”Locomotiva Neghină” pornește pentru mandatul de primar 2020 – 2024 al Oneștiului

”Locomotiva  Neghină” pornește  pentru mandatul de primar 2020 – 2024  al Oneștiului

Câștigător al alegerilor locale de la 27 septembrie în Onești (cu un procent de peste 40 la sută din numărul alegătorilor care s-au prezentat la secțiile de vot), Laurențiu Neghină este gata de a prelua funcția de primar al acestui municipiu.

Făcând o  paralelă  cu ceea ce s-a întâmplat în România după anul 2000 fostul senator Marcel Bujor (ce s-a alăturat lui Laurențiu Neghină  din debutul campaniei electorale pentru alegerile locale din 27 septembrie),  remarca:”în anul 2004   <<locomotiva Băsescu>>  ducea micuțul PD (Partidul Democrat)  la guvernare. În anul 2012  << locomotiva Dan Diaconescu>>  ducea PP- DD (Partidul Poporului – Dan Diaconescu) în Parlamentul României. În anul de grație 2020  <<locomotiva Neghină>>  a dus micuțul  PMP (Partidul Mișcarea Populară) la câștigarea Primăriei Municipiului Onești și a opt consilieri locali”. Marcel Bujor consideră că ”omul și cu modesta contributie a echipei sfințește locul. Exemplul Onești, unde învingător pentru funcția de primar al municipiului a fost Laurențiu Neghină, demonstreazâ faptul că la alegerile locale, alegătorii se orientează in general către candidat și nu către partid!”

Alexandru Cristea, Marcel Bujor, Sorin  Roșca, Miluță Maxim, Carmen Popescu, Adrian Jilcu, Jenița Doileț și Ileana Aanei  sunt cei opt consilieri locali ai Partidului Mișcarea Populară pentru mandatul 2020 – 2024 în Consiliul Local Onești. Menționăm  că alături de fostul senator Marcel Bujor (ce a activat în Parlamentul României între anii 2012 – 2016) , pe lângă Alexandru Cristea (ce a îndeplinit în 2015 – 2016 funcția de primar interimar al Oneștiului și fostul consilier local Sorin Roșca, această listă   a consilierilor locali ai PMP Onești cuprinde  profesioniști în domenii diferite (Carmen Popescu – în domeniul medical, Jenița Doileț – în psihologie, Miluță Maxim – artist liber profesionist și îndrumător al tinerilor talentați în muzică) dar și oameni de afaceri (Adrian Jilcu) și o reprezentantă  a vârstei a III a, Elena Aanei.

Fostul senator Marcel Bujor a răspuns și întrebării de ce s-a alăturat Proiectului ”Laurențiu Neghină – Primar al Oneștiului”? ”Pentru că la propunerea lui, având în vedere activitatea și experiența mea de patru ani ca Senator, împreună cu echipa de consilieri PMP, putem să-l ajutăm să fie acel primar de care are atâta nevoie Oneștiul, un primar de succes al oneștenilor, așa cum este un manager de succes al firmelor sale.   M-am alăturat  pentru ambiția pozitivă a sa și nu în ultimul rând pentru modestia de care a dat și dă dovadă mereu. Nu pot să uit că în scurtul său mandat de primar al Oneștiului între anii  2012 – 2015, ușa biroului său a fost mereu deschisă pentru fiecare oneștean  Sunt sigur că Laurențiu va fi mereu în slujba oneștenilor,  nefiind nepăsător la problemele orașului , a oamenilor de afaceri prezenți și viitori ”.

Marcel Bujor a dezvăluit și un lucru în parcursul viitor al ”Locomotivei Neghină” la Primăria  municipiului Onești:”Ca viitor consilier îi voi propune primarului Neghină, ca municipiul Onești să fie împărțit pe zone, fiecărui consilier PMP revenindu-i o zonă, unde in fiecare lună să fie prezent măcar o dată. Este necesar  acest lucru  pentru ca,  împreună cu locuitorii acelei zone să fie identificate  problemele și neajunsurile locuitorilor respectivi și impreună să le rezolvăm”.

 

Transparență pentru viitor!

 

Obiectivele  pentru anii 2020 – 2024  sunt îndrăznețe, astfel că oneștenii  se pot aștepta la  o schimbarea a  municipiului de pe Trotuș, de către noul primar și echipa sa. Primarul   ales, Laurențiu Neghină  și-a propus  multe lucrări de infrastructură, accesarea de fonduri europene dar și multe lucruri  în domeniile  sănătății, educației, culturii,  sportului, tineretului și pentru cartierele municipiului. Asfaltarea tuturor străzilor, refacerea completă a trotuarelor, continuarea lucrărilor de modernizare la Spitalul Municipal și efectuarea demersurilor pentru aducerea acestuia la nivel de Spital de Urgență, susținerea Proiectului de reabilitare  a rețelei de apă și canalizare în parteneriat  cu RAJA Constanța, reducerea taxelor pentru firme, persoane fizice și pentru locurile de parcare sunt câteva obiective pe care Laurențiu Neghină dorește ca să le împlinească odată cu refacerea  fațadei Bibliotecii Municipale ”Radu Rosetti”, redarea în circuitul sportiv a Sălii Polivalente, realizarea Clubului Pensionarilor într-o locație adecvată, prevăzută cu toate facilitățile, reabilitarea Casei de Cultură și refacerea amplasamentului din zona Pieței Catedralei Ortodoxe.  Continuarea, pe criterii transparente și profesioniste, a finanțării  tuturor cultelor și  organizațiilor sociale și caritabile, sprijinirea  profesorilor, elevilor și sportivilor prin acordarea de burse de merit și a altor forme de premiere, sprijin și dialog permanent cu însoțitorii persoanelor cu dizabilități, amenajarea  unui Centru de susținere a victimelor violenței în familie (lucru în premieră pentru Onești) –  sunt măsurile  din domeniul social – educativ pe care  primarul Laurențiu Neghină și echipa sa vrea să le pună în practică. Idendificarea  de soluții pentru realizarea  unei micro-piețe  agroalimentare în zona de jos a Oneștiului, redeschiderea Serei de flori de la Borzești, reconstrucția și redeschiderea Bazarului, amenajarea fostului cinematograf Oituz ca spațiu educațional modern, igienizarea  și amenajarea malurilor râului Cașin și transformarea în zonă de promenadă, valorificarea  simbolurilor sportive și culturale, punerea în valoare a tuturor obiectivelor culturale, istorice și de patrimoniu din Onești sunt alte obiective  evidențiate în materialele electorale ale lui Laurențiu Neghină de care oneștenii vor ca să se bucure. Și pentru tineri sunt menționate obiective încurajatoare pentru a te bucura că ești oneștean:  realizarea unui Centru de Tineret  de nivel european, reluarea  Programului de finanțări nerambursabile pentru ONG-urile  din municipiu, refacerea  fostului teren de handbal CAROM și amenajarea sa la standarde europene, refacerea  terenului de atletism, a terenurilor de tenis și reabilitarea  sălii de box, construirea în zona de jos a Parcului Municipal a unui PARK AVENTURA (cu  tiroliană și  perete de escaladă),  sprijinirea  comunității Bike din Onești și reluarea  concursurilor adresate iubitorilor de ciclism și altele.

Fiind ”trup în trupul” Oneștiului și  problemele  din cartierele acestui municipiu sunt avute în vedere  de noua administrație. Astfel, se dorește realizarea  de rețele de gaze și de canalizare în cartierele Slobozia și Borzești, deschiderea  unui dispensar la Slobozia, asfaltarea străzilor și construirea de locuri de joacă în Borzești și în cartierul 6 Martie (unde se va extinde și rețeaua de iluminat public). Pentru Cartierul TCR prioritare sunt rezolvarea problemei terenurilor în favoarea  locuitorilor, asfaltarea  străzilor, refacerea zonelor pietonale și construirea de locuri de joacă.

Oneștenii consideră că  abia de acum – după  anunțarea rezultatelor alegerilor locale din 27 septembrie – ”începe adevărata luptă, pentru a prinde contur tot ceea ce și-a propus  să  realizeze ca și primar al municipiului Onești, Laurențiu Neghină”. Ei își doresc și un viceprimar dăruit Oneștiului (”fără  negocieri cu PSD pentru această  funcție!”), pentru mulți locuitori ai municipiului fiind ”total neinspirată  coaliția pe care Laurențiu Neghină  a aceeptat-o în 2012 cu PSD!”).     Amprenta  de Onești

 

Distribuie articolul!