Cele mai frumoase bucurii…

Cele mai frumoase bucurii…

Azi cronicarul ”faptelor și feliilor de viață adevărate” (cum  a numit scriitorul Petruș Andrei  povestirile  din volumul ”Urmărirea din umbră”), împlinește un nou an! După cum  menționează  și scriitorul Dan Sandu ”Ion Moraru – Cașin nu-i plin de hambiție, cum s-ar spune  prin părțile  de sub cer ale Moldovelor noastre… nu sparge oglinzi cu ochiul  disperării căutând nepăcate…”

Mulțumesc pentru toate urările și  cuvintele frumoase adresate…. Mai întâi a fost mesajul  de ”sănătate, prosperitate, viață lungă și armonioasă, sărbători liniștite alături de cei dragi” adresat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.  Inedit a fost un mesaj venit  din … Bulgaria:”Ce să-ți urez? Ezit o clipă! Cele mai multe lucruri – curaj, bunătate și putere – le ai prin naștere, așa că îți doresc răbdare și îndemânare, să realizezi totul cu inspirație și…să nu te sperie nimic!” M-au bucurat frumosul buchet de ”trandafiri  virtuali” în  culorile  sfinte ale  tricolorului   românesc, trimis de domnul Valeriu Dulgheru, de la revista ”Literatura și Arta” din Chișinău (păstorită până la stingerea sa  din viață de marele  scriitor și om de cultură Nicolae Dabija). Am rămas încântat și de gândurile frumoase ce mi-au fost adresate de personalități ale vieții  cultural – artistice din România (de la Bădița Ioan Măric,  de la scriitorii Emilian Marcu,  Alexandru Cistelecan, Dan Sandu, de la prof. univ. Ioan Bolovan – de la Universitatea ”Babeș – Bolyai” Cluj, de la scriitorul Victor Munteanu precum și de la jurnalistul Petru Done, de la Ziarul ”Deșteptarea” Bacău). Părintele protopop Ioan Bârgăoanu, de la Protoieria Onești, alături de alți preoți din municipiu au  adus o rază de bucurie  prin urările adresate  iar  Valentin Ajder, director al Editurii ”Eikon”, alături de  transmiterea  de ”bucurii duhovnicești” mi-a făcut cunoscută propunerea de a realiza  o carte de  reportaje  la această editură!  Cu  calde sentimente de prețuire  mulțumesc  profesorilor oneșteni și din alte localități,  autorităților locale din zona văii Trotușului, celor ”ce  țin aprinsă” flacăra culturii pe aceste meleaguri, a literaturii(orice graniță fiind ușor de trecut cu rândurile scrise din suflet!)  dar și  oamenilor  cu care, prin ”îmbrățișări de gând” prietenești doresc să impart  cele mai frumoase bucurii pentru mulți ani! Mulțumesc mult  și colegilor de școală,  mereu amintindu-ne cu drag  de fiecare clipă ce ne leagă!  Să fim sănătoși!

 

MULȚUMESC DE FLOAREA RARĂ,

CU PARFUMUL PREȚUIRII,

AZI, CÂND AM LĂSAT PE GEANĂ

AL 61-LEA … PRAG  AL FIRII!

 

Să aniversăm cu toții,

Cu iubire, cu mult dor,

Speranța că va fi bine

Cu un sincer

LA  MULȚI ANI, TUTUROR!

 

 

 

… Doar că sunt îndatorat,

Pentru vorbele frumoase.

Fie Gândul Împărat!

A cuprinde cu căldură,

Visuri, șoapte, înălțimi!

MULȚUMESC  DE VORBA  BUNĂ!             Ion Moraru

 

 

*Și din Arhiva ”AMPRENTEI  DE ONEȘTI”  dăruiesc tuturor celor care m-au felicitat la aniversarea zilei mele de naștere un frumos poem semnat de Ștefan Doroftei

 

ANĂ

 

 

De – atât alean abia mai prididesc…

Ană, te-aștept, vino degrabă,

Să-mi dai puteri ca să îți dăruiesc

Iubirea mea ca pe-o podoabă.

 

 

 

Pe tine n-am de gând să te zidesc

În  nici un dom, în nici o turlă

Doar un castel pe Lună-ți construiesc,

S-auzi cum  clopotele tună…

 

 

 

N-am să te-mbrac  în cărămizi de foc

Să-ți ardă trupul, să te frângă,

Cu doruri te voi prinde de mijloc

Și voi clădi pe trupul tău un vis,

Cu jar de vorbe să se stingă!    Versuri de  Ștefan Doroftei

Foto, Victor  Munteanu

 

 

 

 

Distribuie articolul!