LECTURI AFECTIVE – UN ARTICOL DE PROF. ARISTOTEL PILIPĂUȚEANU (ONEȘTI)
Cineva care (prin absurd) n-ar fi cunoscut-o, văzând-o pe stradă, n-ar fi remarcat-o distinctiv pe Draga Olteanu. O gospodină ca atâtea altele, plimbându-și sacoșa dintr-un magazin în altul, bârfind cu o vecină la un colț de stradă, gata să se ia la luptă cu adversarii bunului simț. Sau o cucoană tipic burgheză, îmbrăcată ostentativ bogat, nu și elegant, privindu-și cu obraznică superioritate semenele care n-au fost invitate la cutare eveniment monden. Însă ajunsă pe marele ecran, Draga se metamorfoza miraculos, interpretând la modul ideal rolurile încredințate. Roluri pe care ea însăși le enumera cu hazoasă rapiditate:”neveste aprige, cicălitoare, scandalagioaice, menajeră, portăreasă, moașă, vădană fatală”. Am citat din cartea lui Ion Moldovan, ”Draga”, apărută la Editura ”Ecou transilvan” din Cluj. Autorul acestui document – restituțio a mai dedicat volume speciale unor mari talente: Grigore Vasiliu Birlic, Valeria Gagealov, Adela Mărculescu, Carmen Stănescu, Lucia Mureșan, Simona Bondoc, Alexandru Halic. A mai colecționat ”Dialoguri între viață și artă” sau a căutat să răspundă la întrebarea ”Câte vieți ai tu, Artistule?”
Am avut fericitul prilej s-o văd pe marea actriță Draga Olteanu Matei aici, la noi acasă, în frumoasa grădină interioară a Bibliotecii Municipale din Onești, la o conferință de presă organizată de Roxana Gușu, ”mama” Caravanei Filmului Românesc. Calitatea supremă a celebrei interprete s-a dovedit a fi naturalețea. Nimic epatant, sofisticat, artificial. Accepta să răspundă la orice întrebare (unele de o naivitate înduioșătoare, altele scormonitoare de intimitate), cu o degajare demnă de invidiat. Instituise o atmosferă calmă, odihnitoare, ca într-o convorbire între fii și mamă sau între nepoți și bunică. Tocmai această naturalețe, combinată cu o miraculosul har dăruit de providență, explică rolurile memorabile create pe scenă și pe marele ecran. Asemenea personalități nu cad ușor pradă uitării și un prim gest de a asigura perenitate îl face Ion Moldovan, bun și constant prieten și confident al actriței pe care trebuie s-o fi cucerit grație dragostei pentru arta interpretativă.
Încă de la primele pagini Draga este prezentată sub multiple ipostaze: gazdă ospitalieră în locuința sa de la Piatra Neamț, pricepută gospodină, maestră în arta culinară, creștină credincioasă tolerantă cu alte culte religioase, apărătoare infatigabilă a limbii române. Să adăugăm vorbele de duh ieșite din mintea și inima unei ființe de o sensibilitate și profunzime pe care mulți dintre noi nici nu le-am bănuit măcar. Și o adeptă a gândirii sănătoase, optimiste, pledând pentru selectarea din noianul amintirilor doar a celor vesele și frumoase. Sau generozitatea întruchipată, căci făcea parte dintre acele rare exemple umane cărora le face plăcere mai mult să dăruiască decât să primească. ”Eu am fost lăsată în lume să aduc bucurie și veselie în inimile oamenilor…”
Soliditatea unei moșteniri teatrale
Ion Moldovan reconstituie cariera Dragăi Olteanu – Matei bazându-se în primul rând pe propriile ei mărturisiri. Talentul s-a manifestat precoce. Lecțiile de balet fac parte dintr-un vis frumos. Apoi, în cursul liceal de la Brașov destinul a adus-o în preajma altor două glorii, Silvia Popovici și Stela Popescu, împreună realizând spectacole de amatori la Casa Armatei. În preajma admiterii la IATC, altă întâmplare semnificativă:”un flăcău înalt și slab, brunet, numai zulufi, foarte singuratic și deschis, îl chema Amza Pellea și era din Băilești”. Spectacolele realizate în studenție i-au rezervat roluri importante: femeia – comisar din ”Tragedia optimistă” sau personajul titular din ”Vassa Jeleznova”. Colegi de scenă: Mircea Albulescu, Leopoldina Bălănuță, Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Silviu Stănculescu… După absolvire, prin concurs, ajunge pe prima scenă a țării, la Teatrul Național din București. Actrița Valeria Gagealov își amintește:”Publicul nu putea s-o uite, pentru că chiar și simpla prezență a ei pe scenă, cucerea… Draga era o flacără… Avea forță, avea umor… era extrem de generoasă în a oferi din harul cu care era înzestrată”. Să joci în același spectacol cu Birlic, Giugaru, Finteșteanu, Calboreanu, surorile Cocea poate fi un vis. Dar totul a fost realitate și Draga a avut ambiția, materializată, de a se ridica la înălțimea lor. 7 roluri interpretate pe scena Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC), 49 pe cea a Naționalului bucureștean. Pentru a fi credibil, dacă mai era nevoie, Ion Moldovan redă migălos titlul fiecarei piese, însoțit de data premierei. Urmează rolurile și actorii, nume impresionante: Elvira Godeanu, Carmen Stănescu, Gheorghe Cozorici, Emanuel Petruț, Valeria Seciu, Adela Mărculescu și încă foarte mulți alții, toată generația de aur a teatrului românesc. Însă nu doar numele de actori impresionează. Cei mai buni regizori ai timpului și-au dat întreaga măsură la realizarea grandioaselor spectacole: Moni Ghelerter, Marietta Sadova, Ion Cojar, Sică Alexandrescu. Printre scenografi se numără Jules Perahim, Aurel Jiquidi, Constantin Piliuță… Numele care apar când este vorba de ilustrația muzicală (Paul Urmuzescu, Henri Mălineanu), costume (Doina Levintza) sau coregrafie(Valentina Massini) spun totul de la sine. Iată cum Draga Olteanu – Matei aduce în spectacole, odată cu ea, o întreagă lume de celebrități. Repertoriul actriței a fost extrem de variat, de la Moliere la Gogol și de la Barbu Ștefănescu Delavrancea la Ion Băieșu. Amintirile sunt și ele copleșitoare. Într-o celebră comedie Alexandru Giugaru îl interpreta pe Conul Leonida, Grigore Vasiliu Birlic în travesti pe Eftimița iar Draga Olteanu, în rolul Saftei n-avea de rostit decât câteva replici. Departe de a se simți umilită, actrița a înțeles în ce ”școală de teatru” exersează cu ”o echipă fără pereche de tălmăcitori și interpreți ai textelor lui Caragiale”.
”Eu sunt o cinematografistă…”
Întrebată ce i-a plăcut mai mult să facă, teatru sau film, Draga Olteanu –Matei răspundea invariabil: film. Și a jucat în 50 de pelicule. Regizorii o preferau pentru firul comic al vigurosului ei talent. Când era distribuită în roluri minore, din doar câteva replici crea un personaj verosimil, savuros, memorabil. Să joci alături de Gina Patrichi, Toma Caragiu, Ștefan Mihăilescu – Brăila, Florin Piersic, Sebastian Papaiani, Ilarion Ciobanu și alții de aceeași anvergură, sub bagheta unor mari regizori precum Ion Popescu – Gopo, Sergiu Nicolaescu, N. Mărgineanu, Gheorghe Vitanidis, Geo Saizescu… să lași în urma ta filme antologice, gen ”Toamna bobocilor”, ”Astă seară dansăm în familie”, ”Nea Mărin Miliardar”, iată o probă concludentă că nu ți-ai trăit viața în zadar. O confirmă critica de specialitate, prin voci autoritare (Adina Darian, Valerian Sava, Sanda Faur, Ecaterina Oproiu, Alice Mănoiu). Și aici Ion Moldovan ne răsfață prin câteva anecdote care-și au farmecul lor: o călugăriță fumând în pauza filmărilor spre stupoarea trecătorilor sau învățarea limbii țigănești cu dicționare, dar mai ales cu ”meditații” luate de la florărese și puradeii lor. Succesul crește dintr-o admirabilă profesiune de credință:”Pelicula este sfântă: ea te arată, cu cruzime și fără putință de a minți, cum ești, ce poți, cât poți. Filmul este document, este urma pe care o lași după tine, el știe cel mai bine să te păstreze exact, cinstit. Pătrunde până în adâncurile tale și te dezvăluie tot, necruțător, el îți vede ca la microscop, și ghemul de sentimente și fibra nervoasă”. Iar din amintirile acestei îndrăgite actrițe se desprind prețioase mărturii despre eminente personalități. Grigore Vasiliu Birlic beneficiind de un capitol special, apare ca înzestrat cu o mare energie creatoare, o fantezie debordantă, uzând de gesturi, mișcări, priviri, grimase care încântau publicul. Avea un talent excepțional de a intui, de a simți personajul, un fler care-i permitea să sondeze cele mai intime și mai ascunse cotloane sufletești.
Cartea lui Ion Moldovan se încheie cu prezentarea câtorva ”caiete” din arhiva actriței. ”Caietul cu catrene”, adică epigrame, redă franchețea celei care spunea direct ceea ce gândea. ”Catrenele care flagelau viciile unor colegi erau citite în față chiar împricinaților, care, în funcție de inteligență și de simț al umorului se amuzau, ori, ofuscați, îi întorceau spatele.”.
Dar autoarea avea și un simț autocritic. ”Caietul cu rețete” este interesant nu atât prin indicațiile culinare, cât prin circumstanțele în care au fost obținute, narate cu deosebit șarm. Se adaugă desenele personale cu tentă caricaturală. Se vede că doar talentul veritabil îți conferă abilitatea de a face din prozaicele rețete artă literară.
De Draga, fie și în posteritate, nu te poți despărți niciodată! Trebuie totuși să închei această binevenită evocare și o voi face prin câteva testamentare cuvinte de învățătură, lăsate de marea actriță:”Prietenii adevărați rezistă la sinceritatea ta; cei prefăcuți te vor părăsi dacă le spui adevărul, sau te vor urî” ; ”Modestia adevărată, firească, tăcută primește laude așa cum primește aerul și lumina, adică normal”; ”Planuri nu mi-am făcut niciodată. Am fost preocupată tot timpul să fac ceva… Și, într-adevăr, nu am stat!”