Despre Vietnam aflăm de pe internet că ”este o țară  <<de Doamne Ferește>>, ce îți oferă numeroase surprize!” Din această țară ne împărtășește mai multe impresii oneșteanul Mihai Arminia, fost maistru la Combinatul Petrochimic Borzești, care a avut șansa de a cunoaște  mai multe țări ale lumii!

 

Am dat peste un  videoclip din Vietnam, care mi-a adus aminte de cele 8 luni petrecute acolo,  între noiembrie 2008 – iunie 2009.  Împreună cu alți români, peste 60 la număr, am fost  cazați la Petro Song Tra Hotel, în orașul Quang Ngai și am participat la pornirea rafinăriei de la Dung Quat,  aceasta  fiind  începută de prietenii lor ruși și continuată de cei americani. Pe bune, vietnamezii chiar sunt prieteni cu ambii!

Tot ce se prezintă în videoclip este adevărat, atâta doar că, vedem acum o îmbulzeală de motorete față de acea perioadă când dominau bicicletele.

Cu aceste vehicule, în special motoretele (motocicletele erau foarte rare, fiind scumpe, automobilele aproape inexistente, printre care, Jeep-urile rămase din război, erau vedetele), cărau aproape orice: mobilă, aragaze, frigidere, mașini de spălat, porci, rațe sau găini cam câte 50 odată, furaje, saltele, tot, tot, tot, ce le trebuia!

Arareori foloseau câte o mașină mai mare, sau vreun camion, în special când duceau rațele din ferme la apă, și retur. Erau cu zecile sau chiar cu sutele. Incredibil, la plimbare, toată familia era pe motoretă, până la 5-6 persoane!

Am văzut două națiuni ce nu merg pe jos: cea americană, în mașini, și cea vietnameză, pe biciclete (de fapt, cred că aproape toată Asia este pe biciclete). Așa se circulă cum ați văzut, fără reguli, până și pe trotuar trebuie să fii atent, să n-o pățești. Totuși, una există, nescrisă, respectată strașnic de toți: anume că, cel mai puternic are prioritate absolută și de aceea, accidentele sunt puține. Vezi că este mare, îl lași să treacă, sau te oprești! De fapt, ar mai fi una, care exista și la noi până ln ’89; mașinile cu număr mic, nu sunt deranjate, nici măcar de bolizi!

Mașinile sunt foarte rare, pentru că oamenii sunt săraci și că, țara se întinde pe o fâșie de pământ lungă de aproximativ 2000 km, având cea mai mică lățime cam de 60 km, fiind străbătută de la un capăt la celălalt de o șosea, încă (atunci) doar cu două benzi, și de calea ferată. Și toate astea, inclusiv orașul, localitățile învecinate, sunt construite într-o mlaștină, cu pământ cărat de pe dealuri! Ele  sunt înconjurate peste tot de orezării frumos întreținute, irigate, de mărimi diverse, începând de la cele cât suprafața pe un sfert  a unui teren de tenis, până la hectare.

Oamenii sunt minunați, cum dealtfel sunt în multe alte părți ale lumii. Sunt prietenoși, amabili, veseli, cinstiți, harnici, modești, inteligenți instruiți, bărbații așa-și-așa, ca asiaticii, în schimb, femeile… de o frumusețe aparte.

Mulți vorbesc românește. Există o asociație vietnamezo – română, prin intermediul căruia am luat legătura prin internet cu 5 foști studenți la Universitatea din Cluj, colegi cu dl. inginer Ion Corcheș, Dumnezeu Să-l odihnească în pace, care la plecare, m-a rugat să-i caut. S-au bucurat, unii dintre ei ajunseseră în posturi însemnate în stat, și cu care a corespondat ulterior.

Toți au fost bucuroși că s-au regăsit!

În Vietnam m-au impresionat librăriile pline de cărți, așa cum erau și la noi cândva, monumentele, templele budhiste, meșteșugarii ingenioși care în atelierele lor făuresc chiar și în stradă, adevărate minuni artistice și tehnice cum nu-ți vine să crezi că există, piețele agro-alimentare și manufacturiere cu produse cum nu-ți închipui, bucătăriile și restaurantele pe trotuare, multe, multe, altele.

Chiar și… curățenia precară în multe locuri; de exemplu, frizeriile.

Când am descoperit-o pe cea mai elegantă, implicit cea mai curată, unde am îndrăznit în sfârșit să mă tund, după ce am ajuns la hotel, am întrat direct sub duș, toată îmbrăcămintea de pe mine punand-o în sacul pentru spălătorie. A devenit regulă, nu era altă cale, nu puteam risca.

 

Întâmplări din Vietnam

 

M-am întins prea mult, mai spun ceva doar! Împreună cu dl. Paiu Iordan din Ploiești, ne-am hotărât să facem incursiuni pe jos, la pas, în împrejurimi, să vedem și altceva. Prima  a fost în junglă

După ce am trecut de gară, cam la 1km, începea aventura. Am intrat cu aparatele foto la noi, mergând pe un drumeag ce devenea tot mai îngust, lumina se cam împuțina din cauza vegetației, în jur, c-n junglă; zgomote necunoscute, crengi rupte, foșnete… După vreo 500 metri cred, ne-m oprit, și mirați, am constatat că suntem într-un cătun, căruia nu-i văzusem nicio casă până acolo. Se contopeau cu peisajul dar, nici picior de om sau animal. Am pornit mai departe, nu mult, și am hotărât să ne întoarcem. Nu era de noi, prea era liniște!

A doua, în teren deschis, pe șosea, la picior.  Eram liberi în ziua aceea și am stability să facem o drumeție care  să nu dureze mai mult de 8 ore. Am pornit dimineață, cam la ora 8 – 9, am trecut pe unul din cele doua poduri peste Râul Roșu (am uitat denumirea în vietnameză), la vreo 200 metri de hotel, ce desparte Vietnamul în două, Nord și Sud, la capătul de Nord al său având o cazemată lăsată spre aducere aminte, așa cum a apucat-o sfârșitul războiului și în care, am fost tentat de mai multe ori să întru, de fiecare dată însă neavând curaj s-o fac de unul singur!

Am mers, am admirat ce ne ieșea în cale, am întrat să bem un suc în câteva localuri. Am schimbat câteva vorbe cu unii, cu alții, am dat ceva bani unor oameni sărmani, invalizi de război, în cărucioare cu rotile și, după 3 ore și ceva ne-am întors.

În drum, am dat peste un indicator, spre Templu. Am urcat, în fața sa o statuie a lui Budha cam de 6-8 m înălțime, am intrat in curte, alte statui și monumente mai mici, mai mari. Ne întâmpină un călugăr în ținuta locului unde ne aflam, discutăm câteva minute. Ne propune să ne facă o slujbă, acceptăm cu plăcere, intrăm.

Impresionant! Înăuntru, totul inspira respect, admirație, reculegere, prin liniștea locașului, prin masivitatea lucrurilor, prin ordine, curățenie, prin solemnitatea călugărului.

A început rugăciunea pentru noi din care nu am înțeles o boabă, dar o simțeam ca pe ceva deosebit, care, la diferite intervale era marcată de sunetul vibrant pe ton grav, baaaang, al unui gong masiv din alamă, aflat chiar acolo. După vreo 15-20 minute a terminat, ne-a binecuvântat și ne-a rugat, dacă vrem, să donăm ceva pentru templu. Da, bucuroși, numai că neavând decât bani mari la noi, pe ceilalți îi dădusem bieților oameni, am dat o sumă frumușică, piperată, de care nu ne-a părut rău. La ieșire am făcut câteva poze cu statuia lui Budha, și cu altele din preajma Sa. La hotel am ajuns pe înserat.

O experiență unică, o  călătorie în această parte a lumii!

În  afară de ce am văzut din cele descrise mai sus, sau de la aeroportul din Da Nang (în care am sosit de la Hanoi), până la Quang Ngai, și cel de la hotel la rafinărie, am văzut în treacăt alte peisaje excepționale.

Pe internet, circulă sumedenie de o frumusețe rară. Dealtfel, și în țările din jur. Recomandarea mea, pentru cei ce au cu ce, să nu meargă mereu în aceleași locuri din lume, unde s-au plictisit deja. Asia și Africa sunt locuri minunate, cu oameni cu o alta scară de valori, total diferiți de noi, de la care avem multe de învățat. Chestia cu civilizația, este subiectivă, depinde de unde privești lucrurile.

Civilizație nu înseamnă numai că ai tot confortul în casă, că-ți pierzi vremea tolănit în pat înghițind pe nemestecate burgeri, sticks-uri, dând pe gât scotch și trăgând pe nas ierburi, în timp ce la TV te uiți cu gura căscată la bazaconii sau, mergând în săli arhipline în mijlocul cărora în ring, doi inși se bat cu disperare până la sânge, uneori până la capăt, pentru bani, (nu știu altceva să facă, deh educația) unde îți descarci toate frustrările.

Și după ce ai luat proporții, mergi la sală să tragi de fiare, să-și revină cântarul. Cool, nu?! Nu, civilizația este altceva!

Adevărat, drumul este foarte lung de la Paris la Hanoi, cu escală de o oră la Bangkok fără coborâre din avion, este de 15 ore, dar se merită. Cursa inversă, este de la Ho Chi Min (fostul Saigon), probabil cu același avion.

  Cu stimă, Mihai Arminia

”AMPRENTA   DE  ONEȘTI”  ESTE  DORNICĂ   SĂ   PUBLICE  NOTE  DE  CĂLĂTORIE  DIN  DIFERITE  ȚĂRI  ALE  LUMII !   DACĂ   GÂNDURILE  DV.  SURPRIND   LUCRURILE  CELE  MAI  PITOREȘTI  DINTR-O  CĂLĂTORIE   ÎN   LUMEA  LARGĂ , ALEGEREA   CEA  MAI   POTRIVITĂ   ESTE  SĂ  BUCURE   ȘI  ALȚI  OAMENI   PRIN   ARTICOLE   CE   POT  APARE  PE   ACEST   SITE!