Inundații pe valea Cașinului

Inundații pe  valea Cașinului

După ce  în ziua de 10 iunie, cu prilejul Sărbătorii Religioase ”Întâmpinarea Domnului” și a Zilei Eroilor, la Mănăstirea Cașin a avut loc un emoționant  moment de  omagiere al eroilor neamului, acum asupra acestor meleaguri  s-a abătut puhoiul apelor. Dacă la frumoasa manifestare de la Cimitirul Eroilor, în prezența unui sobor de preoți care l-a avut în frunte pe părintele protopop Ioan Bârgăoanu, elevii școlii gimnaziale din localitate au prezentat  un program artistic deosebit iar Adriana Enache (primar al comunei), a declarat ”cunoscuți și necunoscuți, toți eroii  primesc prinosul nostru de recunoștință”, acum la Mănăstirea Cașin au avut loc   mari inundații, ce au curmat și viața unui om (Ioan C. 65 ani, al cărui trup nu a fost încă găsit). Acesta  a fost luat de  apele repezi ale pârâului Prisaca  pe când  traversa un podeț  iar toate căutările  sătenilor și ale pompierilor  s-au dovedit până în prezent în zadar. Ample acțiuni de căutare a persoanei dispărute din comuna Mănăstirea Cașin au avut loc și în comuna Cașin. Ploile  de zilele trecute  au lăsat la Mănăstirea Cașin  drumuri care încep a se surpa, locuințe ce au fost cuprinse de ape. Primarul acestei comune, Adriana Enache a fost în locurile  afectate de aceste inundații,  unde a fost  nevoie și de evacuarea  din calea apelor a unor familii.

Apele  Cașinului au făcut prăpăd și în comuna Cașin, unde a fost rupt un drum comunal (în foto) iar în unele  zone s-au înregistrat inundații. Potrivit  site-ului ”Unu pe Trotuș”, primarul comunei Cașin, Cosmin Curelea a declarat:” Avem nevoie de acel drum pentru mașinile de gunoi, de pompieri, salvări, în general mașinile mai mari. Podul din aval este din scânduri și cam îngust, nu poate fi folosit de mașinile de mare tonaj. Trebuie să găsim sprijin pentru întărirea malurilor și refacerea drumului”. Și la Cașin a fost monitorizată situația cursului  apelor, convingerea primarului Cosmin Curelea fiind că  ”trecem prin aceste  încercări dar  solidaritatea noastră ne face mai puternici!”

Menționăm că s-au înregistrat inundații și  pe unele porțiuni ale drumurilor naționale  din zonă, fiind semnalate astfel de situații în satele Filipești (com. Bogdănești), Rădeana (com. Ștefan cel Mare) iar în comuna Pârgărești a fost afectat  drumul Oituz – Târgu Ocna.

 

PROGNOZĂ   METEO  PENTRU  URMĂTOARELE  ZILE

 

„Luni 21 iunie  este posibil să mai consemnăm instabilitate atmosferică. În special în zonele de deal şi de munte. La nivel local şi în centrul, sudul şi sud-estul țarii se vor semnala aceste fenomene meteo.

Marți  22 iunie  contăm pe o ameliorare în ceea ce privește aria precipitațiilor şi mai ales cantitățile care au fost consemnate în această săptămână. De marți vom consemna şi valori de temperaturi în creștere, de la o zi la alta. Astfel încât să contăm pe valori, în special în partea de vest, sud-vest la început marți 22 şi miercuri 23 iunie, de 35-36 de grade Celsius.

Ulterior joi 24  iunie şi vineri 25 iunie,  are loc extinderea  valorilor de temperaturi în creștere şi în zonele sudice şi sud-estice, inclusiv în Capitală, 34-35 de grade Celsius.  Săptămâna viitoare vorbim de caniculă (35 grade Celsius).”

 

   Elena Mateescu, director  la Administrația Națională de Meteorologie

 

 

 

Distribuie articolul!