FOTOLIUL   13

O scenă  haios mobilată. În loc de  scrin, un banal birou ca o catedră modestă dintr-o clasă a unei școli periferice. În loc de călimară și toc, un performant laptop. În loc de balcon, un scaun… În loc de ceva, altceva! Pe fundal, proiectată pe un ecran, imaginea regizorului care, fiind plecat în Germania pentru masterat, își supraveghează  elevii ” in absentia” dându-le indicații, apreciindu-i, mustrându-i  enervându-se, bucurându-se. Și cei patru interpreți,  tineri, talentați, luptând până la ultima picătură de energie pentru a-și dezlănțui  potențialul interior în gesturi,  vorbe, replici care să  răscolească spectatorul, să-l  facă să viseze teatru. Desfășurarea propriu – zisă  pune în valoare   trei calități indubitabile. În primul rând  încadrarea excelentă în refrene muzicale care dau adesea senzația de  reușită operetă. Voci suave sau agresive, coborând în octave  sau suind în pizzicato, strecurând uneori duioșii romantice, expectorând  alteori satirice persiflări la situațiile de  viață, se degajă  cu naturalețe din histrionismul propriu actorilor născuți și nu făcuți. În al doilea rând , se  remarcă partitura coregrafică: exactitatea pasului pe notă,  simetria cinetică, perfecta exploatare  a primului sistem de  semnalizare. În fine, jocul mimetic, o consecință a exteriorizării armoniei interioare,  stăpânit admirabil. Toate acestea constituie rezultatul  unor îndelungi repetiții, probabil sub controlul unui ochi sever și avizat.

Problema spectacolului  ”PRESS X STARTOVER” oferit de  Grupul ”Les  Chorbeaux” din Cluj, revenit a doua oară la Onești,  o constituie  textul dramatic pus în scenă. Nici vorbă de vreun fir epic, de înșiruire a mărgelelor narative. Fragmente mai mult sau mai puțin decodabile  se succed aleatoriu. O  găselniță la care  se face des apel în teatrul de azi ține de preluarea  parodică a  marilor motive din cultura universală. După ce a trecut prin diverse retorte  (”Romeo, Julieta și întunericul”, ”Romeo și Julieta la Mizil”), după  ce a fost  ridicată în azur prin filmul lui Zefirelli, plimbată pe motocicletă de Leonardo di Caprio, târâtă prin gări de Tanța și Costel, idila îndrăgostiților din Verona  poposește și în Harghita, alegând  aici eroi ce provin parcă anume din etnii diferite pentru a suferi de complicațiile  unei situații discutabile. Amorul însă nu ține cont de nimic, evoluează rapid, cei doi   se trezesc înălțați pe același scaun (adică balcon), Romeo îl expediază  accelerat pe un nevolnic rival și sentimentul pare să se eternizeze. Așa ar fi dacă n-ar interveni  dorința Julietei de a  verifica sinceritatea iubirii  lui Romeo. În loc de otravă utilizează bomboane ”tic – tac”, adică pastile. Drama capătă  accente de comedie bufă. Romeo pare a se împiedica de trupul unui câine  adormit, dar constată  că este vorba de Julieta, o voce  îl previne că  eroina are doar 12 ani, el simte un fior pe șira spinării căci în subconștient  aude vocea tunătoare de la publicitatea  radio conform căreia ”actul sexual comis de un major cu un minor sub 16 ani constituie viol, dacă diferența de vârstă e mai mare de 5 ani, și se pedepsește cu închisoarea”. Șterge urmele și fuge. La rândul ei, Julieta expectorează  ce-a mai rămas din tic – tac-urile reținute  în cavitatea  bucală și trista poveste declanșează veselia spectatorilor  extaziați de gagurile succedate pe scenă. Acesta este momentul cel mai bun  al spectacolului. Ce  urmează se  ordonează pe scene pe trepte valorice descendente: motivul gelosului care  își împușcă nevasta adulterină dar și pe amantul acesteia, un cântec împănat cu vorbe  semiprohibite, înlocuite pe ecran prin croșete și în partitura solistei cu meșteșugite sărituri  de zăplaz, o cam plicticoasă prelecțiune despre feminitate și masculinitate.

Un moment care pune la încercare anduranța publicului este acela  când regizorul  de pe ecran, mai întâi persuasiv, apoi imperativ și  ulterior agresiv  repetă  de vreo 12 ori ”să vină pe scenă  spectatorul ales de colegii mei!” În cazul oneștenilor, alegerea a fost cum nu se poate  mai potrivită, cel urcat pe scenă, Vlaicu  Popa, el însuși actor, s-a încadrat  imediat și  minunat în  mișcarea protagoniștilor.  (Investigațiile  pe care le-am făcut m-au convins că  nu era vorba de  niciun aranjament. Explicația primită : actorii au studiat îndelung și atent pe cei prezenți, urmărindu-le reacția și intuiția nu s-a înșelat). În final, înșiși interpreții s-au întrebat prin intermediul unei ariete dacă spectatorii  au înțeles ceva  ori ba din piesa jucată, răspunsul  fiind  liniștitor în rezolvarea tihnită a vechilor cronicari moldoveni:”dacă au înțeles e bine, dacă n-au înțeles , iarăși e bine”. Actorii Eduard Crucianu, Radu Fărcane, Andrei Mărgineanu, Andrei Pleșa, Sara  Pongrac, ajunși la Onești grație  Bibliotecii Municipale, în special  regizoarei Nicoleta Sălbatecu, au făcut  tot ce au putut și chiar mai mult.

Adevărul este că  această succesiune haotică de  componente  diferit  colorate, expediate și  receptate  cu nerăbdarea generației tinere, a  pus bine spectatorul pe gânduri, i-a schimbat imaginația, disponibilitatea  asociativă, capacitatea decodării unor înțelesuri. Publicul, 90 la sută tânăr, și-a  regăsit  adesea căutările, aspirațiile, similitudinile, dovadă  reacția sălii nu rareori  aproape zgomotoasă.

Un spectacol reușit atât  ca interpretare scenică dar și ca efect  asupra  celor  ce au avut bucuria să-l  vizioneze. Cunoscută și iubită în Ardeal, apreciată la cunoscutul festival de la Sibiu chiar pentru această piesă, trupa clujeană ”Les Chorbeaux” tinde să devină  un stâlp de rezistență de care mișcarea  teatrală  română de azi are atâta nevoie.   Prof. Aristotel Pilipăuțeanu, Onești 

O prezență deosebită pentru Trupa ”Les Chobeaux”  a fost participarea, în luna septembrie în județul Vrancea la Festivalul de Teatru Tânăr ”Ora de Teatru”. După cum au declarat organizatorii  acestui festival ” Teatrul a mers acolo unde a fost nevoie de el, a mers la elevii și liceenii din nouă  localități din Vrancea (Focșani, Adjud, Odobești, Mărășești, Panciu, Movilița, Pufești, Răcoasa și Vidra). Au avut loc  ateliere de teatru (treu din acestea fiind susținute de  Trupa  “Les Chobeaux”),  ateliere de relaționare / inteligență emoțională și a fost organizată o librărie în aer liber și   “laboratorul de voci” unde s- a experimentat  și explorat o gamă diversă de sonorităţi pe care vocea umană le poate produce.

 Organizatorii acestui festival au mai menționat că ”la ceas de seară a fost prilejul întâlnirilor cu mari actori ai scenei românești (Tania Popa, Ciprian Nicula și Marian Râlea), unde am stat de vorbă cu ei și despre ei și despre teatru.  De asemenea, a avut loc  și conferință în aer liber,  pe tema “Despre necuprinsul cuvintelor”, acesta fiind  momentul întâlnirii cu pr. prof. univ. dr. habil Constantin Necula”