O ședință cu …observații și speranțe
Cu pălării moderne (de vară), în ținute estivale lejere dar cu camerele de filmat asupra lor în fiecare clipă cosilierii locali ai municipiului Onești au participat miercuri 4 august la ședința ordinară a acestei luni. Pe ordinea de zi s-au aflat mai multe proiecte de hotărâre ( pentru vânzarea prin licitație publică a unor mijloace fixe nefuncționale, pentru acordarea cu titlu gratuit a dreptului legal de uz și servitute asupra unor terenuri aflate în proprietatea municipiului Onești). A fost aprobat contul de execuție al bugetului municipiului Onești la data de 30 iunie și a stârnit ”ceva discuții” Proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local pentru acest an. Municipalitatea va sprijini și în continuare susținerea activității ”Recitalul verii”, care are loc în Parcul Municipal, trebuie suplimentat bugetul pentru plata echipei de vaccinare în contextul pandemiei pe care o traversăm. Alături de aceste probleme sunt necesare cheltuieli de proiectare pentru reabilitarea Cinematografului Oituz și a Stadionului ”Energia”(obiective pentru care trebuie reluată Documentația DALI – Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție) dar și pentru proiectele Reabilitare Sala Polivalentă ”Nadia Comăneci”, Modernizarea Casei de Cultură (proiect pe fonduri europene, aflat în evaluare).
Dacă despre mesh-ul care acoperă în prezent Cinematograful ”Oituz” s-au făcut diverse propuneri (să fie schimbată data finalizării ori cifrele afișate, pentru că ”eroarea arătată” – ce vine din mandatul lui Nicolae Gnatiuc de primar al Oneștiului – este văzută și de cei care tranzitează municipiul), autoritățile locale au și un proiect proiect nou, ce vrea să-l implementeze – al unor module în stațiile de autobuz.
Cel mai ”aprins” proiect de hotărâre aflat în dezbaterea consilierilor locali ai municipiului Onești la ședința ordinară din 4 august a fost cel care a privit acordarea unui sprijin financiar de la bugetul local pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România. La acest proiect de hotărâre consilierii Partidului Național Liberal au venit cu amendamentul ca Parohia ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” (aflată pe Calea Mărășești) să primească 100 000 lei față de 50 000 lei acordate celorlalte parohii oneștene. Justificarea unui asemenea demers vine de la faptul că la Parohia ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” costurile totale ale proiectului de construire a bisericii sunt foarte mari. În plus, preotul paroh Nicolae Zaharia dorește ca această parohie să aibă și o dimensiune cultural – istorică, având în vedere dorința testamentară a Reginei Maria. ”Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului”, a lăsat scris Regina Maria în Testamentul ce l-a închinat Țării și Poporului. Consilierul local Ciprian Zarzu, care a făcut cunoscut acest amendament, a arătat că ”este un privilegiu al Oneștiului de a fi menționat în Testamentul Reginei Maria”.
În replică, primarul municipiului Onești, Laurențiu Neghină a declarat:”La suma inițială, acordată la votarea bugetului local al municipiului Onești s-au idendificat surse bugetare și suma pentru sprijin financiar dat unităților de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România a crescut. În repartizarea sumelor ca sprijin financiar am ținut cont de propunerile părintelui protopop Ioan Bârgăoanu. Toți suntem cetățeni ai municipiului Onești și ca să alocăm mai mult de 50 000 lei unei parohii trebuie să luăm bani de la alții!” În timp ce liberalul Ciprian Zarzu a propus ”reîntregirea sumelor”, consilierul Marcel Bujor a menționat: ”Toți suntem de acord cu acordarea acestui ajutor financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România. Cum o soluție e să se taie de la alte parohii pentru a suplimenta valoarea sprijinului acordat Parohiei <<Sfinții Împărați Constantin și Elena>>, propun să lăsăm așa până se vor idendifica alte surse financiare”. Deși acest amendament nu a fost aprobat, este de menționat faptul că proiectul inițial, care a avut ca inițiator pe primarul Oneștiului, Laurențiu Neghină, a fost votat în unanimitate de către consilierii locali.
ȘI ÎNCĂ DOUĂ VEȘTI DE LA PRIMARUL MUNICIPIULUI ONEȘTI, LAURENȚIU NEGHINĂ: ”ÎN ZIUA DE 2 AUGUST A FOST PRIMIT AVIZUL DE PRINCIPIU PENTRU INTRODUCEREA GAZELOR NATURALE ÎN CARTIERELE SLOBOZIA ȘI BORZEȘTI! AM CREDINȚA ȘI SPERANȚA CA LOCUITORII DIN ACESTE CARTIERE SĂ BENEFICIEZE DE GAZE ÎN URMĂTORII ANI!”
ȘI A DOUA VESTE ESTE AȘTEPTATĂ DE ONEȘTENI: ÎN A TREIA SĂPTĂMÂNĂ A LUNII AUGUST ONEȘTIUL VA GĂZDUI FESTIVALUL VERII, EDIȚIA 2021!