Culorile toamnei în picturile lui Van Gogh

Culorile toamnei în picturile lui Van Gogh

ARTĂ   ȘI  PROFUNZIME

Culorile  toamnei  în  picturile lui  Van  Gogh

 

 

„Atâta timp cât va fi toamnă, nu voi avea suficiente mâini, pânze și culori pentru a picta frumusețea pe care o văd”,  obișnuia să spună  marele pictor olandez Van Gogh. După cum aflăm de pe site-ul italian ”Lo spirito nel Arte”, ”Vincent  Van Gogh a fost un  observator sensibil al naturii din jurul nostru, care a fixat și toamna în pânzele sale! În tablourile dedicate toamnei, pensula lui distribuie pe pânză culorile calde de toamnă, de la roșu, la galben, la maro, la ocru, reprezentând copaci îngălbeniți scuturați de primele vânturi reci, câmpuri unde țăranii desfășoară ultimele lucrări de  acestui anotimp, figurine reci pe drumuri singuratice, cerul încărcat cu nori de ploaie. În grădinile orașului, oamenii se încălzesc cu ultimele raze calzi de  soare , copiii se bucură de ultimele ore de libertate în aer liber. Sunt peisaje melancolice, în care simți nostalgia verii tocmai trecute, a zilelor pline de soare și a naturii în toată splendoarea ei. Culorile, chiar și atunci când sunt strălucitoare, nu reușesc să lumineze cerul, unde soarele, atât de strălucitor în tablourile dedicate verii, pare să fi dispărut, lăsând loc grămezilor de nori ce se întrezăresc între vârfurile copacilor goi.”

 

În octombrie 1884, Van Gogh i-a descris fratelui său Theo Bulevardul plopilor în toamnă (în foto 1): „Ultimul lucru pe care l-am făcut a fost un studiu destul de amplu al unui bulevard de plopi, cu frunze galbene de toamnă, soarele aruncând pete strălucitoare ici și colo,  frunzele căzute  pe pământ, alternând cu umbrele lungi ale tulpinilor. La capătul drumului se află o căsuță, iar pe ea tot cerul albastru prin frunzele de toamnă.”

 

COMENTARII   ALE   CELOR  CARE  PREȚUIESC   ACEST  TABLOU 

 

– Sufletul este atât de plin de toamnă!

– Ce emoționant! ”Poezia însoțitoare” a fost atât de frumoasă, dar tristă!

– Uimitor, ce cuvânt frumos… uluitor… Ea îmi taie respirația…

– De ce melancolia lui îi răpește speranța de a iubi? De ce era melancolic? Este interesant că își schimbă  paleta de culori…

Am impresia că dragostea lui este  pentru natura modernă și

Arta a fost dragostea lui..

– Asta îmi dă multă nostalgie! Mă lovește adânc!

– Cât de uimitoare  este  poezia și să  vezi acest  tablou!!

– Pictura este de un intuneric radiant, ca sa nu o exprim, ocrele si galbenul inchis lumineaza aripile si tot drumul.

–  ”Nu mai plânge, doamna mea, nu mai plânge astăzi! Va trece și toamna fără lacrimile tale!”

 

Și un răspuns de la ”Van Gogh – Mia  Feigelson  Gallery”

 

– Vincent se simțea profund trist în acel moment. Acest tablou reflectă clar starea lui de spirit.. Într-o zi în timp, voi împărtăși povestea aventurii pe care aș numi-o: Margot Begemann, nu doar datorită dramaticei povești de dragoste dintre Vincent și Margot în Nuenen, ci pentru a înțelege de ce lucrările lunilor septembrie și noiembrie din 1884 sunt ”imbibate”  cu un ton atât de melancolic, așa…

 

 

 

 

 

Distribuie articolul!