peste plumbul neliniștit al fluviului
Buda și Pesta îmbrățișate
două trupuri dăruindu-se fără sfârșit
ochiul Margaretei străjer al extazului
limpede albia mâinilor
le opresc o clipă în căuș grăitor
ca și magnolia din răsunetul tău
sâmburii serii se asmut în explozii
și ne strănat și uităm de cadență
strig Dunării numele tău
în mii de lăstari îmi urc gândurile
și tu ești singurul lor arac
mai
Budapesta
Drumuri către frumos
”Un poet trebuie să lase urme și nu dovezi ale trecerii lui”, spunea poetul Rene Clair, prieten al scriitorului Albert Camus și al artiștilor plastici Pablo Picasso și Victor Brauner. Poezia lui Ioan Cioba exact asta face, în volumul de versuri ”Ioan din Satul Păgânilor”, apărut la Editura Charmides din Bistrița, în 2013.
Poezia autorului Ioan Cioba impresionează cititorul ca și cum cuvintele ar fi propriile lui gânduri sau aproape o amintire din viața lui și îi poartă pașii prin marile orașe ale lumii, până în inimă.
Scrie poeme – cărți poștale – din fiecare oraș pe care îl vizitează, anume pentru a păstra emoțiile și miresmele fiecărui loc. Autorul consemnează în poezie expresia personalității sale și, pe alocuri, chiar o evadare din personalitate, iar cititorul urmărindu-i pașii în lumea mare, este ușor atins de frumusețea și delicatețea poeziei sale.
Iubirea în poezia lui Ioan Cioba e în nuanțe frumoase, e proaspătă în fiecare oraș, e descrisă în linii emoționale definite până la perfecțiune și completate de grafica volumului de versuri realizată de Radu Feldiorean cu un roșu aprins de iubire – ”câtă teamă de mine port / și câte trepte par să învolbure sângele” într-un poem de septembrie la Paris, unde ”ziua mijește străin”. Sau în poezia noiembriematică ( ”noiembrie Vatican) în care ”cântă sângele rafinat…/ de atingerea ta și a ploii sixtine”.
Este interesantă lirica emoțională a fiecărei poezii, cum iubirea fiecărui loc –”te-aș însemna în el / să râzi în stele – miresme / cu ecouri de harfă vie/ îndelung petrecătoare / cum rugăciunea / cum setea” (”aprilie Carara”).
Dincolo de forfota marilor orașe ale lumii, poetul Ioan Cioba revarsă lumina sa în versuri și scrie tot tumultul roșu al inimii:”ci tu sărută-mă / cu toată ceata de buze fierbinți / din conuri negre să ardem mirodenii / la cina iubirii din blifdul cel plin / apoi sărută-mă iar și iar/ până tâmpla nopții devine lichidă / și roșie cum vinul liturgic”. Poemele au culoare (”grafitti pe poarta dintre zile”, ”roșu soarele golfului”, ”ard oranj icoane pe maluri” ), au lumină chiar și când plouă, întocmai ca în versurile primăvăratice din Austria, de la Bad Sauerbrunn, unde ”plouă strâmb / strâmb / ca un junghi în lumină”, au zbucium (”sunt singur în orașul iubirii”, ”în gară ochii mei te coboară, te urcă”, ”primăvara mugurii dor”, ”cât de viscolit ne iubim”, ”urlu străfund ca un lup ars / pe buzele sărate ale Mediteranei” și au liniște (”mâinile tale nasc fluturi”, ”la tâmpla scrisorii / îmi așez cuvintele pentru veghe”, ”doar noi în grădina cu portocali”, ”ești atât de frumoasă /și eu ăntr-atât de copleșit”, ”și s-a făcut voia mea”).
Aceste adevărate poeme sunt dincolo de cuvinte, au expresii poetice nemaiîntâlnite și deschid cititorului infinite drumuri către frumos.”Ioan din Sarul Păgânilor” de Ioan Cioba este o carte pe care am citit-o pe nerăsuflate, care m-a purtat din satul autorului până la Paris într-o toamnă, apoi s-a făcut primăvară la Veneția, aproape iarnă la Bruxelles și tot mai ”departe de Satul Păgânilor”, vară la Istanbul.
”să mergem frumoaso
afară din cumințenie
cât fără astâmpăr sunt ochii tăi
unul dorința celălalt teama
femeii stârnite la dragoste
cât ne mai putem deghiza în miresme
și orice boare ne îndură greutatea”
”octombrie Paris” Ioan Cioba
Articol realizat de poeta Ștefania Pușcalău, Onești