Oneștiul este un oraș mic, la care rezonează oneștenii, cei aflați zi cu zi pe străzile acestuia dar și cei care acum se găsesc la cele mai mari distanțe, ori prin diferite colțuri ale României. Ei se bucură mult când este vorba de …împrospătarea unor amintiri, legate de această cochetă localitate! Frumoasă și ”înălțătoare” prin momentele pe care ei le-au trăit aici, era și Casa de Cultură a Sindicatelor! Provocarea lansată ( câte amintiri ne leagă de Casa de Cultură a Sindicatelor din Onești și care din acestea sunt cele mai plăcute?), a adus ”un iureș” de mesaje, pe care le facem cunoscute prin câteva articole.
”Se întâmpla în 1966 sau 67 ! Da, aici am văzut prima piesă de teatru. Se numea <<Marele fluviu își adună apele>>, în interpretarea Teatrului Popular Bacău. Pe scenă erau numai actori amatori, neprofesioniști. Știu sigur acest lucru deoarece printre <<actori>> am descoperit o fostă colegă de școală generală (nr.10 Bacău), mai mare cu doi ani ca mine” – a declarat oneșteanul Andrei Stamate, care a mai menționat: ”în postarea mea este vorba despre secția populară a Teatrului <<V-le Alecsandri>> din Bacău. Și ca o particularitate, modelul de la Bacău a fost luat și de oneșteni. La Casa de cultură s-a înființat secția de teatru. Erau <<actori>>, ce în timpul zilei (în prima parte) mergeau la serviciu, după ora 18 mergeau la repetiții. Îi mai țin minte doar pe câțiva dintre ei, unii dintre ei îmi erau cunoștințe bune sau amici… Exemple? Mihai Mișu Balaca -era electronist în Rafinărie, Liviu Gherghel -lucra la secția de pictură-edile Rafinărie, etc. Regizor era un tip doxat, Gelu Drug, din Urechești -de pământ !”
Revenind la provocarea lansată oneșteanul Andrei Stamate a mai afirmat: ”Da, aici, la această <<casă>> era o comoară de cultură. Zilnic era un furnicar de tineri. Venea un profesor -Fecioru și ne spunea ce este muzica rock sau blues, venea renumitul doctor Dorin Speranția și ne spunea, ne demonstra cu diafilme, ce este muzica simfonică, și ne mai învăța cum să abordăm un deal sau un munte atunci când facem drumeții. Era și o bibliotecă mare, mare de tot.”
Pentru oneșteanca Anca Ghioane – Cundiev, pentru care ”amintirile sunt încă vii… oare pentru că au fost momente fericite?”, tot un spectacol de teatru îi aduce în privire scena de la Casa de Cultură a Sindicatelor Onești. ”Aici am văzut cu Teatrul din Bacău piesa << Cum s-a făcut de-a ramas Catinca fată bătrână>>…. Se organizau seri muzicale, bridge, cursuri de dansuri populare… Asta este menirea Casei de Cultură…” – a menționat ea, păstrând nostalgia acestor frumoase (și trecute) clipe.
Pentru oneșteanul Gelu Belcescu ”sita timpului” este… mai adâncă în retrăirea momentelor legate de Casa de Cultură a Sindicatelor din Onești. El a precizat: ”Aici veneau pentru a da spectacole marii artiști ai neamului, pe care i- a avut România. înainte de 1989! Actori adevărați și interpreți de muzică populară și ușoară. Acum am evoluat cu manele și altfel de muzică! JADOR , JEAN, GUȚĂ, VIJELIE , SALAM și așa mai departe, sunt dar nu le port pică! Fie sănătoși! Îmi amintesc cu placere de Ansamblul folcloric <<Doina Trotușului>>, de dirijorul șef MILUȚĂ CRISTIAN! Amintiri de neuitat cu oameni deosebiți, dar a fost o dată… Era să uit… Aici l- am văzut pe <<nea Mărin>> (Amza Pellea), prima dată în Gara din Onești, cu <<diplomat>> în mână, nu cu <<papornița>> plină cu praz..”
Ce emoționant moment când … amintirile se întâlnesc! Mirela Georgescu își aduce aminte:” Aici Școala Generală nr. 5 (actuala Școală Gimnazială <<Ghiță Mocanu>>) își premia elevii. Era o mare realizare să-ți auzi numele și să urci pe scenă unde erai premiat. Sunt mândră că am urcat pe această scenă!” În aceeași linie , cu aceleași amintiri și Mariana Rotaru Bucur a mărturisit:” Aici am premiat mulți, foarte multi elevi. Ce frumos era, ce sentimente trăiam cu elevii și cu părinții! Aveam clase foarte numeroase, peste 40 de elevi în fiecare clasă. Și tot cu Școala Nr 5 << Ghiță Mocanu>>.” Pentru profesorul Nicolae Ciorobea Casa de Cultură a Sindicatelor din Onești reprezintă ”un <<crâmpei>> sentimental din frumusețea orașului nostru !”
Dornici de a auzi și alte lucruri frumoase ”de la kilometrul zero al culturii” din municipiu lăsăm să plutească ecoul întrebării lansate de doamna Nicoleta Butnăruș Costin: ”Există oneștean care nu are amintiri legate de Casa de Cultură???” (Va urma)