”Amintirile sunt ale noastre iar nemurirea este a eroilor!”

”Amintirile  sunt ale noastre  iar nemurirea este a eroilor!”

Se cuvine azi, la Ziua Oștirii Române, să relatăm despre Ceremonialul  militar – religios care a avut loc pe Dealul Coșna, într-un cadru mirific din comuna Pâtgărești la 11 august 2023. Acest ceremonial  este cel mai pios omagiu adus eroilor căzuți în Primul Război Mondial pe meleagurile  trotușene, el desfășurându-se an de an  la înălțimile  la care  bravii noștri ostași și-au dat viața în lupta  de reîntregire  a neamului  românesc.

Astfel, într-o frumoasă zi de vară sute de locuitori din zonă, elevi ai școlilor gimnaziale din comuna Pârgărești, zeci de autoturisme  precum și camioane militare au străbătut , prin cavalcade de praf, drumul de o frumusețe de nedescris care urcă pe Dealul Coșna, la cota 789 metri. Acolo se află Ansamblul Monumental  ridicat pentru cinstirea memoriei eroilor căzuți în Primul Război Mondial pe aceste locuri. Prin inspirația Asociației ”Prospectorii Istoriei” două  ”cruci  gemene”, înlănțuite  cu frumoase jerbe  din plante  naturale  veghează  aceste înălțimi, locul unde se află Ansamblul  Monumerntal oferind și cea mai vastă panoramă a Văii Trotușului și a înălțimilor montane din jur, satele și orașele trotușene zărindu-se  cum au ”cuibărite” clădirile  în vasta câmpie ce se deschide  înspre Tuta  și Onești ori  pe ”firișoarele de apă” ( Slănic, Oituz, Dofteana, Vâlcele, Caraclău), care  ”se strecoară” printre dealuri și micile creste  ale Măgurii (la Târgu Ocna) și Nemirei.

”Eroii  sunt vii, sunt stâlpii  pe care se clădesc identitatea României! Fiecare erou  căzut la datorie este asemeni unei lumini ce nu poate nimeni să o cuprindă! Luna august  e luna  de sacrificiu pe care soldații români au dăruit-o gliei strămoșești și azi aducem un prinos de recunoștință pentru fiecare dintre ei! Au căzut eroic câștigând  libertatea unui neam îngenunchiat! Dealul Coșna  este punctul de întâlnire  a celor ce simt și cred în România Sfântă! Aici este lucrarea vie a sufletului românesc iar  monumentul care a fost înălțat  pe acest deal a devenit o mărturie vie  că este dreptul nostru de a recupera istoria! Mulțumim Armatei Române și  tuturor celor care  au urcat și  și-au înălțat sufletul  la cota 789 a Dealului Coșna  pentru  o Românie Sfântă și prosperă!” Aceste cuvinte  ale Mesajului ÎPS Ioachim Băcăuanul, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului s-au  făcut auzite prin glasul părintelui protopop Ioan Bârgăoanu, de la Protoieria Onești peste toate înălțimile Coșnei. El a amintit că  ”pentru Biserica Ortodoxă Română acest an este de a omagia pe cel care este unic- Eroul necunoscut!”

Ceremonialul a continuat cu o slujbă catolică săvârșită  de un sobor romano – catolic din comuna Pârgărești pentru ca apoi  să susțină un discurs pilduitor pentru aceste vremuri Pierre Humber Pacqueteau – atașatul militar al Ambasadei Republicii Franceze în România.  Este de remarcat faptul că sus, pe înălțimile Coșnei, pentru prima oară pe meleagurile băcăuane, s-a vorbit despre  cruntele vremuri pe care le traversăm, în care și România este angrenată în contextul internațional actual, oaspetele  francez declarând: ”Sper că niciodată  nu va trebui să ne confruntăm unii cu alții, că putem trăi în pace și să ne construim împreună  viitorul într-o Europă unită! Cu toate acestea  pacea este amenințată! Bărbați și femei se confruntă cu moartea, cu chinul războiului! Vechi amintiri, pe care le credeam uitate, ies la suprafață! Împreună cu NATO, soldații din țările NATO  se pregătesc  pentru a evita escaladarea  acestui conflict, izbucnit între Rusia și Ucraina! Din  Franța  suntem  pentru un efort  de apărare colectivă  și să nu existe niciun dubiu, doar împreună  putem îndepărta spectrul războiului! Să nu cădem în erorile trecutului și să facem totul pentru a păstra pacea!”

Un cuvânt deosebit a rostit  și jurnalistul francez Jean-Christian Tirat – din partea Asociației ”Souvenirs Francais” (similară Asociației Naționale ”Cultul Eroilor” din România), care a menționat: ”Suntem foarte mișcați  de omagiul adus  armatei franceze,  care sub conducerea Generalului Berthelot a luptat pe aceste meleaguri în Primul Război Mondial. Aici locotenentul Paul Edouard Berge,  a  murit în luptă, a căzut eroic pe Dealul Coșna. Aducem și noi  omagiu  bravilor soldați români, care au luptat în Franța în ultima conflagrație  mondială! Pentru  a vedea paradisul putem să închidem ochii! Amintirile  sunt ale noastre  iar nemurirea este a eroilor! Trăiască România și prietenia  franco – română!” Doamna Ruxandra-Lucia Dumitrescu – jurnalist la ,,Obiectiv Media București”, descendentă a eroului francez  Paul Edouard Berge, a amintit la 106 ani de când bunicul său  a căzut  în ultima linie  de apărare de la Coșna  vorbele acestuia:”Înainte băteți! Noi nu vom muri niciodată!”

A susținut o alocuțiune  și  colonelul (în rezervă) Dan Prisecaru, inițiatorul proiectului de omagiere a eroilor de pe Dealul Coșna (din comuna Pârgărești). Pornind de la îndemnul ”să nu uităm  lecțiile mari ale trecutului” colonelul (în rezervă) Dan Prisecaru, a declarat:”Aici au avut loc  confruntări armate îndârjite  în Primul Război Mondial  și au căzut  la datorie mii de ostași. În lupta armată militarii se află sub jurământ! Scopurile  războiului nu sunt decise de  militarii din front!” Făcând apel  către autoritățile județului Bacău el și-a exprimat speranța pentru a se realiza cu fonduri europene nerambursabile, Proiectul istorico-turistic, cultural și memorial , «Drumul Memoriei», care să includă toată zestrea de opere comemorative de pe aliniamentul Oituz, Coșna, Mănăstirea Cașin, Cireșoaia și zona adiacentă.”

În strictul Ceremonial militar – religios, care a avut  în program depunerea solemnă de coroane și o paradă militară, a vorbit și Generalul Corneliu Postu – directorul Statului Major al Apărării, ce a evidențiat în cuvântul său:”În toate timpurile libertatea și dreptatea poporului de a-și hotărî  liber soarta au fost  scump plătite. Militarii români au crezut în aceste drepturi și valori  iar jertfa lor se vede în ceea ce trăim azi! Prin comemorarea jertfei lor astăzi noi adăugăm  un mic gest de onoare și de mulțumire pentru tot  ce ne-au lăsat!” Generalul Corneliu Postu a făcut o referire și la … războiul din Ucraina:”Acesta  constituie un avertisment pentru noi toți și  ne arată că trebuie ca să fim vigilenți mereu, să întărim capacitatea de  apărare a țării. Războiul din Ucraina  are o semnficație deosebită la nivel regional.”

Când steagurile  tricolore  ale României și Franței fluturau  în vânt, pe înălțimile  Coșnei, în albastrul cerului au survolat câteva elicoptere, într-un frumos spectacol aerian. Grațioase, au plutit ,în parașutare militară, pe aceste locuri de legendă steaguri tricolore, care au dat o însemnătate specială  sublimului eveniment de cinstire a memoriei  eroilor. Felicitări autorităților locale ale comunei Pârgărești, primarului comunei Marius Gabriel Gheorghiță, Asociației Prospectorii Istoriei,  Regimentului 15 Infanterie,  Statului Major al Apărării și  Filialei  Iași a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, care s-au implicat în organizarea acestui eveniment, care a cuprins și un moment de reconstituire a unei lupte de pe dealul Coșna!      Ion Moraru, Fotografii Liviu Rusu

 

 

Distribuie articolul!