COMĂNEȘTI, LA SĂRBĂTOAREA RELIGIOASĂ BUNA VESTIRE
25 martie 2023
Viața susține viața…
La poalele crengilor cu povești din curtea bisericii Sfântul Ierarh Spiridon din Comănești, oamenii freamătă. Odată încheiată slujba acatistului Bunei Vestiri, mulțimea se pregătește să mărșăluiască pe drumul ce duce în colțul celălalt de oraș, la Centrul de Agrement ”Ionuț Iftimoaie”, unde urmează să se desfășoare Conferința „Ce fel de viață alegem?”.
Copii cu steaguri tricolore, tineri cu steagurile Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și ale Asociației Phronesis și ProVita, un sobor bogat de preoți veniți atât din împrejurimi, cât și de mai departe, dar mai ales oameni de toate vârstele au umplut perimetrul curții și, mai apoi, drumul ce curge lin spre inima urbei.
Alături de fiul meu, alunecam cu mulțimea pe traseul stabilit, iar ochii mei fotografiau ipostaze dintre cele mai minunate: mămici cu prunci micuți, copii zglobii, tineri, adulți și alături, chipuri blajine cu multe decade pe firul vieții, înțelegând toți sărbătoarea vieții – darul lui ”Doamne – Doamne”! Un fapt demn de toată bucuria Cerului: părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, ca unul ce este mai mare între păstori, pășea domol în urmă, însuflețind un tablou al smereniei, o slujire a celorlalți.
Flamura tremura înălțându-se cu sârg în bătaia vântului. Liberi de orice gând, de orice grijă, participanții se lăsau purtați de pași într-o promenadă creștinească, prilej de a bucura sufletul cu frumusețea naturii care știe poate mai mult decât noi să cinstească sărbătoarea vieții. Surâdeau din când în când îmbobocitele magnolii; orașul nostru, Comănești, strălucește sub soare cu reverul plin de floare, măreață priveliște! Ne-am apropiat curând de punctul final al marșului, continuând sărbătoarea în interiorul Centrului de Agrement „Ionuț Iftimoaie”.
În tot acest timp, la buna rânduială a lucrurilor a vegheat părintele Simion Anăstăsoaie, fratele pr. Arhim. Teofil. Cu entuziasm tineresc, cu dragoste de Hristos și de copii (părintele Simion și soția sa coordonează un proiect educațional de suflet destinat vlăstarelor tinere: Asociația Phronesis), întru bucuria răspândirii unui mesaj atât de furmos, dumnealui, alături de părintele paroh Daniel Prepeliță, cu binecuvântări arhierești, sub coordonarea Protopopiatului Moinești, a părintelui protopop Costel Mareș, a dat viață acestui eveniment, spre bucuria credincioșilor.
„Ce fel de viață alegem?”…
Ajunși în sala încăpătoare a centrului, am privit cu drag numărul însemnat de oameni care au venit sa ia parte la praznicul cuvântului bun, cu mult mai mulți decât în anul precedent.
Astăzi, de sărbătoarea Bunei Vestiri, conferința susținută de maestrul Dan Puric și de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, ne oferă un prilej de reanalizare lăuntrică, prin conjugarea unei teme interogative, o interogație retorică: „Ce fel de viață alegem?”.
… „Slavă Ție, celui ce m-ai chemat la viață!” Peste susurul sălii curge lin acatistul de mulțumire către Dumnezeu.
Începem cu o rugăciune scurtă, punând început bun întâlnirii noastre: rugăciunea către Sfântul Duh, pentru luminarea minții, căci avem trebuință, cu gând curat, să putem culege folos din cele ce urmează a fi cuvântate.
Părintele Teofil, făcând trimitere la capitolul 30 din Deuteronom, spune „Moarte și viață pun înaintea voastră!”, îndemnând mai apoi cu vehemență: „Alegeți viața!” După ce redă versetele 15-20 printr-o lectură tihnită, dar vocală deopotrivă, subliniază tematica abordată în conferință și fericește pe cei care astăzi au ales să vină, zicând: „Marșul pentru viață este adresat familiei. Bucurați-vă de copiii voștri ca de un dar de la Dumnezeu. Când alegem viața, alegem și drumul durerii până la Înviere!”, reiterând ideea că trebuie să urmăm calea pe care și Hristos a Parcurs-o în timpul vieții Sale, că sufletul se câștigă cu osteneală.
Apoi, despre nestatornicia și tumultul zilelor noastre, despre risipirea sensului profund al vieții, am primit o nouă întrebare, care pe mine personal m-a dus într-o altă ipostază meditativă: Maica Domnului a adăpostit pe Hristos în pântecele Ei. Noi pe cine adăpostim în inima noastră? Ce lăsăm să crească în inimile noastre? E lesne de înțeles că doar rugăciunea stăruitoare poate lumina tainița sufletului, pentru a te cunoaște cu adevărat și pentru a înțelege cât de sărac de lumină se află omul când grijile cotidiene și gesturile mecanizate i-au diluat capacitatea spirituală, când nu mai poate pricepe în esență sensul profund al vieții, existența pământească, dar și în Veșnicie, ca un dat de la Dumnezeu.
Spiritualitatea la români
După cuvântarea părintelui Teofil Anăstăsoaie urmează maestrul Dan Puric, care subliniază încă din primele clipe că „Mergeam grăbiți!”, făcând o analiză a desfășurării marșului cu punte de comparație spre marșul dorobanților de la 1878. De fapt, pe înțelegerea noastră, a dat pe față, scormonind pe bună dreptate în inimile noastre, lipsa de încredere care stăpânește omul. Când calm, când cu umor, când vulcanic, discursul acestui om te pune în gardă, îți descuie mintea, împinge gândul către întrebări la care poți sau nu poți oferi răspuns uneori: despre credință spune „Cred, dar am și încredere în El?”, semnalând capcana în care cădem, aceea a unui creștinism superficial.
Pentru a ne deschide ochii e nevoie să înțelegem că nici un alt Dumnezeu din altă credință nu a Făcut ce a Făcut Dumnezeul creștinilor. „Acesta e marșul încrederii în Singurul Dumnezeu care a Plâns pentru noi!”, raportându-se mai ales la spiritualitatea românească: Făt-Frumos din lacrimă, opera eminesciană. Dan Puric a subliniat mila ca podoabă morală: „la baza acestui neam stă mila. Voi cum vreți: cu milă sau fără milă?” Sala e într-o adâncă tăcere, doar clipocirile pruncilor din spatele băncilor răsună… Maestrul Dan Puric conturează portretul moral al românului. Raportat la marile schimbări, la intervențiile străine care s-au îngrămădit la grumazul țării noastre în ultimii ani, enunță un adevăr de mare valoare: „Poporul român s-a adaptat doar la suprafață, nu și la interior, altfel murea!”. Privind pe firul istoriei, la modul în care a făcut față neamul românesc la atrocitățile vremurilor, elogiază apostolatul cărturăresc al lui Nicodim Măndiță.
Demn, stând drept înaintea curentului amețitor al permanentului progres impus, oratorul stârnește un val de aplauze: „Nu-mi schimb punctul meu de vedere creștin pentru punctul de vedere de la Bruxelles, e clar?”. Dincolo de efectul produs, subiectul este cu mult mai grav deoarece tot din spusele lui aflu ceea ce cu siguranță știam toți, dar nu conștientizam: „Sunt multe drepturi fără Hristos!” Costumate în amiezi timpurii, nopțile conceptuale pătrund zi de zi în structurile legilor, instituțiilor, iar noi ne trezim când suntem puși în fața faptului împlinit. Dar maestrul așază discuția așa încât să coasă aripi de nădejde, chiar formulând cu umor perspectivele propuse: „poporul român are o legitimă suspiciune: la cultura terorii răspunde cu cultura diversiunii.”
Cu fruntea descrețită, publicul îndrăznește să formuleze întrebări legate de diverse aspecte ale vieții creștinului din zilele noastre. Cei doi conferențiari primesc cu bucurie să împărtășească din experiența și cunoștințele lor. Se strâng din sală întrebări cu teme profunde care duc la răspunsuri dense, de folos fiecăruia.
Mă îndrept către casă îmbogățită sufletește, frământând în brațele cugetului aceeași întrebare: „Ce fel de viață aleg eu?”. Harul lui Dumnezeu a nins peste noi în ziua Bunei Vestiri în colțul acesta de Românie numit Comănești.
Articol realizat de Mădălina Andreea Miron