) în familia de intelectuali a profesorului Iosif Grünberg primind o  educație atentă deși este cel mai libertin dintre frații săi: traducătorul și astronomul Bernard Varvara Vermont și actrița Lea Fanşeta Vermont. Format la clasa profesorului Theodor Aman, apoi studiind în Franţa, la Paris şi în Germania, la München, pictorul Nicolae Vermont şi-a dedicat viaţa creaţiei plastice, abordând subiecte care l-au făcut să vibreze. A trăit pentru culoare pictând cu mare sensibilitate teme pe care apoi le-a propus spre vizualizare celor ce apreciază frumosul, adică nouă, generaţiile următoare. În pictura de piesaj, înrudit ca viziune cu Nicolae Grigorescu acesta a lăsat imagini din Câmpulung şi din Oltenia, de un lirism pur şi delicat, valorificând atât spontaneitatea şi acuitatea observaţiei, cât şi virtuozitatea desenului. Atras de compoziţie, a excelat în pictura de gen inspirată din viaţa oamenilor simpli, pe care a zugrăvit-o cu multă căldură emoţională („Emigranţii”, „Coşarul”, „Bragagiul”).

Liric ca expresie, delicat ca manieră, Nicolae Vermont (”Autoportret”, foto 2) se foloseşte în egală măsură de talent, de virtuozități plastice şi tehnice dobândite în şcolile de arta, dar şi de observaţiile directe ale modelului care îl determină la gestul plasic de spontanietate. Femeia este un subiect mereu prezent în pictura lui Nicolae Vermont. Tinere, femei simple, florărese, slujnice, doamne din înalta societate, nuduri, dar şi grupuri cu personaje care pun problema structurării unei astfel de compoziţii îl reprezintă şi îl disting în arta românească. Portretul, în general, este una din temele pe care le-a exersat în toate perioadele, de fiecare dată, în stil realist, tipic münchenez. Pe lângă flori delicate şi peisaje construite pe înălţime, dar calme artistul propune şi subiectul religios începând cu anul 1893 când aduce în atenţia publicului un ciclu cu astfel de compoziţii tematice. Predilecţia artistului pentru subiectul religios este pusă nu doar pe seama convertirii sale la cultul creştin-ortodox, pentru că vine cumva sub puternica influenţă a şcolii müncheneze care, la sfârşiţul secolului al XIX-lea, a cunoscut o creştere numerică a operelor de artă cu temă religioasă. Nicolae Vermont este unul din exponenții cei mai de seamă ai picturii moderne din România, alături de Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ștefan Luchian și Nicolae Tonitza, aceștia fiind câțiva din artiștii români care prin arta lor au îmbogățit patrimoniul cultural național. Tablourile lor se bucură de aprecierea colecționarilor și a specialiștilor din domeniul artelor. Artiștii băcăuani au făurit o artă și o cultură adânc înfiptă în simțămintele creatorilor actuali. Bacăul oferă rețete artistice profesioniste în domeniul tuturor artelor, ca o capitală în domeniu. Acest lucru este firesc dacă reținem faptul că Tristan Tzara este din Moinești, de asemeni Bacovia, Vasile Alecsandri, Nicu Enea, Ion Burdujoc, Dimitrie Berea îmbogățesc zestrea spirituală a urbei.

Prof. înv. primar Luminița Botezatu,  Școala Gimnazială Plopu, Dărmănești ,   Din Anuarul Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Bacău – 2016