Oricât ai dori să nu te împaci cu gândul că a încetat din viață marele om de cultură și patriot Nicolae Dabija, ce a luptat cu toată viața sa în Basarabia și în România pentru Renașterea Națională, din păcate este adevărat! Ne-a părăsit această mare personalitate, care în trecătoarea-i viață a vizitat și meleagurile copilăriei domnitorului Ștefan cel Mare (Borzeștii) precum și ale ”Obârșiei Mioriței”, de pe valea Cașinului. Întâlnim semnul nepieritor al acestei treceri în volumul ”Sărbătoarea satului”, scris cu mare râvnă de un destoinic om al locului – Constantin Tudose cel care printr-o altă carte (”Porțile de lemn ale satului – Porțile sufletului”) a dat strălucire porților de lemn ale Cașinului. Iată câteva din rostirile distinsului academician Nicolae Dabija, el împărtășind cu multă smerenie gândurile sale locuitorilor plaiurilor cășunene și oaspeților prezenți la ediția din anul 2015 a ”Obârșiei Mioriței” – manifestare culturală ce și-a dobândit rapid un mare prestigiu pe plan național.
”Cu gândul de a sufla numele celor prezenți ca oaspeți în sat” și păstrând în suflet fiecare moment al acelor zile fierbinți de august Constantin Tudose a notat:”Distinșii oaspeți au gustat din simbolurile bunei găzduiri și a bunei primiri cășunene. Am reținut și m-a emoționat gestul academicianului patriot Nicolae Dabija de a săruta colacul oferit de gazde, înainte de a-l gusta… Ne-am îmbrățișat și înfrățit de îndată, de parcă eram laolaltă de când lumea”.
Și răsfoind alte câteva pagini întâlnim aceste frumoase rânduri: ”Marele Nichita Stănescu, când a fost la Chișinău spunea: << Am făcut cel mai lung drum din viața mea, ca să ajung de acasă – acasă! >> Bine v-am găsit, dragi locuitori ai satului Cașin! Noi aici suntem acasă, chiar dacă am trecut o graniță! Sunt pentru prima dată în satul dumneavoastră și m-am convins de un lucru, sau așa gândesc eu. Dumnezeu când a intenționat să facă Raiul, a făcut o mică repetiție și i-a ieșit Cașinul, cel puțin așa cred eu. Dacă vreți să vedeți cum arată poarta raiului și nu aveți cartea domnului Tudose, iată poarta de aici. Eu cred că la fel de frumos arată. Dar să nu vă mirați că unii de la Cașin pleacă la Domnul înainte de a împlini o sută de ani. Acolo sunt chemați să facă porți la rai” Cuvintele acestea au fost rostite de scriitorul Nicolae Dabija, care a menționat:”Aici, de la Cașin, a pornit în lume, așa cum spunea romanistul spaniol Luis Cortez, cea mai frumoasă poemă pastorală a lumii, <<Miorița>>. Ea a fost auzită pentru prima dată la 1846 de basarabeanul Alecu Russo. Noi am venit acum din Basarabia, o delegație mare să mai culegem o << Mioriță >> ! Și am vrea ca această <<Mioriță >>, culeasă de noi, să o ducem în Basarabia, în care cei trei păstori se împacă și nu conspiră unul împotriva altuia. << Miorița >> ne aparține deopotrivă și noi am supraviețuit dincolo de Prut tot cu <<Miorița >>, cu baladele noastre și cu Limba română. Vă spuneam că în Basarabia Limba română este vie. Ea trăiește. Să ne ajute Cel de Sus și să ne rugăm de o parte și de alta a Prutului, ca între noi să nu mai fie sârmă ghimpată. Să fie o țară așa cum a fost pe timpul lui Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, așa cum a fost în 1918, când primii care au spus <<Noi vrem să ne unim cu țara! >> au fost basarabenii și împreună au fost. Tot un basarabean, care era Mitropolitul Olteniei, Nestor Vornicescu, a spus o frază la un Congres al Refugiaților: << Nu ne merge bine în țară, pentru că nu am făcut Unirea! Să facem Unirea și Dumnezeu va face să ne meargă bine! >> Să facem Unirea și Dumnezeu va face să ne meargă bine!”
Constantin Tudose consideră că cel mai emoționant moment, marcat de plenitudinea înălțătoarelor gânduri ale academicianului Nicolae Dabija pe valea Cașinului s-a derulat în clipele de sfințire și ctitorire a Monumentului ”Obârșia Mioriței”, aflat pe Zboina Verde, ”la cumpănă de baladă”.
În predica sa preotul paroh din Cașin, Marius Cojocaru a subliniat că ”în balada <<Miorița>> baciul ungurean, cu cel vrâncean au pus la cale să îl omoare pe cel moldovean” și ”blestemul acesta al neamului nostru, la vremi de ispită, uneori prin trădare, alteori prin lașitate se face simțit.” În fața acestor cuvinte scriitorul Nicolae Dabija a mărturisit: ”Vreau să vă contrazic un pic, părinte! Și ceea ce vreau să vă spun este în apărarea <<Mioriței>>. Vă imaginați dumneavoastră că ciobanul moldovean, care știa ce-i pus la cale, nu putea pune mâna pe o bâtă să se apere sau să-i omoare pe amândoi? Dar eu fac o paralelă între destinul ciobanului moldovean și Iisus Hristos. Iisus Hristos, care a făcut atâtea minuni, n-ar fi putut să facă încă una și să-Și lichideze toți dușmanii, pe cei care L-au bătut în cruce? El însă se pregătea pentru minunea cea mare, Învierea! Fără Răstignirea Lui n-ar fi avut loc acea mare Minune, celălalte minuni ar fi dispărut în timp. De aceea, am fi avut un cioban care și-ar fi lichidat dușmanii. Am fi avut o altă baladă și cea datorită căreia suntem aici, n-ar fi existat. Noi am supraviețuit cu această baladă. Este un element creștin, dar eu găsesc și un element dac, pentru că dacii mureau râzând, resemnați. Este ceva extraordinar legat de aceasta. Din graiul dac se păstrează o sută cincizeci și șase de cuvinte, majoritatea sau chiar foarte multe dintre acestea se regăsesc în această baladă (baci, mioară, fluier, etc). Întâmplător oare? Eu cred că balada a existat demult, dintotdeauna, aș zice. Știți ce scria Herodot despre daci: <<Dacii erau un popor ce alcătuiau țara cea mai întinsă și nu se înțelegeau între ei >> Țara fiind mai ales fărămițată. Cred că balada noastră, inițial suna altfel: Iată vin în cale / Se cobor la vale / Trei turme de oi / Cu trei ciobănei / Unul este dac / Altu este trac / Și celălalt este get. De aceea, în istorie noi am avut mereu de suferit. Dar această resemnare creștină, părinte, ne-a făcut să supraviețuim. Pentru că, imaginați-vă că nu eram mioritici. Peste noi au trecut zeci de popoare barbare. Și că ne-am fi luptat cu fiecare dintre acestea, atunci categoric dispăream din istorie, ca și alții, de altfel. Dar această resemnare a noastră, combinată cu tăria de caracter, a făcut să putem zice <<apa trece, pietrele rămân>> sau <<apa trece, pietrele român>>. Așadar au trecut popoarele și vremurile dar românii au rămas!”
”Sentimentul de frățietate”
În ”vâltoarea” clipelor unice petrecute pe moldavele meleaguri ale Cașinului, a acestor fapte nemaiîntâlnite, la sesiunea de comunicări ”Obârșia Mioriței”, în sala Căminului Cultural Cașin, din mijlocul delegației basarabene s-a auzit din nou glasul celui mai așteptat vorbitor – Nicolae Dabija. Cuvintele sale au însuflețit atmosfera și fiind rostite ca în fața celui mai maiestuos amvon, au pătruns în sufletele tuturor celor prezenți: ”Tatăl ceresc a avut un singur fiu. N-a putut Dumnezeu să-Și apere fiul? N-ar fi putut Dumnezeu să-I lovească cu fulgere, cu trăznete pe cei care-I băteau Fiul în cuie? Ar fi putut, dar destinul nostru a fost altul. Prin sacrificiul Fiului Său El ne-a schimbat pe toți. Iată care este și sacrificiul păstorului din << Miorița >>. Acesta este Iisus-ul nostru românesc. Iată despre ce trebuie să vorbim. După aceea resemnarea nu cred că este lucrul cel mai grav. Peste noi, peste poporul român au trecut, în primul mileniu de după Iisus Hristos, peste 50 de popoare migratoare. Închipuiți-vă că am fi stat cu sabia în mână în fața fiecăruia dintre acestea! Am fi dispărut din istorie. Noi însă, resemnați, așteptam să plece. Până veneau alții, parcă ne refăceam și în felul acesta am supraviețuit ca popor, ca limbă, ca istorie. Continuitatea noastră se datorează acestei atitudini. Oamenii lași ne impută acest lucru. Ori noi avem un proverb care spune <<Apa trece, pietrele rămân >>. Noi suntem pietrele și am rămas, am rămas inclusiv cu << Miorița >>”.
Menționăm că la acest ”eveniment întru perenizarea sufletului românesc” (cum minunat au numit organizatorii manifestarea ”Obârșia Mioriței”), de peste Prut alături de Nicolae Dabija, au fost prezenți la Cașin profesorii universitari doctori Ion Bostan, Valeriu Dorogan, Vasile Cartofeanu, Ilie Manoli, Valeriu Dulgheru ( prozator și publicist), și prof. univ. Sergiu Zaporojeanu. De asemenea, din partea Universității ”Vasile Alecsandri” din Bacău au luat parte prof. univ. dr. ing. Vasile George Puiu (poet și ziarist), lectorul universitar Petru Gabriel Puiu iar de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost prezent prof. univ. Constantin Parascan. În emoționantul său discurs, ca un adevărat tribun viteaz, ”tăind cu sabia” reverberațiile acestui copleșitor moment Nicolae Dabija a mai declarat: ”Faptul acesta trebuie să fie pentru noi un exemplu. Noi am participat la dezvelirea unui monument semnificativ, pentru că a adunat trei ținuturi în jurul lui. Acest monument trebuie să se vadă și să se simtă peste tot unde se trăiește românește. Astfel Miorița își îndeplinește misiunea de a ne aduna, contopindu-ne cu sentimentul de frățietate”, pentru ca în final să mărturisească:”Trebuie să ne apărăm << Miorița >>. Luis Cortez, un mare romanist spaniol, a spus următorul lucru : <<Balada populară Miorița este una din cele mai frumoase poeme păstorești ale lumii! >> Iar nouă ne este rușine de acum să ne acceptăm valorile. Noi trebuie să ne merităm <<Miorița>>. Să fim demni de ea. Să fim mândri că această baladă este totuna cu Limba română și poporul nostru!”
Rememorând aceste momente Constantin Tudose a scris în volumul ”Sărbătoarea satului” (apărut la Editura ”Magic Print” din Onești în anul 2018):”E lesne să privești și să asculți lecții de literatură și patriotism, dar poate că ne va fi la fel de lesne să trăim și să simțim la fel ca excelentul orator Nicolae Dabija”.
Constantin Tudose aduce la lumină și alte momente ale întâlnirilor sale cu Nicolae Dabija. Tot în acele zile de la mijlocul lunii august din anul 2015 la Cașin a avut loc o inedită ediție de vară a Simpozionului Internațional ”Cucuteni 5000 Redivivus”. În sala Căminului Cultural din localitate, pe parcursul prezentării lucrărilor științifice Constantin Tudose avea să aibă o sublimă confirmare din partea istoricului, universitarului și academicianului Nicolae Dabija. În acest sens Constantin Tudose a menționat:”În neștiința entuziasmului meu mioritic făcusem afirmația cum că <<spațiul de transhumanță, acest fenomen socio – profesional, care a generat balada Miorița se suprapune peste milenarul teritoriu cucutenian >>. La pauză maestrul Nicolae Dabija, deși asaltat de cei prezenți, mi-a zis peste umăr și de sub sprânceana-i stufoasă: << Am gândit-o cam așa și eu frate Constantine, dar ai zis-o înaintea mea! >> Împăunat sunt și acum de acele vorbe și altele nenumărate zise de ROMÂNUL mic la stat dar atât de mare la sfat! Iar atunci, când i-am înmânat la Chișinău lucrarea <<Un român ce-și dorea să soarbă Prutul >>, dedicată prietenului său marele <<cucutenian>> Valerian Dorogan (trecut la cele veșnice în anul 2017), mi-a spus de data aceea <<verde-n față >>: << El ne vede! Îți mulțumesc în numele lui, frate Constantin! >> Acum , când sunt în ceruri cei doi români din Basarabia, sprijiniți de cele 111 cruci de mesteacăn, de acel unic punct fizic (Monumentul <<Obârșia Mioriței>> ) din metafizica baladei românești, vor lupta pentru ceea ce în timpul vieții lor pe pământ nu s-a putut înfăptui… să soarbă Prutul!”
