”MI-A FOST GREU, ADESEA, MI-AU STAT POTRIVNICI OAMENI MESCHINI, DAR TRUFAȘI, DEVIINDU-MI CĂRĂRILE, DAR NU ȘI CALEA. AM ACCEPTAT SĂ PĂȘESC PE CĂRĂRI OCOLITOARE DOAR PENTRU A NU PĂȘI PESTE OAMENI, IGNORÂNDU-LE RĂUTATEA. UNEORI M-AM SIMȚIT OSTENIT, DAR MEREU AM PRINS PUTERI NOI, SORBIND DIN APA VIE A CREDINȚEI NEAMULUI ROMÂNESC… DACĂ NU ERAU ARTA, CREAȚIA, PASIUNEA MEA, NU ȘTIU CUM AȘ FI PUTUT SUPRAVIEȚUI. ȘTIU CĂ ATUNCI CÂND ÎNCEP SĂ SCRIU, MĂ DETAȘEZ CHIAR DE DRAMELE SUFLETEȘTI”
GEORGE SÎRBU, MĂRTURISIRE DIN ANUL 2012 (ZIARUL ”CRAI NOU” SUCEAVA)
Astăzi, 5 februarie 2021, îi urăm „La mulți ani!” celui mai mare folclorist în viață, maestrului George Sîrbu, mare om de cultură român, etnomuzicolog de prestigiu, un maestru al folclorului și un OM cu totul deosebit!
Maestrul nostru George Sîrbu ne-a ajutat și ne-a consiliat, atât cu ocazia înființării Ansamblul Ca La Noi din Bacău, cât și la dezvoltarea armonioasă a acestuia, în cei 18 ani de activitate, începând din anul 2003 și până în prezent!
De la Domnia sa, am învățat cum se prețuiesc artiștii, câte sacrificii fac pentru a avea acele rezultate artistice deosebite și mai ales, cât de valoroase sunt tradițiile strămoșești pentru generațiile actuale și pentru cele viitoare!… Și încă multe alte lucruri bune, am învățat de la Maestrul George Sârbu, care nu încap în această filă, dar care sunt ca stelele de pe cer, în calea marinarilor, sau ca odaia copilăriei pentru cei obosiți și înstrăinați de vremuri!…
Folosim acest prilej pentru a ne împărtăși alesele noastre sentimente de dragoste și prețuire pentru Domnia sa, cât și pentru întreaga familie!
Să trăiască maestrul George Sîrbu, întru mulți ani fericiți!
Camelia Roșu, președintă a Asociației ”Ca La Noi”, organizatoare a VI ediții ale Festivalului de Folclor ”Zestrea”, care au avut loc la Bacău, inițiatoare a mai multor grupuri folclorice de pe valea Trotușului, cu care a organizat mari sărbători ale folclorului