”Nu urmărim nimic altceva, decât această dragoste pe care ne-a dat-o Dumnezeu față de poporul român, care a trecut prin vremuri grele …”

”Nu urmărim nimic altceva, decât această dragoste pe care ne-a dat-o Dumnezeu față de poporul român, care a trecut prin vremuri grele …”

Părintele Stareț Efrem Vatopedinul a ajuns la Mănăstirea Diaconești. Așezământul monahal  de pe valea Trotușului (din com. Agăș), este, în aceste zile, Centrul Ortodoxiei românești

 

Miercuri, 14 decembrie, în istoria monahismului de la Mănăstirea Diaconești, a Moldovei și a întregii noastre țări s-a mai adăugat o filă. O pagină scrisă cu duh de credință și mărturisire, cu dor și cu bucuria revederii. Părintele Stareț Efrem, starețul Sfintei și Marii  Mănăstiri a Vatopedului din Muntele Athos și-a început vizita în Mitropolia Moldovei și Bucovinei, poposind mai întâi în „cuibul de îngeri” de la poalele Munţilor Ciucului şi Tarcău.

Delegaţia oficială a aterizat miercuri, în jurul orei 12.30, pe Aeroportul Internațional „George Enescu” din Bacău, fiind întâmpinată de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Ca o binecuvântare venită acum, înainte de marele și slăvitul Praznic al Nașterii Domnului, tocmai din Grădina Maicii Domnului Părintele Stareț Efrem a adus cu el o copie după crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, în care a fost inserată o părticică din Lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

„A rânduit Pronia lui Dumnezeu să ne legăm duhovnicește de maicile de la Diaconești. Nici eu nu pot să mă lămuresc cum s-a petrecut acest lucru și am adus icoana Maicii Domnului Vimatarissa (Altărița) pentru întâia oară, iar acum aducem Crucea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, care are în ea un mic fragment din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul. Bineînțeles – aceasta este o binecuvântare care va rămâne pentru totdeauna în Mănăstirea Diaconești, dar este și o binecuvântare pentru întreaga Eparhie a Romanului și Bacăului și pentru toată România. Noi acum venim regulat în România – cu puțin timp în urmă am fost și la București, unde am și ținut multe omilii cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Am prezentat și am lansat Noul Testament, care pentru întâia oară s-a tipărit în ediție bilingvă – română și greacă – însoțit de miniaturi preluate din manuscrise vatopedine vechi din secolul al XIV-lea, iar această lucrare am împlinit-o din dragoste față de poporul român. Nu urmărim nimic altceva, decât această dragoste pe care ne-a dat-o Dumnezeu față de poporul român, care a trecut prin vremuri grele și prin peripeții în timpul regimului comunist. Socotesc că este de datoria noastră să dăruim tot ce putem astfel încât să poată și această biserică să se întregească și cred că acest lucru vine din monahism. Monahismul care există în țara dvs., atunci când se află într-o predanie patristică adevărată, poate să aducă mult rod și tot monahismul este acela care va spune, dovedind, că Iisus Hristos și ieri, și astăzi, și în veci este Același. Noi vă cerem binecuvântarea, căci vom rămâne pentru trei zile în Mănăstirea Diaconești, după care vom merge la Iași și apoi ne vom întoarce acasă”, a transmis Părintele Stareț Efrem în cadrul întâlnirii de la Aeroportul din Bacău.

De la aeroport, Părintele Stareț Efrem s-a îndreptat către Mănăstirea Diaconești, unde a fost întâmpinat în glas de clopote, cu pâine şi sare, de către o ceată de credincioși îmbrăcaţi în costume populare, călare pe cai, care au cântat melodii bisericeşti, precum şi de un alai de preoţi și măicuțe din obștea mănăstirii.

Pelerinajul Părintelui Stareț Efrem în Mitropolia Moldovei și Bucovinei este unul mai amplu: după vizita de la Mănăstirea Diaconești, va vizita Mănăstirea Agapia din județul Neamț, iar duminică, 18 decembrie, va participa la concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, la finalul căruia va adresa un cuvânt de folos spectatorilor prezenți în cadrul unei mini-conferințe. De asemenea, luni, 19 decembrie, Părintele Stareț va fi prezent alături de Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan al Moldovei și Bucovinei la concertul de colinde desfășurat la Casa Sindicatelor din Municipiul Botoșani.

***

Amintim că pelerinajul Părintelui Stareț Efrem din aceste zile de la Diaconești are loc la patru ani de la vizita din anul 2018. Atunci, Preacuvioșia Sa a adus în Moldova o icoană a Maicii Domnului Altărița pictată după modelul original ce se află în patrimoniul cultural și duhovnicesc al bisericii principale a Sfintei și Marii Mănăstiri a Vatopedului. Pentru ca bucuria să fie deplină în Hristos Domnul, cu acel prilej a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, căruia i s-au alăturat în slujire Preasfințitul Andrei, Episcopul Harghitei și Covasnei, preoți din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și din întreaga țară, precum și sute de credincioși veniți din toate colțurile României.    Articol  preluat   de  AMPRENTA   DE  ONEȘTI  de pe  site-ul  Doxologia.ro

 

Distribuie articolul!