”Ce e val, ca valul trece”?
Sub ”aura” acestui vers eminescian redăm câteva din opiniile exprimate de participanții la colocviul organizat de Cenaclul literar – artistic ”George Călinescu” din Onești cu prilejul sărbătoririi Zilei Limbii Române, la 31 august 2022. ”Avem multe anglicisme, care deranjează cumva. Deși <<neologismele fac și ele parte din evoluția limbii române>> (după cum nota Titu Maiorescu), în prezent limba are o dinamică aparte, cum evoluează societatea. De aceea recomandăm un echilibru în utilizarea neologismelor”, a menționat prof. dr. Gabriela Gîrmacea (în foto 2). Ea a menționat faptul că ”Eminescu a ironizat abuzul de franțuzisme și după anul 1880 influența se mută – și era o tendință națională – să adoptăm cuvinte din vocabularul german”. A mai semnalat un fapt interesant prof. dr. Gabriela Gîrmacea: ”Școlii îi revine un rol deosebit în a regăsi un echilibru, să nu abuzăm! Azi, tehnologia a reușit să impună meserii noi! Unele cuvinte își vor găsi un loc rapid în Limba română, se vor menține, dar altele vor dispărea! – << ce e val, ca valul trece…>>”.
Din ”trendul modern” al acestor zile a fost remarcat și faptul că ”sunt persoane ce gândesc în imagini vizuale, folosind mereu expresii ca cineva <<e mișto>> … e tare, <<e marfă, e cool!>> Da, pentru a înlocui pe splendid, încântător, grozav, e folosit cuvântul englezesc <<cool!>> Dar cel mai potrivit pentru noi românii e bine, e sigur, e frumos!”
În privința ”anglicismelor” tot prof. dr. Gabriela Gîrmacea (care a semnalat un fenomen interesant în Spania, unde e o tendință de a adapta termenii din informatică pe înțelesul spaniolilor), a subliniat și faptul că ”a utiliza uneori anglicismele ne dă încredere pentru moment, dar abuzul duce la năruire, capacitatea de a discuta se limitează. Acestea duc la anxietate și la înstrăinare…” Ca un paradox asupra tuturor lucrurilor este de evidențiat că ”OK este cel mai folosit cuvânt de pe planetă!”
De pe ”meridianele lumii” s-a ajuns la Republica Moldova, prof. Cristina Iscru lansând provocarea ”dacă românismul este negat dincolo de Prut?” A răspuns acestei întrebări – ridicând și altele, mult mai pătrunzătoare în conștiința oamenilor – Constantin Rusanovschi, de la Asociația ”Pro Basarabia și Bucovina”. În anii de democrație de după 1990 el a trecut Prutul de… 85 de ori și știe foarte bine multe lucruri, ce noi cu greu ni le închipuim. ”Rușii au intrat <<cu cizmele>> în Basarabia, rusificând populația cu Limba rusă! Acum Limba engleză <<intră cu papuci de casă>> dar stau și mă întreb oare ce se va întâmpla cu Limba română peste 100 de ani? Vasile Stati – o batjocoră de om ce a editat <<Dicționarul moldovenesc – românesc>>, a vorbit de limba moldovenească… folosită și de Kogălniceanu, Alecu Russo cu secole în urmă! Și acum în Basarabia este o presiune continuă a limbii ruse, când limba română poate fi puternicul liant de comunicare în societate!” Afirmând că ”ne aflăm într-o fundătură, care se poate rezolva numai prin Unirea României cu Republica Moldova” vajnicul ”partizan” Constantin Rusanovschi are de adresat o întrebare și profesorilor dintre Prut și Nistru: ”Dumneavoastră nu aveți nici o jenă când elevii spun limba moldovenească?”
Profesoara Cristina Iscru (foto 3), care ca moderatoare a activităților Cenaclului literar – artistic ”George Călinescu” ne-a obișnuit cu prețuirea ”diamantelor rostirii” a numeroase cugetări, a adus publicului spectator ”zicerea blajină” a lui Mihail Sadoveanu:”Limba vie nu poate fi stăvilită”, tot marele romancier ”poruncind” că ”sărmana făptură omenească e capabilă de toate relele, dar în ea se găsește și comoara binelui!”
Prezență constantă la toate activitățile acestui cenaclu literar – artistic oneștean care a împlinit deja patru ani de activitate, dr. Adrian Boros (în foto 4), ”singur de această dată ce a prezentat o comunicare” în ambientul nou al ”dialogului ideilor”, s-a referit la viața și la opera scriitorului Marin Sorescu. Cel care mărturisea: ”consider poezia ca pe ceva foarte înalt. O metodă de cunoaştere aproape ştiințifică… uneori mai eficace decât orice calcul, pentru că ei îi stă la îndemână intuiția. Ea pune în mişcare forțele cele mai adânci şi mai puternice din om – forțe cu care nu te joci!” Au fost câteva lucruri deosebite, cu care ne-a impresionat dr. Adrian Boros în comunicarea susținută: Marin Sorescu s-a născut în anul 1936 în aceeași zi -19 februarie – în care s-a născut marele sculptor Constantin Brâncuși (în 1876), Nicolița Sorescu, mama poetului, a rămas văduvă cu 6 copii, Marin fiind student la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași între anii 1955 – 1960. De asemenea, a mai fost reliefat faptul că Marin Sorescu a stăpânit cu succes toate genurile literare, opera sa a fost tradusă în multe țări ale lumii, valoarea acesteia fiindu-i recunoscută și prin acordarea, în 1983 a Premiului Herder. Dr. Adrian Boros a evocat și o emoționantă întâlnire cu Marin Sorescu la Casa de Cultură a Sindicatelor din Onești din anul 1975, fiind invitat de directorul acestei instituții din acele vremuri, Romeo Lupeș.
”Sunt omul de pe stradă…”
”Am ascultat aici mai multe păreri… Sunt omul de pe stradă care știu niște lucruri – <<Limba noastră-i o comoară, / În adâncuri înfundată / Un şirag de piatră rară / Pe moşie revărsată >> și m-am gândit la limba traco – dacă… Problema este cum vorbim Limba română azi? Înainte de 1989 s-a vorbit corect! Dacă aveai baza școlii generale, pe același segment te puteai descurca în multe domenii. Folosirea limbii române este acum mutilată, multe cuvinte fiind în limba engleză și la magazine! <<Să i se dea Limbii române ce-i al Limbii române!>> Azi se perindă în vorbirea Limbii române tot felul de expresii, ce pentru mulți rămân neînțelese! Când am luat cuvinte din limba franceză, am luat doar ceea ce era necesar”, a menționat imbatabilul profesor Ștefan Epure.
Răspunzând întrebării ”ce e de făcut?”, prof. dr. Emilia Boghiu (în foto 5), de la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” a menționat: ”Este complicat lucru! Pentru Limba română este cea mai grea perioadă! În Evul Mediu se vorbea limba latină, la nivel de elite. Acum engleza nu este elitică dar aproape toată lumea vorbește această limbă! Trebuie găsite alte soluții, lăturalnice… Tinerii ne mai înviorează puțin imaginea! Am fost recent în Coreea de Sud, care a surclasat totul în jur! Faptul că publicul a făcut o pasiune pentru social – media a adus această țară pe primul loc în realizarea filmelor istorice romanțate, <<Jocul calamarului>> fiind unul dintre cele mai urmărite… Trebuie să facem ceva să atragă tinerii și dacă ne-am gândi la un lucru deosebit – să facem filme istorice, cu episoade adevărate, să le umplem cu viață! Filmele noastre istorice sunt încrâncenate și prin ceea ce vom face – în mod frumos și amuzant- tinerii pot să-și învețe istoria proprie!”
Prof. dr. Gabriela Gîrmacea a remarcat faptul că ”în momentul în care coreenii au început cu filmele, bibliotecile s-au deschis non- stop! S-au făcut investiții în cultură! Fapt care în România este o problemă, dar nu e numai a noastră!”
Cunoscut ca autor de romane istorice prozatorul Daniel Baciu s-a referit la faptul că ”în unele situații limba vorbită se prevalează de faptele istorice și a argumentat: ”în 1812, când Imperiul Țarist a luat Basarabia s-a vrut de către cotropitori să-i facă să creadă pe basarabeni că sunt altceva! Pe de altă parte, limba greacă, limba turcă, limba franceză au avut influențe mari asupra limbii române”. Literat în toată forța cuvântului Daniel Baciu a amintit de scriitorii care au adus o mare contribuție pentru dezvoltarea Gramaticii Limbii române, fiind menționat Ion Heliade Rădulescu, a cărui ”gramatică” a circulat și în manuscris! ”Noi avem Limba română și trebuie să ne ținem de ea!” a fost concluzia acestui vorbitor, care a prefațat recitarea, de către elevul Mihnea Iacob a cunoscutei poezii ”Limba noastră-i o comoară” de Alexei Mateevici.
Prezentarea, de către doamna Constața Caităr din Oituz a unor ”elemente de istorie locală” din această așezare și din împrejurimi, ea înființând un muzeu în memoria tatălui său, în acest sat de la trecerea din Moldova spre Transilvania, a adus în atenție identitatea comunelor din această parte a județului Bacău. Punctând că pe valea Oituzului s-au făcut cercetări arheologice care au scos la iveală materiale din Cultura Criș, specifice procesului de neoletizare a spațiului de la nord de Dunăre, vorbitoarea a scos în evidență faptul că ”de-a lungul timpului cultura a înflorit omul trăitor pe aceste meleaguri”.
”Provocat” mult de această temă, în finalul colocviului închinat ”Zilei Limbii Române” de la Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” din Onești a intervenit asemeni unui torent Constantin Tudose, din comuna Cașin, nume înscris deja între promotorii valorilor de ordin spiritual ale acestor plaiuri! ”Am îndrăznit în urmă cu câțiva ani să tulbur ulița satului natal, unde este foarte dezvoltată meșteșugul lemnului. Gândeam <<ce bine ni se potrivesc nouă, românilor, aceste crestături și încrustări ale lemnului, numai privind porțile de lemn cu trei stâlpi și acoperiș din satul meu! >> Am avut curaj să facem <<o sărbătoare a satului>> altfel, cu multă cultură populară autentică, specifică microzonei etnografice Cașin. Această comună încă mai alcătuiește cea mai închegată <<comunitate dă munteni>> a Moldovei! Am reușit să introducem un element fizic în << metafizica și filozofia baladei Miorița>>. La 20 km, în linie dreaptă de vatra satului Casin se află singurul punct de pe harta geografică a României, unde se întâlnesc ținuturile celor 3 personaje din balada națională. Mănoasele poiene ale brețcanilor (com. Brețcu – jud Covasna) – <<sunt față în față>> cu frământații munți ai Vrancei ( comunele Tulnici și Soveja – jud Vrancea) și unindu-se ca în baladă, privesc către minunata gură de rai, care este valea Cașinului (comunele Cașin și Mănăstirea Cașin- jud. Bacău, ținutul baciului moldovean).
Acolo am așezat un trunchi de stejar, tăiat pe trei părți și cioplit de un meșter popular al locului (Nelu Moraru), spre a identifica punctul mai înainte pomenit. <<Ctitori>> ai acestui Monument de cultură populară au fost numeroși universitari, iubitori de literatură, scriitori, personalități locale, județene și naționale și nu în ultimul rând oameni ai locului, din cele trei ținuturi menționate. Unul dintre ctitori, poetul, istoricul și academicianul Nicolae Dabija, spunea printre altele: << este pentru prima dată în viața mea când percep Miorița altfel… >> Chiar se poate face și în comunitățile rurale câte ceva deosebit. S-au organizat câteva ediții ale Simpozionului <<Obârșia Mioriței !>> cu multe comunicări despre fenomenul socio – ocupațional Transhumanța, ce a generat Miorița și alte creații populare nemuritoare…”
Referindu-se la tema acestui simpozion ce a vizat ”creșterea limbii românești / și-a patriei cinstire” (cum a lăsat Ienăchiță Văcărescu în ”Testament”), Constantin Tudose a menționat:”Am venit aici să învăț de la dumneavoastră despre limba română, care, așa cum a zis academic Ioan Aurel Pop (președintele Academiei Române), se cere apărată acum, mai mult decât oricând. În luarea de cuvânt a unui distins antevorbitor am văzut supărarea că locul de unde ne cumpărăm bunuri este numit <<market>> în media și în vorbire <<magazin>>, care l-a înlocuit la rândul lui pe lipsitul de origini cuvânt <<prăvălie>>. Consider că aproape nu avem ce face în anumite situații, cu pătrunderea cuvintelor străine în lexicul românesc și iar mă întorc la meșteșugul consătenilor mei (prelucrarea lemnului), în care aproape toate uneltele au denumiri germane- <<abric>>, <<banzik>>, <<rubank>> și altele. Ramâne ca dumneavostră, profesorii și scriitorii, care sunteți în prima linie a luptei pentru apărarea limbii române să vă urmați menirea și să vă atingeți țelul… Eu, ca un om de rând al satului Cașin, împreună cu consătenii mei, am reușit să facem cunoscut și confirmat satul ca fiind o marcă identitară, locală, regională și națională, lucru ce a fost certificat și de unii din cei mai buni etnografi ai României.
Astfel, această microzonă etnografică, care este comuna Cașin, are singura paradă a căruțelor cu coviltir din România și una dintre puținele balade dedicate acestei îndeletniciri seculare, are în jur de 300 porți de lemn cu 3 stâlpi și acoperiș remarcate și cunoscute în rândul specialiștilor și numai…” Un șir necontenit de aplauze au urmat după cuvântul lui Constantin Tudose, președinte al Asociației Culturale ”Cașin – Tezaur de frumusețe”, care, în ecoul ”palmelor” a adus vorba și despre ”Iarmarocul de Stămărie”, ce a însoțit frumoasa așezare moldavă până în anii de au luminat ”zorii comunismului”. Ion Moraru