Oneștenii care i-au la pas străzile municipiului se bucură de câteva zile de apariția bannerelor electorale, care, în preajma desfășurării alegerilor locale de la 27 septembrie, aduc speranțe dătătoare de bine. Astfel, oamenii încep să trăiască cu intensitate momentul alegerii primarului urbei pentru următorii patru ani și orașul capătă o nouă stare de spirit. În miezul acestor zile fierbinți de august sunt privite cu încredere bannerele electorale ale lui Florentin Iftime, candidatul USR la funcția de primar al municipiului Onești. ”Deși am întâmpinat piedici și dificultăți din momentul în care am luat decizia de a candida, am luptat prin toate mijloacele pentru a dovedi că sunt candidatul de care Oneștiul are nevoie. Implicarea mea în proiectul Uniunii Salvați România (USR) este începutul unui proces care va conduce la modernizarea Oneștiului în următorii ani”, a menționat Florentin Iftime. El este caracterizat de faptul că întreaga sa activitate, atât cea profesională cât și cea privată, a fost îmbogățită permanent cu noi și noi preocupări, atât lucrative cât și bazate pe voluntariat.
Cunoscut în municipiul Onești pentru activitatea sa stăruitoare (el fiind de 6 ani Director de Dezvoltare la Transilvania Brocker, unde a dezvoltat o echipă de peste 250 de oameni, a căror venituri lunare depășesc salariul mediu pe economie), Florentin Iftime este un model al timpului prezent . Despre biografia și activitatea sa el ne-a declarat: ”Am 41 de ani, de profesie economist, sunt căsătorit și am un copil de opt ani. Provin dintr-o familie modestă de agricultori. Am 21 ani de activitate din care în primii 15 ani am activate ca informatician la Biblioteca Municipală <<Radu Rosetti>>, ca inspector în Primăria Onești și ca economist în cadrul SC Domeniul Public și Privat SA Onești. Pe lângă activitatea profesională am înființat un ONG prin care am construit mai multe case celor nevoiași și am realizat numeroase campanii umanitare. Am venit în sprijinul oamenilor punând în vara anului trecut față în față cererea cu oferta de locuri de muncă prin organizarea Bursei Locurilor de muncă în municipiul Onești ( care prin prezența unui mare număr de angajatori și a numeroși solicitanți a fost cel mai mare eveniment de acest fel din ultimii ani din zona Văii Trotușului, nu numai a Oneștiului! ) Pentru că iubesc natura am inițiat mai multe campanii de plantări de arbori, antrenând alături de mine sute de tineri, conștientizându-i de importanța protejării mediului”.
Faptul că Florentin Iftime a lucrat peste 15 ani în cadrul Primăriei municipiului Onești (la Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti”, ca informatician, când sala calculatoarelor era luată cu asalt de oneșteni, el făcând ca sute de oameni de toate vârstele să cunoască tainele internetului, la Primăria Onești în cadrul Departamentului Economic și la SC Domeniul Public și Privat ca economist), este un puternic atuu, ce îl deosebește între cei care candidează la obținerea funcției de primar al municipiului. În această perioadă de 15 ani el a putut astfel să aprofundeze toate aspectele ce țin de o bună administrare a treburilor publice. Înscris în cursa pentru funcția de primar al municipiului Onești Florentin Iftime declară:”Acest spirit organizatoric, de bun gospodar, doresc să-l aduc ca plus valoare în activitatea administrației locale a municipiului Onești. Știu să potențez lucrurile care merg bine în administrația orașului și știu ce trebuie să fac acolo unde lucrurile nu merg așa cum ne dorim. Sunt hotărât să stopez decăderea economică și demografică de 30 de ani a orașului nostru!”
Mai mult, racordat la prezent și la tot ceea ce se întâmplă în țară Florentin Iftime a făcut zilele trecute un apel pentru ca ”toate forțele de dreapta să colaboreze și să găsească soluții pentru candidați unici . Doar așa putem dezvolta localitățile și regiunile ținute în sărăcie de cei care ne-au condus timp de 30 de ani.” El a mai menționat:” avem deja cel mai bun exemplu posibil – la București, PNL și USR susțin un candidat comun – pe Nicușor Dan. E un exemplu pe care trebuie să îl urmăm și noi dacă punem cu adevărat oneștenii pe primul loc.” Amprenta de Onești
PE PARCURSUL CAMPANIEI ELECTORALE PENTRU ALEGERILE LOCALE 2020 SITE-UL AMPRENTA DE ONEȘTI, CE NU ESTE AFILIAT NICIUNEI FORMAȚIUNI POLITICE, VINE ÎN SPRIJINUL CANDIDAȚILOR PRIN PUBLICAREA DE ARTICOLE ECHIDISTANTE DE OPINIE, CE OFERĂ INFORMAȚIILE DE CARE ALEGĂTORII AU NEVOIE! MENȚIONĂM CĂ PROFILUL DOMINANT AL CITITORILOR SITE-ULUI ESTE AL OAMENILOR DORNICI DE CUNOAȘTERE, CU STUDII ȘCOLARE, MEDII ȘI UNIVERSITARE, CU VÂRSTELE CUPRINSE ÎNTRE 16 ȘI PESTE 50 ANI.