Acum, în decorul superbei și minunatei toamne, când frumoasele sale culori au cuprins totul – un pictor nevăzut trecând prin toate locurile – vorbim de una din cele mai puternice și iubite asociații culturale, MY Music Art, care perseverează frumos cu o școală de artele spectacolului (muzică vocală, muzică instrumentală, dans). Înființată în urmă cu 10 ani Asociația Culturală MY Music Art se bucură de prețuirea celor inițiați în cântul muzicii ușoare, care au urcat pe scenele multor concursuri naționale obținând nu de puține ori performanța de a cuceri mari premii și trofee precum și clasarea pe primele locuri la importante concursuri ale studiourilor de televiziune. Între succesele obținute în emisiunile – concurs televizate menționăm câștigarea de către Francesca Niculescu a celui mai spectaculos show de talente din România – Concursul ”Next Star”, prezența în finală la ”Vocea României Junior” a interpretei Melanie Șerban, participarea la mai multe concursuri a lui George Aghinea (”Românii au talent”, ”Vocea României”, el uimind cu vocea sa personalități ale muzicii, care au fost în juriu). Melanie Șerban a fost câștigătoarea Concursului ”Next Star”, în finala acestui concurs fiind declarată cea mai bună voce a sezonului. Dragoș Alexa (la ”Vocea României”), Costina Crăciun, Dragoș Luca, Augustin Vitan și Ela Trandafir (la ”Românii au talent”) sunt alte voci ”șlefuite” la MY Music Art care au smuls ropote de aplauze și au cucerit juriul dar și publicul privitor, iubitor al muzicii de calitate.
De la această școală din Moinești – MY Music Art, remarcată pe plan național, putem aduce mai multe noutăți, prima dintre acestea fiind că echipa pentru formarea tinerelor talente artistice s-a mărit cu încă un profesor spercializat în canto clasic! Alexandra Pashalov este absolventă a Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj și are o vastă experiență în acest domeniu. Pe lângă faptul că este profesoară de canto Alexandra Pashalov este și instructor autorizat de dans, ea considerând că muzica se împacă cel mai bine cu dansul.
Tânăra profesoară Alexandra (foto 2) este mult atrasă de mirajul scenei și a fost prezentă în numeroase spectacole și emisiuni de televiziune. Cu cinci ani în urmă a fost printre cele care a lansat trupa ”Selfie” (singura trupă de fete a pieței muzicale din România acestor ani). Având o colaborare fructuoasă cu compozitorii Mihai Alexandru, Matteo și alții această trupă a adus, prin dăruirea totală de pe scenă, ceva nou – o energie debordantă, diversitate și cântece pline de viață. O remarcă deosebită pentru melodia ”Briliant”, care după mărturisirea compozitorului Mihai Alexandru ”se potrivește cu muzica pe care o regăsim în Top 100 Bilboard, proiectul Selfie fiind unul curajos, unic în felul său și totodată o provocare pentru piața muzicală românească”. Trupa Selfie, care a avut colaborări cu case de producție muzicală, a fost aplaudată la scenă deschisă în recitaluri și spectacole incendiare, în care a cucerit mii de spectatori. Alexandra Pashalov a participat și la cele mai apreciate emisiuni de televiziune (”Neața cu Răzvan și Dani”, ”Agenția VIP” și altele). Ea a fost prezentă și în super – show-ul ”O dată în viață” prezentat de Televiziunea Română, unde evoluând cu renumitul Taraful din Clejani a susținut-o pe solista acestuia, Viorica! Frumoasa colaborare a Alexandrei Pashalov cu compozitorii Matei Alexandru, Matteo a fost una fructuoasă și roadele acestei colaborări sunt puse acum în valoare. Astfel, cu o mare exuberanță Alexandra Pashalov este cel mai bine pregătită pentru elevi, ca ei să se poată remarca pe plan artistic.
Bucuria primului succes
Școala de Muzică M Y Music Art are mai nou și o clasă de canto popular. O mică parte din cursanții acestei clase au avut o mare bucurie în acest octombrie atât de frumos ”pastelat” de culorile toamnei, când au evoluat pentru prima dată pe scena unui festival. Ei s-au aflat la prima participare la o manifestare culturală – Festivalul Național de muzică pop și populară ”Topul mini- vedetelor” ce a fost găzduit de frumoasa stațiune Slănic Moldova, la Terasa Cascada. Organizatoare a acestui festival a fost Asociația Culturală ”Belle Arti” prin inimosul Vali Pascalnii (care cutreieră toată țara în organizarea de evenimente deosebite). Astfel, timp de două zile (3 și 4 octombrie), de pe platoul Cascadei au răsunat în stațiunea Slănic Moldova vocile talentaților interpreți participanți la acest festival. Ei au fost ascultați cu mare răbdare, corectitudine și generozitate de către membrii juriului. Compozitorii Nicolae Caragea și Marcel Iorga dar și interpreții Carmen Rădulescu și Ciro de Luca au fost cei care au jurizat acest festival, ce a creat atmosfera unui week – end plin de muzică la Slănic Moldova.
Prof. Irina Pashalov, inițiatoare în urmă cu 10 ani, alături de Menelaos Pashalov a Școlii de Muzică MY Music Art ne-a declarat:”Din punctul nostru de vedere concurența este benefică. Noi dorim să fim o familie muzicală, unde învățăm pe lângă o bună tehnică vocală să încurajăm, să ne bucurăm și să fim fericiți. Concursurile sunt locul în care ne demonstrăm nouă dacă am devenit mai buni în evoluția noastră, să învățăm unii de la alții să ne bucurăm împreună, să adunăm amintiri minunate și să-i apreciem pe ceilalți. Festivalul Național de muzică pop și populară <<Topul mini – vedetelor>>, găzduit de stațiunea Slănic Moldova, ne-a dovedit acest lucru”.
Iată palmaresul cursanților Școlii MY Music Art Moinești la acest festival slănicean:Marele Trofeu al secțiunii Muzică populară a fost cucerit de Alessia – Ioana Nechita (în foto 1) iar Trofeul onorific Laura Stoica a fost câștigat de Flavia Rizoiu. La Pop internațional, la grupa 13 – 15 ani, Delia Racu a fost câștigătoarea trofeului iar Antoniei Lorenti i-a revenit Trofeul grupei de vârstă peste 15 ani. La Pop internațional au cucerit premiul I Sara Maria Munteanu și Alessia Morar, același premiu fiind obținut și de Roberta Harabagiu și Larisa Ciubotaru (la secțiunea Muzică populară). Premiul II au obținut Ștefan Dascălu (la Pop internațional) și Alexia Ferdeș (la Muzică populară). Două premii II a obținut Erica Apostu (la Pop românesc și la Muzică populară) iar Daria Palaghiță a obținut același premiu la Pop românesc. Evidențiem și câștigătoarele premiului III: Ana Matei (care a obținut acest premiu la secțiunile Pop românesc și Muzică populară) și Antonia Seci la Pop românesc.
” Obținerea mai multor premii de către acești tineri talentați la un festival național este rezultatul unei munci responsabile. Acestea sunt frumoasele realizări ale școlii noastre, fiecare talent fiind șlefuit la MY Music Art”, ne-a declarat prof. Irina Pashalov, cu promisiunea că ne va face cunoscute și alte succese ale elevilor îndrumați aici, ce pășesc cu multă încredere și bucurie spre fascinanta lume a muzicii. Ion Moraru