O expoziție mărturisitoare de credință și identitate românească

O expoziție mărturisitoare de credință și identitate românească

O expoziție mărturisitoare  de  credință și identitate românească

 

Într-o frumoasă și însorită zi de 9 septembrie 2021, în Oneștiul liniștilor provinciale, fără accente vădit pandemice, am fost părtaș la vernisajul unei expoziții mărturisitoare de credință și identitate românească, o expoziție despre Cruce, crucea ca poartă a tainelor îndumnezeirii omului. Făuritorul acestor cruci măiastru pictate a fost același inginer Dorel Bălăiță, care de curând și-a lansat și prima sa carte inedită de cercetare și arheologie industrială, reflectând o anume notă de patriotism local, intitulată „Valea Trotușului. Jetoane”.

Ghizi pentru acest eveniment plin de normalitate, ancorat în rădăcinile creștine ale satului românesc, ne-au fost părintele Cătălin Ilie de la Parohia Cerdac – Slănic Moldova, preotul Andrei Grozescu de la Parohia Sf. Voievozi din Buciumi și doamna bibliotecar Doina Brumă din partea Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” din Onești, gazda acestui vernisaj.

Iubitorii de frumos, prietenii domnului Bălăiță Dorel dar și ai bibliotecii oneștene, au fost desigur prezenți, trăind și bucuria reîntâlnirii fiecaruia dintre noi cu toți ceilalți. Pe lângă toate cuvintele spuse cu acest prilej, găsesc ca un adaos potrivit pe cele scrise într-un articol de Dumitru Manolache apărut cândva în Ziarul Lumina, pe care îl redăm în continuare.

Crucea în tradiţiile poporului român

  În tradiţiile româneşti, crucea reprezintă un element fundamental care simbolizează centrul universului, soarele, armonia dintre cer şi pământ. Prin Creştinism, crucea ni s-a revelat ca semn al victoriei soarelui împotriva forţelor întunericului şi, mai presus de orice, ca simbol al mântuirii.

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române din 1998 defineşte Crucea ca „obiect format din două bucăţi de lemn, de piatră, de metale preţioase etc., aşezate perpendicular şi simetric una peste alta şi constituind simbolul credinţei creştine”.

Cu mult înainte de a fi definite academic, aceste „bucăţi una peste alta” reprezentau pentru strămoşii noştri repere existenţiale fundamentale. O recunoaşte aceeaşi autoritate care identifică şi explică mai multe asemenea „existenţe”: „crucea căruţei” (bucată de lemn pusă de-a curmezişul peste proţap); „crucea amiezii” (punct pe bolta cerească unde se află soarele la amiază, adică ora 12:00); „crucea nopţii” (miezul nopţii); „calea crucii” (a se deschide înaintea cuiva o răspântie, a avea de ales între mai multe soluţii); „cruce de voinic” (bărbat în toată puterea; voinic, bărbat bine făcut); „crucea pământului” (plantă erbacee) etc.

 

Definiţia nu aminteşte însă şi de svastică (un alt fel de semn al crucii), care nicidecum nu are o semnificaţie politică, dar a cărei prezenţă este atât de frecventă în ornamentica broderiilor costumelor naţionale, pe pergamentele voievodale, în cimitire etc. Simbol crucifer dezlipit direct din tradiţia primordială, „semn sau emblema Polului” imobil şi neafectat de mişcarea pe care o produce, adică punctul fix, svastica este centrul în jurul căruia se efectuează rotaţia lumii. Mircea Eliade spunea că în acest centru se înalţă „Muntele Cosmic, Arborele Cosmic, Arborele Vieţii, identic în tradiţiile românilor cu Axis Cardines, Mundi sau Stâlpul (Columna) Cerului”.

Crucea este asimilată arborelui cosmic… prin care se operează comunicarea cu cerul. În creştinismul popular, nu se schimbă cu nimic situaţia, crucea, făcută din lemnul Arborelui Cunoştinţei Binelui şi Răului, este identificată sau se substituie arborelui cosmic; ea este descrisă ca un arbore care urcă de la pământ la cer, copac veşnic ce stă în mijlocul cerului şi al pământului, sprijinind cu tărie universul sau arborele vieţii plantat pe Golgota. Pe de altă parte, numeroase texte patristice compară crucea cu o scară, cu o coloană sau cu un munte, toate simboluri ale lui Axis Mundi sau Osia Lumii.

Acolo unde crucea veghează, răul nu pătrunde

Lumea cunoaşte, în forme sculpturale, incizate, pictate sau caligrafiate, peste 400 de forme de cruci. Pentru noi, românii creştini, crucea este simbolul protector al casei, apărătoarea holdelor şi semănăturilor, scutul de care se loveşte tot răul, pavăza credinciosului. De aceea, astăzi ca şi în veacurile trecute, ţăranul român îşi aşază semnul crucii pe acoperişul caselor, pe porţi (Transilvania, Maramureş), pe ştergarele şi maramele cu care sunt împodobiţi pereţii interiori ai caselor, pe străchini, pe lăzile de zestre, pe spătarele scaunelor, pe ii şi pe cămăşi, pe oule încondeiate, pe colaci sau pe alte obiecte, pentru că, aşa cum spune o veche vorbă românească, „acolo unde crucea veghează, răul nu poate trece pragul”. Nici ielele, nici strigoii, nici chiar Fata Pădurii – personaje întâlnite în basmele noastre – nu rezistă la semnul crucii făcut cu credinţă. În Oltenia, crucile se agaţă în copaci pentru a ajuta sufletele morţilor, iar pe lângă cea de la cimitir se mai fac încă trei cruci: cea de apă, cea de punte şi crucea jurământului (cea urcată în copaci). Ba chiar şi visele în care apar cruci capătă semnificaţii precum linişte, triumf, deces, scăpare de pericol, bucurie, fericire, veste bună, depăşirea necazurilor etc. Iar când descoperim în cimitire cruci gemene sau „cu pui”, precum cele din cimitire din Ialomiţa, trebuie să ne gândim la familii sau fraţi chemaţi la Domnul sau martirizaţi în numele lui Hristos.

Prin cruce, omul este în comuniune cu Dumnezeu

De o semnificaţie deosebită în popor se bucură crucea la marile praznice creştine, precum Înălţarea Sfintei Cruci, care sunt aşteptate şi venerate prin post şi rugăciune. Tradiţia populară spune că Ziua Crucii (14 septembrie) reprezintă momentul când pământul se închide în preajma iernii, iar insectele, şerpii şi plantele lăsate la lumină la începutul primăverii sunt luate în sânul lui. Bătrânii spun că dacă în această zi va tuna, toamna va fi lungă şi ploioasă. Tot în această zi începe culesul viilor şi bătutul nucilor. De Bobotează, tinerii din localităţile aşezate de-a lungul marilor cursuri de apă sau la Marea Neagră se întrec pentru a aduce înapoi pe pământ crucea aruncată de preoţi în apa îngheţată, pentru a se bucura de sănătate şi belşug, pentru că apele sunt sfinţite de preot.

Prin toate aceste semne ale crucii, omul se „conectează”, în credinţa lui, la cer, speră, se simte liber şi intră în comuniune cu Dumnezeu care îi asigură protecţia, căci, în cruce, este întruchipată, deopotrivă, istoria salvării umanităţii şi patimile Mântuitorului Iisus Hristos., Cel ce S-a dăruit nouă ca să ne ridice la ceruri! Sfânta Cruce arată cât de mult a iubit Dumnezeu lumea … Bunicile noastre făceau semnul crucii peste pâinea care urma să intre în cuptor, iar ţăranii încrustau semnul Sfintei Cruci pe poarta lor ca să intre pe ea în curte sau în casă ca într-o biserică, ca într-un loc sfinţit, prin rugăciune şi fapte bune. Noi aşezăm crucea la margine de drum sau la răscruce de drumuri ca să ne aducem aminte de Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.”

   

Expoziția “Crucea, Poarta tainelor” poate fi vizitată și admirată în holul central al Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” din Onești până  pe  9 octombrie 2021.

  Inginer  Gheorghe  Bogza, Onești

 

* La vernisajul expoziției ”Crucea, poarta  tainelor” (cu lucrări semnate de ing. Dorel Bălăiță), preotul Cătălin Ilie, de la Parohia Cerdac (Slănic Moldova), a vorbit despre semnificația  teologică a crucii. ”Ea nu este simbol al suferinței ci un semn al biruinței  și a vieții veșnice”, a mărturisit preotul Cătălin Ilie, care l-a felicitat pe autorul expoziției pentru  ”corectitudine și perseverență, fiind atent la fiecare detaliu. Starea de a lucra astfel de cruci este similară  cu rugăciunea profundă, din care n-ai mai vrea să ieși!” Evidențiem faptul că preotul Cătălin Ilie, de la Parohia Cerdac – Slănic Moldova trudește de peste 10 ani la realizarea revistei ”Izvorul Numărul Unu”, prin care sunt promovate personalități dar și acțiuni culturale  și duhovnicești  de pe valea Slănicului.

** Și preotul Andrei Grozescu, de la Parohia ”Sfinții Voievozi” din  Buciumi a menționat un lucru deosebit:”Viața este sub semnul Crucii. Prin Cruce se deschide veșnicia!”

*** Oneștenii, prezenți în număr mare la acest vernisaj, s-au bucurat și de Rugăciunea Părintelui Episcop Macarie, rostită de preotul Cătălin Ilie:

”Sfântă Cruce armă tare,

Feri-mă de supărare;

Sfântă Cruce armă dulce,

Fii cu mine încotro m-oi duce;

 

Sfântă Cruce a lui Hristos,

Să-mi fii mie de folos.

Cruce-n casă, cruce-n masă,

Cruce în toți patru cornuri de casă.

 

 

Dumnezeu îi cu noi la masă,

Maica Sfântă-i la fereastră,

Îngerii împrejur de casă,

Maica Sfântă îi cu poala întinsă

 

Și pe noi toți ne cuprinsă.

Cruce în patul nost,

Dumnezeu îi la capul nost,

Dumnezeu ne-o apărat,

 

 

De vrăjmașul necurat,

De șarpele înveninat,

De iadul întunecat.

 

 

Sfântă Cruce, păzește-mă

Maică Sfântă, acoperi-mă,

Înger bun, trezește-mă,

Doamne, mântuiește-mă. Amin!”

 

Distribuie articolul!