În inima atât de mare a României, dar cu pulsații din ce în ce mai ”domoale”, 12 octombrie este ziua de naștere a prof. univ. dr. Valeriu Filimon. El s-a născut în anul 1931 la Slănic Moldova, ”ca fiu al Zoiei Filimon, ce a slujit învățământul cu gradul I și al preotului Clement Filimon- licențiat al Facultății de Teologie din Cernăuti, ziduitor al bisericilor din Slănic-Băi (1929) și Cerdac ( localitate componentă a stațiunii-1932), preot militar pe frontul de Răsărit, apoi preot-maior la Regimentul de Gardă Regală și, ulterior, preot civil la Biserica Mihai-Vodă din Bucuresti, unde a slujit până la strămutarea ei, în 1985” (după cum aflăm dintr-un articol publicat de ziaristul Romulus Dan Busnea în ”Ziarul de Bacău”, în octombrie 2011). De la acest biograf deosebit al presei băcăuane (care, de câteva luni răsfață cititorii ziarului ”Deșteptarea” cu prezentarea ”Curierului Slănicului” – primul ziar din România ce a oglindit în întregimea sa viața unei stațiuni balneare – reținem că ”Valeriu Filimon a făcut parte din prima promoție a Școlii de Literatură <<Mihai Eminescu>>, aflată sub auspiciile Uniunii Scriitorilor, avându-i colegi de seminar pe Dumitru Micu, Dionisie Șincan, Alexandru Oprea, Aurel Rău, Nicuță Tănase, Aurel Covaci, Ilie Purcaru, Traian Filip, Alexandru Andrițoiu. Între anii 1952-1957 a urmat și absolvit Facultatea de Filologie, fiind coleg de promoție cu Nichita Stănescu, Florența Albu, Doina Ciurea, Călin Căliman, Nicolae Ciobanu, Matei Călinescu, Eugen Simion iar în anul universitar 1971-1972 deja renumitul dascăl universitar Valeriu Filimon înființează <<Cursul de Poetic>>”- (unicat)- curs ce a fost frecventat mai târziu și de către profesorul și poetul târguocnean, Dan Sandu. Din 1982, la un an de la stingerea din viață a Agathei Grigorescu – Bacovia, la rugămintea lui Gabriel Bacovia, a preluat conducerea Cenaclului <<George Bacovia>>, care îți ținea ședintele în Casa Memorială din București.”
În iulie 2004 prof. univ. dr. Valeriu Filimon s-a stins din viață, lăsându-ne o lumină în ștafeta culturală a timpului. Odată cu rândurile unei(a din multele) scrisori pe care i le-a adresat profesorului Dan Sandu, grație internetului am găsit și câteva rânduri ale prof. univ. dr. Valeriu Filimon despre un poet al generației 1989 – Gheorghe Duță Micloșanu: ”Întorcându-mă să cuprind, cu ochi, întreaga livadă poetică, legănând mere domneşti sub <<cer vegetal>> pot spune livadarului Gh. Duţă-Micloşanu că este un poet baroc, pentru ca este emblematic în toate imaginile sale şi este, în acelaşi timp, clasic , romantic şi modern”. Prof. univ. dr. Valeriu Filimon
CÂND TIMPUL
Cu fiecare pas eu fac risipă
De umbră, pe pământul călător.
Vârtej de timp e fiecare clipă
În neputința clipelor ce mor.
Cu fiecare pas mi-aștern uitarea,
Ca semn al înserărilor impure.
Adâncuri de-nălțimi cuprinde marea
Cât nu poate privirea să îndure.
Se zbat în mine spații de lumină,
Pe lungi cărări, ce nu dau înapoi.
Când trupul cald al nopții il despoi…
E visul ce-a-ntârziat ca să revină…
După parcurgerea emoționantei scrisori a lui ”Maitre” către poetul Dan Sandu (”miezuiește cuvintele care dau sens vieții”), a scurtei prezentări a prof. univ. dr. Valeriu Filimon și a versurilor scrise de Gheorghe Duță Micloșanu putem spune că nicicând nu vor fi uitate legendele (strânse între coperțile multor cărți) dar nici rădăcinile, lăsate să dezvolte în timp întreaga mândrie a românilor – cultura!