MINUTUL   DE  CULOARE  ȘI  EMOȚIE

Sub imaginea unei frumoase  fresce care împodobește Mănăstirea Sucevița prezentăm gândurile  doamnei Mihaela Damian, care înzestrată  cu talentul picturii a  absolvit studii universitare  în domeniul  ”Artă, restaurare pictură și patrimoniu”. Cu sufletul plin  de  puterea  credinței, cu bucuria să creștem unii prin alții, ea  ne oferă o mărturisire  cu multă nădejde la Dumnezeu.

COMĂNEȘTI

La finalul Sfintei Liturghii la care am participat recent, părintele nostru, Vasile Ropotoaia, de la Biserica  ”Sfântul Arhidiacon  Ștefan” din Comănești,  ne-a ținut un cuvânt despre  sociologul, etnograful și filozoful  român Ernest Bernea.  Recunosc că pe mine m-a impresionat până la lacrimi.

Acolo, în fața Ușilor Împărătești, părintele ținea în mâini câteva cărți semnate de Ernest Bernea, îndemnându-ne să-i redescoperim scrierile. Ajunsă acasă am redeschis cartea  <<Îndemn la simplitate >>,  de unde am ales la întâmplare un text care mi se pare de mare actualitate, ce credeti?!: ,, Materialismul și egoismul vieții moderne au închis omului porțile de ieșire. Omul nu a mai putut vedea nimic din cele ce cădeau dincolo de el, iar îndreptarea omului vine tocmai de aici; din puterea înțelegerii sale că este parte dintr-o realitate care-l depășește și din orientarea faptei sale către o viață organică și firească”.

Această așezare înseamnă însă o recunoaștere sinceră a poziției noastre în lume. Ce om, care mai are în el o fărâmă de omenie, nu și-a dat seama cel puțin o dată, de povara ce-i apasă umerii prin soarta ce i-a fost dată? Cine nu a trăit sentimentul mirării și al minunilor care îl înconjoară? Cine nu s-a înspăimântat că poate fi singur în ceața acestor lumi pe care mintea nu le poate cuprinde și inima le bănuie numai că există cumva? Cine nu a trăit în fața fenomenelor neprevăzute și nestăpânite, cosmice și istorice, un sentiment de teamă?

De unde atunci trufia? De unde gândul de stăpân al lumii când picioarele omului se clatină atât de ușor? Desigur dintr-o orbire, dintr-o deformare interioară, din falsa și nefireasca așezare a omului, din îngustarea orizontului său spiritual.

Omul este mare abia atunci când se recunoaște mic, când își recunoaște slăbiciunile.

Pascal spune într-un capitol din cugetările sale:,,La grandeur de l’homme est grande en ce qu’il se connaît miserable.”(”Măreția  omului este mare  prin faptul că se cunoaște pe sine că e în nenorocire”)

Mihaela Damian

”OMUL E OM ADEVĂRAT, CUCERITORUL SUBLIM AL  LUMII ȘI  VIEȚII NUMAI  CÂND   ȘTIE  CINE ESTE  ȘI  LUPTĂ SĂ CÂȘTIGE  PLENITUDINEA  PROPRIEI  SALE  CONDIȚII.

  SUFLETUL  OMULUI  ESTE O FÂNTÂNĂ  CU APĂ  VIE, CE OGLINDEȘTE O FRÂNTURĂ  DE  CER ÎN  EA. NĂZUINȚA  CĂTRE  ÎMPLINIRE, DORUL  UNEI  STĂRI  DE ARMONIE  ȘI  ECHILIBRU PE CULMILE  CUNOAȘTERII  ȘI  CREAȚIEI  SUNT  O  STARE  PROPRIE  DESTINULUI  UMAN ”  –  ERNEST  BERNEA

Și mai notăm un gând iubit de  Mihaela Damian:

„De iubire nu ne săturăm. Ea ne dă mereu o nouă bucurie. Ea e nesfârşită şi nesfârşit nouă în manifestările ei. Faptul că există iubire e o dovadă că există o veşnicie, o infinitate veşnic nouă. Iar faptul că iubirea nu este decât între persoane arată că persoanele sunt pentru veşnicie şi că există o comunitate interpersonală supremă de iubire din veşnicie în veşnicie. Iar în iubire este adevărata cunoştinţă.”

(Părintele Dumitru Stăniloae)