25 iulie – zi foarte tristă pentru Onești, pentru Valea Trotușului! Poate în cea mai călduroasă zi a acestui an (termometrele au arătat o temperatură de peste 36 de grade Celsius), Părintele Constantin Alupei, cel care a pus prima cupă de ciment la ridicarea și înălțarea Catedralei ”Pogorârea Sfântului Duh” din Onești, s-a stins din viață! Rămâne chipul său rămân cuvintele sale și AMPRENTA DE ONEȘTI vă prezintă o parte a unui interviu pe care părintele Constantin Alupei l-a acordat site-ului ”Doxologia”, în care a vorbit despre predestinare…
– Problema predestinării este foarte dificilă, de aceea nici nu este înţeleasă cum trebuie. Noi nu suntem o întâmplare, lăsaţi la îndemâna soartei, aşa cum cred unii. Cele ce ni se întâmplă, bune sau rele, fac parte din crucea vieţii noastre şi sunt consecinţele alegerilor pe care le facem noi. Înaintea noastră sunt puse cele ce asigură viaţa, dar şi cele ce aduc moartea, binecuvântările şi blestemele, iar alegerea ne aparţine. Multe dintre cele ce ni se întâmplă le putem de multe ori explica şi înţelege la nivelul gândirii noastre, fiind consecinţele a ceea ce am vorbit, am săvârşit, am trăit. Atunci când ni se pare că nu mai înţelegem nimic, să apelăm la ceea ce ştim că ne ajută: credinţa, ordinea din sufletul nostru şi înţelepciunea – care este unul dintre compartimentele inimii noastre – şi se va face lumină.
– Ce ne puteţi spune despre zicala „Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus“?
– Este doar un proverb născocit de mintea oamenilor necunoscători ai planului lui Dumnezeu, Care ne vrea binele şi are pregătit pentru noi ceea ce spunea Sfântul Apostol Pavel: „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit…“ (I Corinteni 2, 9). Găsim foarte multe texte în Sfânta Scriptură la care putem apela pentru a lămuri această spusă, dar mie mi-a plăcut mult convorbirea lui Nicodim cu Mântuitorul Iisus Hristos, în cadrul căreia Mântuitorul îi vorbeşte despre naşterea din nou. „Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci pentru ca lumea să se mântuiască printr-Însul. Cel ce crede într-Însul nu este judecat, dar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unul Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar judecata aceasta este: că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele. Că tot cel ce face rele urăşte Lumina şi nu vine la lumină, pentru ca să nu i se vădească faptele; dar cel ce face adevărul vine la Lumină, pentru ca faptele lui să se arate că întru Dumnezeu sunt săvârşite“ (Ioan 3, 16-21).
Domnul Hristos a venit în lume, oferind tuturor oamenilor posibilitatea să se mântuiască, dar ei sunt cei care aleg să ajungă sau nu la vederea luminii mântuirii. Dacă totuşi vrem să acceptăm acest proverb, atunci trebuie să ne gândim că Dumnezeu a hotărât în suveranitatea Lui şi ne-a scris mesajul Evangheliei până la urechile noastre. Ce vom face însă cu această chemare? Ce răspuns vom avea? Nu cumva vom zice că nu ne pocăim pentru că nu ne-a fost scris să ne pocăim? Prin planurile Sale, Dumnezeu a făcut tot ce ţinea de El, pătimind şi murind pe cruce pentru noi, pentru toată lumea. Dacă refuzăm să credem aceasta şi să ne pocăim, Sfânta Scriptură spune că deja am şi fost judecaţi, pentru că nu am crezut în numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
Fiecare trebuie să se grăbească în a se naşte din nou, aşa cum au procedat ascultătorii Sfântului Apostol Petru în ziua Cincizecimii, când l-au întrebat „«Fraţilor, ce să facem?». Petru le-a răspuns: «Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să se boteze în numele lui Iisus Hristos spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci această făgăduinţă este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum…»“. (FA 2, 37, 38).