Parfumul interbelic al dansului!

O  poveste  cu parfum  de epocă după  un eveniment  foarte plăcut, organizat la   Castelul Ghika  din Dofteana

 

          Condeiul cu frunză răsucește emoții în penumbră…cuminec pasul cu cel cuminte colb răvășit pe cărare. Vântul leagănă cu eleganță copacii, eleganță înșiruită ca o basma de mătase ce adie dinspre castel… Seara aceasta e-o sărbătoare, Ghiculeștii pun haina cea bună și, din lumea spiritelor, fac drum înainte …urcă-n istorie vreo sută de ani!…sau noi coborâm, înălțându-ne deopotrivă, în cuibul vremurilor interbelice, pe ritmuri de tango!

          Am ajuns la castel…

          Pas și privire, împletind uimire, preaplin de emoție și nerăbdare. Evantaiul din turlă se pictează cu modelul boem din trecut. Pornim, sub cupolele Castelului Ghika din Dofteana, într-o ”espediție” în timp… O intrare princiară, pășim cu gust, gustul unui vin alb garnisit cu măsline verzi(roade alese provenite de la sponsorul Darvari GARDEN) și legende despre zei greci ce curg dinspre un personaj deosebit. Somelierul Sorin Ailenei, însoțit de domnul Ionuț Constantin, manager de vânzări, reprezentant al Cramei Domeniile Urlați , ne poftesc la o degustare rafinată, cu stil…

          Zăbovim în ceasul unei clipe la intrarea în castel, prima încăpere pune lacăt privirii, gândului și buzelor… curge un verde închis, regal, sobrietate și eleganță-voal peste lemnăria masivă, originală, și vechiul șemineu, împodobit cu o pictură sensibilă. Curge în gând și o muzică, atunci când atingi cu ochii pianul, care stă cuminte sub talpa scărilor grațioase, somptuoase. Castel în toată rotunjimea cuvântului!

          Oamenii susură ca un râu curios să cunoască finețea următoarelor stânci pe care trebuie să le traverseze! Se anunță un program bogat astă-seară!

          Începem…

”Acestea sunt monumentele noastre istorice…atât de pline de valoare material și de sens istoric(…) cu patina veacurilor așternută pe fiecare(…)Unde le veți vedea, să le recunoașteți, să le respectați și să le ridicați, dacă aveți puterea, din ruina și părăsirea lor” spunea Nicolae Iorga. Ascultându-i cu sârg îndemnul, doamna Lucia Pădurariu-președinte al Asociației ”Simfonia florilor” a conjugat toate puterile creației și organizării și a făcut posibil un eveniment unic, un bal, un tango bal, după-amiaza zâmbetelor noastre…

Risipiți în frumusețea arhitecturală, ne-am adunat în sala cu pianul, pentru a o cunoaște pe doamna Lucia Pădurariu, artizanul acestui boem eveniment. Ticăie curiozitatea, apoi, ca în finalul unui tango, privirile publicului se întâlnesc cu privirile prezentatorilor în secunda tăcerii. Se începe cu o scurtă prezentare despre familia Ghika-Comănești și despre castel- adevărată lecție de istorie susținută atât de doamna Lucia Pădurariu, cât și de scriitoarea Silvia Miler, lecție atât de necesară celor prezenți, veniți din multe colțuri ale țării. De altfel, doamna Lucia ne mărturisește că ”prin aceste evenimente culturale dorim să aducem în atenția dumneavoastră monumentele istorice și frumusețea acestor locuri!”, ”Astăzi desfășurăm un eveniment cultural complex! Plecând de la parfum de femeie, pentru dragostea de monumente, timpuri trecute, invocăm personajul feminin Ioana-Lucia Ghika Băleanu, care a reprezentat în familia ei cultura. Deopotrivă, tango era cel mai popular dans de la salon, în perioada interbelică. Astfel a luat naștere proiectul Parfum de femeie, parfum de tango; mondenitate și sociabilitate în saloanele boierești interbelice! Alegerea datei nu a fost întâmplătoare, deoarece 9 iulie este ziua independenței Argentinei-țara de origine a tangoului! ”. Aflăm că imobilul a fost construit în stil romantic la sfârșitul secolului al XIX-lea cu rol de castel de vânătoare, dar și o reședință de vară, aici prinții venind să se destindă. Sunt aduse în discuție și celelalte monumente aparținând acestei familii princiare, palatul Ghika și gara din Comănești, dar și palatul Știrbei din Dărmănești.  Surprinzătoare informații aflăm și despre istoria recentă a castelului din Dofteana, prin bunăvoința domnului Cadar, administrator al întregului domeniu: ”Prima dată a fost construită hulubăria, care, în prezent, este casă privată, apoi clădirea administrativă și castelul. A traversat perioade dificile, fiind, de-a lungul timpului, casă de copii(200 de suflete) și secție TBC a Spitalului Târgu-Ocna. În anii 2000 spitalul a pus castelul la dispoziția Ministerului Culturii. Primăria Dofteana l-a luat în proprietate în 2003, apoi l-a vândut, și astăzi este în proprietatea unei firme private!” Sinuos parcurs, dar bucuria cea mai mare e că poate fi vizitat și încearcă a i se reda strălucirea de altădată…

          Depănând firul istoriei, poți simți prezența celor ce-au fost mai înainte de noi, ca niște umbre luminoase veghind din ungherele slab luminate ale castelului, Dimitrie Ghika-Comănești, Nicolae D. Ghika-fiul său, Ioana Băleanu, Dimitrie Ghika (Dede)- fiu al Ioanei și al lui Nicolae și mulți alți membri ai acestei familii nobile, care s-au perindat de-a lungul timpului pe aici. Aplecând urechea în visare, auzind povestea personajului feminin, aflăm că multe din compozițiile Ioanei Ghika Băleanu ne stau aproape și în zilele noastre, întărind ideea că a lăsat o mare moștenire în istoria muzicii. Compunând nu doar muzică religioasă și pentru copii, descoperim că tot ei îi aparține melodia ”A venit un lup”, interpretată de-a lungul timpului de Anda Călugăreanu, deci muzică folk.

Descopăr, prin relatare, că are patru nivele impozanta clădire: demisol, parter, etaj și mansardă. Secvențial, urmează să le descopăr…  Cu atâta poveste în jur, aflăm că doi regizori au ales acest castel pentru a filma ”Domnișoara Cristina” și ”Vânătorul de spirite”, printre personalitățile ce l-au vizitat numărându-se și actorul Claudiu Bleonț.

Tango în pasul degustării…

După un regal de informații, relaxând corzile sensibile ale memoriei, pătrundem într-o altă încăpere, situată în partea dreaptă. Ne întâmpină aceeași domni distinși pe care îi cunoscusem la intrare, de data aceasta, având un curcubeu de vinuri.

Crama Domeniile Urlați, care a fost și sponsor, se află lângă Ploiești, în zona Dealu Mare, cuprinzând 110 hectare. Deși cunoscută pentru vinurile roșii, astăzi se prezintă cu o paletă întreagă.

Somelierul, un domn distins, ne invită în povestea tangoului cu pași de vin… ”Aducem vinul în atenție când vorbim de tango. Știm că în Argentina , la final de secol XIX, se naște tango. Acolo au fost aduși sclavi din Africa, care vor contribui cu ritmul și denumirea, și imigranți din Franța, Spania, Italia. Tango însemna un spațiu închis unde aveau loc dansuri ritualice. În Buenos Aires existau mai mulți bărbați decât femei, așa că ei ieșeau în față!… Vinul alb- tânăr, acidulat, faze de poartă, dar nu goluri (grimasele se unduiesc în zâmbete largi, unii nasc gânduri…) gama Saac, o Fetească albă cu Sauvignon blanc”. Aflu că sauvignon, franțuzește vorbind, induce ideea de sălbatec… Spumos este simțul umorului la cel ce prezintă, spumoase și chipurile impresionate ale participanților. Acest vin se servește rece!

 După prezentare, gustăm! Curiozitatea gustului face să tresară papilele în așteptarea somelierului. Facem cunoștință cu vinul! Privim! Galben-verzui, nu e uleios, nu e vâscos- adică nu e dulce, deci e sec; alcoolemie- redusă spune domnul Sorin, totuși, mare, concluzionează ridicarea sprâncenelor în rândul publicului- 14%! Apoi mirosim, aici se spune povestea viei, un miros de iepure, fructe exotice. Într-un moment magistral prezentatorul ne spune: ”Vinul e ca orice operă de artă! Iar calitatea e gustul apreciat de oameni.” Date geografice strecurate- Viile din Dealu Mare sunt situate pe paralela 45, care-i perfectă pentru viticultură! În final, gustăm! Se face gura pungă, ni se spune, fapt datorat acidității, apoi o arsură, o căldură pe piept-aici e alcoolemia. Vinul lasă o amintire în gură! I se spune post-gust.

  E poetică și întâlnirea cu un gust nou, și, de ce nu, romantică… Dar urmează a doua vedetă! Ca o răsuflare din condei, constat că încăperea este împodobită cu o lumină fricoasă, decupată de o draperie ca la teatru…  ținutele adaptate modei interbelice se umplu de această lumină. Prinți și prințese!

Continuăm lecția de istorie. În tango intervine și cultura europeană. ”A brato”- o pereche; eleganța gesturilor. Aici intră în scenă vinul rose, creat special pentru femei. Un anume sticlar, Theodor Gale, a plăsmuit pentru vinul rose o sticlă în formă de siluetă. ”Vinul rose are puțin acid și se desfășoară treptat, ca femeia! Nu-l descoperiți de la prima înghițitură” Doamnele surâd, scuturând orice urmă de vinovăție! E paradoxal acest vin: deși e rece, te încălzește! Denumirea de Fetească ar proveni de la sintagma ”fată mare”, tocmai fiindcă are multe toane! Dacă vinul alb se bea la 6 grade, în schimb, vinul rose este servit la 10-12 grade. Deci,  iată, e un parfum de femeie, un parfum deosebit!

Asaltat cu o întrebare din public, somelierul Sorin Aielenei se dovedește a fi un profesionist, îmbogățind discuția cu deosebite date istorice din domeniul viticulturii. Încă o lecție valoroasă, care mă face să numesc seara aceasta un simpozion de elită! Închide subiectul concluzionând că filozofia aromelor ține de modul în care depozitezi vinul, butoiul din stejar european dă note florale, butoiul din stejar american dă note de cocos și nu numai. Există o magie a gustului!

Ajungem la maturitatea tangoului, anii 1935-1955. Tango se mai liniștește. Dansatorii se exprimă mai calm, dar individual. În aplauzele dumneavoastră, vinul roșu, care, ca și tango, nu are greșeli! Cea mai multă senzație și forță! Sentimentele ce se nasc din tango și vin roșu sunt dragostea, drama și tragedia!… Ca o pauză-n condei, surprind un public conectat, și este, cu adevărat, o prezentare complexă, unde nici umorul nu lipsește… Bucuria unui trandafir lichid! Nu aderă pe pahar, deci este sec! Are miros de prune coapte și cireșe…eu întâlnesc o cascadă de flori, aș spune… iar gustul… E sălbatec și afrodisiac! E sărbătoare, un tango al papilelor! Și când să închin aplauze finale, schimbăm paharul! Oare ce mai urmează? Regăsesc o inscripție: ”ZZpelin”…suspans și murmur dispersat. Într-un segment, privirea este întâmpinată de un cuplu nemuritor, radiind în bucuria momentului.

După uitarea tangoului , în anul 1983 se organizează Festivalul Toamnei la Paris și se inițiază un turneu: ”Tango Argentina”. Această redescoperire poate fi asociată cu Zzpelin. Acel pahar de după. După ce se dansează! Are o notă optimistă, dulce-amară.

În timpul prezentării, un domn pătrunde, ca o analepsă, cu un platou de cașcaval. Exclamații și chicoteli fine însoțesc momentul! Aflăm că ar fi trebuit să însoțească vinul roșu, dar nu se supără nimeni, e bine primit și acum! Zzpelin este o Fetească neagră ce n-a fost lăsat în contact cu pielița strugurelui foarte mult, deci e bobiță curată, îmbrățișat cu plante medicinale, de pildă, pelin. Este bun pentru digestie! Are note de citrice și trebuie băut rece! Senzația mea, un suc de grapefruit rafinat…o încântare!

          Dar încă mai urmează…urale că da, urale că nu, și totuși, curiozitatea are gustul ei… Atmosfera este condimentată cu șoapte, păreri, așteptări. Prin unghiul unui geam pătrunde gândul unui aer curat…o arie din…multe voci, o zarvă fină se încheie brusc, iar somelierul reia firul: Muscat Otonel. Acesta n-a stat în contact cu pielița, dar, în plus, pe lângă pelin, are și soc! ”Trecând prin roșu, trebuia să ne întoarcem, prin rose, la alb!” E un final apoteotic!

          Primul dans…

          După ce-am încheiat degustarea, am alergat, ca într-o pauză, sărutând treptele de lemn, spre etaj. Câtă poveste, câtă istorie, câtă simplitate și dichis deopotrivă. De sus, observ că scara are forma literei U, artă și eleganță! Zornăie o taină și parfum neștiut plutește în fiecare ungher… De pe balconul îngrădit de turnuri poți da privirii bucuria peisajului, frumusețea unei fântâni arteziene în care mai clipocește doar amintirea apei. În dreapta balconului, în holul dinaintea sa, am descoperit o ușă ascunsă-n perete…tresar și lira gândului începe să-mi cânte povești. Revin la parter…

          Într-o altă încăpere, învelind relativ ordonat spațiul, participanții își găsesc loc în așteptarea următorului moment artistic. Talentata Cristina Dăscălescu, cântăreață de muzică fado, acceptă provocarea prietenei sale, Lucia, și ne aprinde emoția cu piesa ”Zaraza”…iată o invitație la dans! Această piesă a fost cântată internațional, iar în cartea ”De ce iubim femeile”, semnată de Mircea Cărtărescu regăsim povestea tristă a piesei. Și-au pornit cu nebune dorințe perechi de dans, că doar e bal! Vocea solistei apasă pe suflet, pe dorință, dar…sunt doar trei perechi până acum. Încă plutește o teamă! Ochi închiși, trăire, suflet, unduire cu grai…ea spune tot. Un final însuflețit de aplauze! Piesa a doua-Gică Petrescu- ”Cel mai frumos tango din lume” la cel mai frumos eveniment de tango! Ritmul acesta îmi coboară peste suflet și ochi ceva broboane… alte perechi, un număr crescând. ”…Ți-am dat toată dragostea…” Cristina răstoarnă culmea simțirii cu glasul ei elegant și profund. Respiră emoție castelul. Privește, Dede, azi reînviem, pentru câteva ceasuri, acest loc-minune pe care voi l-ați construit!

          Spre finalul cântecului, ringul e plin, dar mulți sunt și pe margine, dansând în gând. Poate vor porni la următoarea piesă! Cel mai tango îndemn ia formă din corzile vocale ale artistei: ”Să nu uităm trandafirii!”. Într-un dans, între degete purtând condeiul, conduc și eu tangoul meu, dansez în suflet… De-o clipă am uitat să iubim trandafirii, precis în această seară, la bal, ne-am amintit, iar plata iertării trebuie să fie acest tango închinat clipei. Metamorfoza zilei contemporane în spiritul anilor interbelici…o paletă de chipuri emotive, melancolice, bucuroase, încrezătoare, visătoare.  Va urma

REPORTAJ  DE  MĂDĂLINA   ANDREEA  MIRON  (COMĂNEȘTI)