Presa din România a menționat în aceste zile că 100 de persoane au muncit la Casa Albă din Washington timp de o săptămâna pentru a decora interiorul și exteriorul imobilului. La finalul acestei acțiuni Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden a declarat: ”Lucrurile pe care le considerăm sacre ne unesc și depășesc distanța, timpul și chiar constrângerile unei pandemii: credința, familia și prietenia, dragostea pentru artă, învățare și natură, recunoștință, serviciu și comunitate, unitate și pace”. Ea a menționat că ”acestea sunt darurile ce leagă împreună firele vieții omenești, acestea sunt darurile din inimă!”
Presa internațională relevă faptul că ”tema cadourilor din inimă a primei doamne Jill Biden pentru decorațiunile de Crăciun din acest an vorbește și de ”un armistițiu cu Donald Trum. Relațiile dintre actualul și fostul președinte al Statelor Unite ale Americii (Joe Biden și Donald Trump) sunt în continuare tensionate Astfel că o fotografie a lui Trump și a soției sale Melania este atârnată într-un cadru auriu pe copacul din sala de mese elegantă, alături de fotografii cu familia Obama, familiile ambilor președinți Bush, Reagan și Carter. Bill și Hillary Clinton și-au luat un loc în pomul de Crăciun prezidențial. De asemenea, pe un perete sunt agățate felicitări de Crăciun de la Biden, Obama și Trump.
La închiderea ediției
Între 30/11/2021, ora 23:00 – 01/12/2021, ora 22:00
ALERTĂ METEO, VIZATE FIIND TOATE ZONELE ȚĂRII.
FENOMENE: Vreme rece; Intensificări susținute ale vântului; Viscol puternic la munte; Depuneri înghețate pe carosabil; Ploi și lapoviță.
CONTEXT SINOPTIC: Pe parcursul următoarelor 24 de ore, țara noastră va fi traversată rapid de un front atmosferic rece. La câmpie, va ploua sau vor fi precipitații mixte, trecător solide, ce pot depune gheață pe carosabil. La deal și la munte, vor fi exclusiv ninsori, moderate / abundente cu precădere în zonele de munte și în Maramureș. Peste zi, cu excepția zonelor de munte și a dealurilor înalte, precipitațiile se vor transforma în ploaie și lapoviță, favorizând depunerea de polei.
TEMPERATURI: Valorile minime se vor încadra intre -4…4 grade Celsius, urmând ca maximele să se situeze între -1…12 grade Celsius.
VÂNT: Vântul va prezenta intensificări la nivelul întregii țări, putând ajunge temporar la rafale de 45 – 55 km/h în toate regiunile. Senzația de frig va fi puternic accentuată.