MĂ  DOARE…

 

Mă doare timpul și mă doare vara

Mă doare trecutul, dorul de tata

Mă doare mama, bunicul și bunica

Mă doare totul  și parcă nimica…

 

 

Mă doare viața, mă doare moartea

Trupul  mă doare! Unde mi-i sănătatea?

Mă doare pământul, într-una și cerul,

Mă doare  abstractul… nu văd misterul!

 

 

Mă doare  veșnicia, clipa și efemerul…

Cum îmi e existența,  nedefinitul?

Mă  copleșește apusul, frumos e răsăritul!

Mă dor toate mereu! Mă ține  infinitul!

 

CIREȘUL  (fragment)

 

 

Nu demult, mi-am agățat gândurile în cireșul din Corhană

Ca ploaia și căldura să le fie  cireșelor curata lor hrană,

Când se vor aprinde  toate ”mărgelele  roșii” deodată

Se vor vedea poate și  gândurile- mi triste, de-o viață!

Ori,  când soarele va înroși cireșele dulci și coapte

Și gândurile mele se vor coace atunci, poate…

 

 

Iar când vântul iernii rece prin ele va bate,

Vor cădea toate triste, risipite  și moarte…

Și  durerile mele se vor aduna în lungi troiene,

Că la nimic gândurile nu mai pot să mă îndemne!

Însă, dacă  ele în timp  se vor topi în lavă

Din nou inima-mi va plânge, ca de o durere gravă,

 

 

Cu aripi frânte, de mugur, din iubirea mea,

Pentru că –aștept  nepoții mai mult ca primăvara,

Mai mult ca ghioceii dar viața este grea…

Viitorul îmi pare un înger ce zace căzut,

Noaptea se –așterne, în gând o crisalidă s-a rupt!

 

LA SĂRBĂTOAREA ÎNĂLȚĂRII DOMNULUI

 

Eroi români căzuți departe de țară,

Și care viața v-ați dat pentru ea,

Un înger pentru voi în fiecare primăvară

Aprinde-n cer  câte-o frumoasă stea!

 

 

La Drăgugești, la Monument, de Înălțare

Cu drag în suflet v-aducem un meritat prinos

În amintirea voastră depunem câte-o floare,

Și-apoi noi ne rugăm să fiți lângă Hristos!

 

 

Miluiește-i Doamne pe –ai țării eroii care,

Au căzut  în lupte pentru  crucea creștină,

Te rog în ceruri, pomenește-i pe  fiecare

Și așează-i pe veci la loc de lumină!

 

 

În ziua de Înălțare soarele este mai strălucitor,

Când preotul înalță rugăciuni cerești,

De voi, eroi ai țării  ne este tot mai dor,

În fiecare an aici, la Monument, la Drăgugești!

 

ACOLO  A TRĂIT COPILĂRIA   MEA

 

Acolo unde cerul  de vară râde senin

Și pârâu-mi firav și rece se scurge lin,

Acolo unde drag satul stă într-o vâlcea,

Acolo a trăit odată  copilăria mea!

 

 

Duios, cu inocență, o văd mereu în cămeșuță,

Cum stă așezată așa,  într-o veche căruță!

Cu alți copii zglobii se joacă în țărână

Sau merge la biserică, cu mama de mână!

 

 

N-avea Coca – Cola, telefon sau internet

Și nici alte averi, cumva mai mult bănet…

Avea vara  dude, vișine și cireșe coapte,

Iar iarna  derdeluș, datinile și  bucuriile toate!

 

 

Acum, cu  off și  durere mă uit înapoi

Și  o văd alergând desculță prin zăvoi.

Nu ducea nici o grijă, nu avea nici dușmani

Și deloc nu-i păsa că  nici tata n- avea bani!

 

 

Văd azi, acolo jos sau pe culmea înaltă,

Copilăria-mi pare sculptată de o creștină  daltă,

Cu nostalgia dulce și dreaptă a bucuriei,

Mă-nfrupt cu drag din pomul statorniciei!

 

 

Încă mai port  praf și pământ pe  tălpile mele,

Și – n gând îmi strălucesc încă mii și mii de stele,

Vântul copilăriei  prin codri dragi  îmi sună

Acele timpuri cu multe bucurii mereu mă adună…

 

 

Încă mai hoinăresc pe-ale copilăriei coclauri,

Mă inundă plăcut a timpului valuri – valuri,

Aud cum mă strigă, cu glas stins, mama dintre copii,

De ce copilărie  dragă, tu, înapoi, nu mai revii?

 

 

Duhule Sfânt, scump al unei lumi  trecute,

Poți  tu să vii? Spune-i copilăriei să nu mă uite!

 

 

TIMPUL  SUSPINELOR

(Aproape  aforisme)

 

– Timpul care a trecut m-a învățat multe și de toate.

– Nu te cert bătrânețe, pentru că eu am dorit să ajung la tine! Dar n-am știut în tinerețe să mă bucur mult de bine…

– Acum sufletul aleargă dincolo de numărul anilor!

– Timpul a adus totul cu sine. L-am cheltuit cu nesaț și nechibzuință. Astăzi nu îmi mai ajunge și nimeni nu  îmi împrumută timp! Orice împrumută omul dar nu și timp!

– Timpul scoate adevărul la lumină.

– Toate la timpul lor! Acum la mine este timpul regretelor și al suferințelor.

– Timpul meu pe parcursul lui a descoperit ceea ce era  ascuns dar nu a acoperit totdeauna ceea ce a descoperit.

– Timpul nu mi-a îndeplinit idealurile… și-a realizat menirea sa și apoi a zburat.

– La bătrânețe totul se ofilește – viața însăși! Se ofilește gloria! Doamne, totul este efemer, doar anonimatul rezistă!

– Viața este banală și plină de deșertăciuni! Nimic nu durează  pentru tot timpul, totul este efemer… mai ales succesul.

– În viață trebuie să te lupți mereu cu vanitatea ta, cu ego-ul tău.

– Răul te trage în jos!! Tot timpul trebuie…  să uzi, să îngrijești planta sufletului tău și nu șarpele din tine  sau trupul.

– Când spunem mereu ”tot timpul” ne referim la timp însă indiferent ce va fi trebuie să ții spatele drept.

– Trebuie să avem conștiință și responsabilitate.

– Școala este  o muncă asiduă în slujba celorlalți.

– După ce ieși la pensie nu rămâi deloc singur, ci cu tine! Abia acum te împaci cu tine, colaborezi cu tine, te sfătuiești cu tine și te ierți pe tine!

– Uitarea mă salvează de la multe regrete, ea îmi salvează multe prietenii.

– Acum mai am puțin timp  pentru a umbla  cu gândul pe  coclaurile copilăriei mele, pe câmpurile pline de flori și fructe coapte din mine însumi dar mi-e teamă că într-o bună zi mă voi pierde prin pustiul sufletului  meu.          Învățător GEO   CRISTEA , satul Drăgugești, com. Helegiu