”Fericirea are chipul reușitei!”

”Fericirea are chipul reușitei!”

Aflarea rezultatelor  examenului de Bacalaureat, pe care liceenii absolvenți l-au susținut în frumoasa lună a lui ”cireșar” a adus bucurie în rândul absolvenților Liceului cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” din Onești (director, prof. Sorina Elena Ganea, director adjunct, prof. Cătălin Bucur). Pentru absolventa  Ramona Nicu,  ” fericirea are chipul reușitei”, ea obținând  cea mai mare medie – 9.63 (lucrările scrise ale sale au fost notate cu 9.70 la Limba și literatura română, 9.65 la Istorie și 9.55 la Sociologie). Ramona Nicu  (în foto), absolventă a profilului Filologie și-a mărturisit bucuria pentru  nota obținută la proba scrisă de la Limba și literatura română:”Ora de Română  a fost una din cele mai așteptate ore, de care nu mă săturam niciodată, datorită informațiilor pe care le aflam, dar în special pentru starea de bine pe care o aveam participând la aceasta. Emoție, fericire, curiozitate, admirație, sunt doar câteva sentimente pe care le trăiam în timpul orei de română. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult în timpul acestor ore au fost activitățile  pe care le desfășuram, deoarece simțeam acea ieșire din formalitate și intrarea într-un mediu mult mai destins”. Menționăm că Ramona Nicu  a avut  în anii de liceu  pe profesoara Andreea Calapod la orele de  Limba și literatura română, ea fiind și consilier educativ, este  ”argintul viu” al  activităților  culturale  de la liceul unde a învățat – cu mulți ani în urmă –  marea gimnastă Nadia Comăneci (în foto 2). Cu aceeași emoție în suflet, absolventa  Ramona Nicu a menționat că  a fost plăcut surprinsă la aflarea rezultatelor examenului de Bacalaureat. ”Chiar dacă știam că am muncit din greu… azi a fost prima dată în viața mea când am plâns de fericire !”, a declarat  ea.

Rezultate foarte  bune  la  această sesiune a examenului de Bacalaureat a obținut și  Veronica Manoilă,  șefa  acestei promoții  de  la Liceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci”. Ghidându-se după imboldul ”Ambiția este aliatul perfect al învingătorului ”, Veronica Manoilă a fost președintă a Consiliului Elevilor de la acest liceu oneștean. Pornind spre ”poarta împlinirii visurilor” și absolventa Lorena Adina  Ciumeti (de la profilul Sportiv al Liceului ”Nadia Comăneci”), s-a bucurat de obținerea unor note deosebite la acest ”examen al maturității” – Bacalaureatul.  La Limba și literatura română ea a obținut  nota 9.00, îndrumată fiind pe parcursul anilor de liceu de profesoara Andreea Calapod.  Lorena Adina Ciumeti aduce acestei  profesoare cea mai sublimă declarație de recunoștință:”Ambiție! Perseverență! Muncă! Încredere! Acestea  ne-ați învățat, vă amintiți? Vă scriu cu lacrimi în ochi pentru că plâng de la aflarea rezultatelor examenului de Bacalaureat și ce pot spune este că fără dumneavoastră nu aș fi reușit! Sunteți un om minunat și o profesoară  rar întâlnită, iar fără dumneavoastră drumul meu spre succes probabil nu ar fi fost  așa strălucit. În toți acești ani am avut ce învăța de la dumneavoastră: cum să mă comport în societate,  cum să fiu o femeie de succes pe parcursul vieții palpitante  care mă așteaptă  și nu în ultimul rând, cum să fiu un om bun și cu un suflet mare, în  ciuda tuturor lucrurilor din jur.”

De la profilul Științe Sociale  a reușit ca să obțină nota 9.30 la Limba  și literatura română și  absolventa Mihaela Ciurchi, ea fiind îndrumată de-a lungul anilor de liceu la acest obiect de studiu de prof. Cristina Turcu.  Florin Serian este un alt absolvent al Liceului cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” care a obținut  o notă peste 9.00 (nota  9.10) la Limba și literatura română, el fiind îndrumat de prof. Ana Maria Dogaru. Fiind  de evidențiat faptul că Florin Serian este atras de lumea artei, dar și de …fotbal, plin de imbold este și ”motto-ul” după  care el se ghidează:”Cercetează! Studiază! Reprezintă-te!”

Menționăm că absolvenții Liceului cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” au reușit să obțină note deosebite – peste 9.00 și la celelalte obiecte de studiu la care au susținut examenul de Bacalaureat. Astfel, la  Istorie  strălucește  pe lista  notelor obținute o notă de 10, obținută  de  eleva  Mihaela Ciurchi, profesor îndrumător Mihaela Paic. ”Bucuria este cu atât mai mare cu cât, eleva care și-a văzut încununată munca de trei ani ( în liceul nostru, ea venind din Republica Moldova), MIHAELA CIURCHI, este o elevă căruia eu, profesorul de istorie, i-aș acorda nota 10 pentru toată activitatea ei. A răspuns mereu  <<prezent>>   solicitărilor mele la toate activitățile extrașcolare pe teme de istorie ( și nu numai), alături de alți colegi dintre ai ei- moldoveni inimoși. Îmi va fi dor de graiul ei dulce de moldoveancă. Mă bucur în egală măsură și de mai multe note peste nouă ( doi de 9,60;  un 9,45; un 9,25), dar și de elevi care, până anul trecut erau de 6 și acum au luat note peste 8”, ne-a declarat prof. Mihaela Paic, care a mai menționat: ”Vom vedea și dacă rezultatele nu se schimbă în bine  după contestații. Nu îmi rămâne decât să mă întreb:  Ce  / cum ar  fi fost dacă pandemia aceasta nu ne-ar fi afectat activitatea?”

Evidențiem faptul că și la Geografie absolvenții de la Liceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” din Onești au reușit  rezultate frumoase sub îndrumarea profesoarei Maria Botezatu: șapte note cuprinse între 9,25 și  9,90. De asemenea, la Sociologie a fost obținută o notă de 9.55 (profesor îndrumător Milea Sandu), iar la profilul sportiv menționăm faptul că a trecut cu succes  pragul Bacalaureatului  absolventa Marinela Moroșanu, halterofilă, medaliată a mai multor competiții naționale și internaționale. Este de remarcat faptul că  absolvenții  de la Liceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” din Onești au mulțumit  profesorilor care i-au susținut de-a lungul anilor de studiu de la această instituție de învățământ din centrul municipiului, în timp ce cadrele didactice au transmis un mesaj sublim:” Ne va fi dor de voi, dragii noștri! Vă dorim succes! Să vă amintiți cu drag de anii de liceu!”

Un mesaj pentru sufletul fiecărui absolvent a fost adresat de profesoara  Andreea Calapod:”Să ne revedem cu drag şi să ne împărtăşiţi frumoasele voastre poveşti de viaţă! Vă dorim mult noroc, multă dragoste, multe împliniri şi multă sănătate! Sperăm să vă aducem măcar pentru câteva secunde zâmbetul pe buze în lipsa tradițiilor specifice absolvirii. Totodată, vă admirăm pentru faptul că ați absolvit în acest sistem de educație, pe timp de pandemie și vă urăm mult succes la examenele pe care urmează să le susțineţi la instituțiile din învățământul superior. Acesta nu este un sfârşit! Este doar un nou început, început al unei perioade de finisare a construcţiei ce-a fost ridicată în aceşti 4 ani! Drumul pe care porniți să fie lin, plin de bucurii și reușite . Să aveți iubire, speranță și curaj pentru a trăi tot ceea ce vă doriți . Zâmbiți și fiți mereu fericiți!!!!!”      Ion Moraru

Distribuie articolul!