– Revenim domnule Mircea Bostan să vorbim despre boxul oneștean, pe care l-ați urmărit din umbră zeci de ani…

– Domnule, în lungul nostru dialog am vorbit mult  despre secția de box a Clubului Sportiv Muncitoresc Borzești. Acest lucru l-am făcut  din două motive, oarecum întemeiate: personal mi-a plăcut  mult această ramură sportivă! Apoi, din plăcere a venit pasiunea  și dorința  de implicare  în dezvoltarea acestei secții sportive. Pentru practicanții acestui sport, boxul nu este  un sport dur, nu implică riscuri. În schimb oferă spectacol, iar consumatorul  de rând, spectatorul, este mereu  dornic de a vedea spectacolul din ring. Un reputat profesor universitar, Eustațiu Mărgărit, mereu susținea că boxul este  o nobilă artă, cu referire la sportivii bine pregătiți, ce știu a se exprima în ring.

– Menționați câteva lucruri despre  domnul Eustațiu Mărgărit…

–  Eustațiu Mărgărit  a fost  conferențiar universitar la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București, antrenor federal la Federația Română de Box, antrenor de loturi naționale. El a format sau a contribuit la formarea  unora dintre cei mai  mari  boxeri români (Mihai Leu, Francisc Vaștag, Dorel Simion) dar și a multor antrenori în acest sport. Eustațiu Mărgărit a fost  mulți ani antrenor  coordonator al loturilor olimpice ale Japoniei, Angliei și Spaniei…  

– Și a  fost și un prieten apropiat  al dumneavoastră și al secției de box de la CSM Borzești…

– Da. Prin intermediul domniei sale conducerea clubului a reușit să invite  la o memorabilă gală de box Lotul olimpic al Spaniei. Gala a avut loc  pe Arena CARO M, în august 1986, în fața a peste 2500 de spectatori. Ce vremuri!!

–   Să ne aducem aminte de boxul oneștean!

– Implicarea mea  în activitatea  secției de box avea la bază și  tradiția existenței  acestei ramuri sportive. La începuturile existenței CSM Borzești a fost fotbalul și boxul, cuprinse în  Asociația Sportivă Onești. Primul titlu de campion național este adus de oneșteanul Mihai (”Mișu”) Cârciumaru la categoria de greutate 75 kg.  Se întâmpla în toamna anului 1961! Performanța oneșteanului îi îndeamnă  pe copii și tineri  să mărească numărul practicanților acestui sport și astfel, pe lângă  Asociația Sportivă ”Chimia”, susținută de Combinatul Chimic Borzești, apare o nouă senție de box în cadrul Asociației Sportive ”Flacăra”, de pe lângă  cooperativa meșteșugărească  cu același nume. Sportivii de la Chimia sunt pregătiți de  către un antrenor consacrat în boxul românesc, iar de sportivii de la ”Flacăra” se va ocupa tânărul antrenor Stelian Șlarcu, care  tocmai ”își atârnase” mănușile în cui! Din ambele tabere se remarcă tineri pugiliști, atât la nivel regional cât și național.

–   Cine  ”urca” atunci în ring pe aceste meleaguri?

–  Printre vârfurile  boxului  din acea perioadă se numără Costel Cojocaru, Octavian Amăzăroaie, Anton Cojan, Marinică Oatu,  Nicolae Chioveanu, Mircea Toni sau Sasu  Constantin. Această ”separare” avea să dureze doar până în 1976, an în care asociațiile sportive Chimia, Petrolul, Cauciucul și Flacăra Onești sunt unite în Clubul Sportiv Muncitoresc Borzești, club care avea să fie susținut  economic – financiar de către  UGSR (Uniunea Generală a Sindicatelor din România) și de către Combinatul Chimic Borzești.

 Odată cu înființarea clubului, la început cu un număr de șase secții sportive, secția de box prinde un contur  stabil, crește numeric și valoric și încep ca să apară și rezultatele la nivel național.

-Au fost și mai mulți antrenori care s-au străduit pentru performanță în box…

– Daa!  S-a numit  ca antrenor Stelian Șlarcu  (fost la Flacăra), care, sufocat  de obiectivele cerute, abandonează prin plecarea sa la Carpați Mârșa. Trecuse doar 10 luni! Este instalat  apoi ca antrenor  fostul mare campion național Vasile  Tiță (vicecampion olimpic la Jocurile Olimpice de la Helsinki). Neavând rezultate  notabile, după aproximativ  30 de luni,  Vasile Tiță este înlocuit  cu tânărul antrenor, chiar debutant, Mihai Pătrățanu.

– Cum a fost după 1980?

– Începând cu anul 1980, sub ”bagheta” lui Mihai Pătrățanu, secția de box începe să devină și să reprezinte o forță  la nivel național, atât la individual cât și  în campionatul pe echipe. Menționez că în 1985, 1986 și 1987 a fost organizat de către Federația Română de Box  Campionatul Național  de Box pe echipe. În această competiție CSM Borzești ”se bătea” cu CSA ”Steaua”, cu Dinamo București și redutabila ”Nicolina” Iași, pentru  ocuparea unui loc pe podiumul național. A fost posibilă  creșterea valorică  a lotului de sportivi deoarece antrenorul Mihai Pătrățanu era dedicat meseriei, stăpânind tainele  acestui dificil sport și, desigur cu ajutorul  pus la dispoziție de către club prin asigurarea  condițiilor optime pentru întreaga performanță.

– Să  dăm  câteva nume…

– Nucleul de sportivi  format pentru început  de către M. Pătrățanu  cuprindea pe Gheorghe Encuna (foto 1), pe Mircea Anton, pe Gelu Grigoraș, pe Daniel Vernica, frații Vitalyos sau frații Axinte (Constantin și Petre). Pe lângă  acești ”seniori” au crescut Mihăiță Nițulescu, Marian Ardeleanu, Cuprian Surugiu sau Dimofte  Constantin – Piticu, tineri ce aveau  să obțină  titluri naționale și europene. Au mai evoluat pentru CSM Borzești Sandu  Luparu (transferat de la ”Tractorul” Brașov), Vasile Dabija și Ghiță Hârjanu (ambii, redutabili în meciurile pentru echipă), Preda Ion, Slabu Ion și frații Gherasim (Constantin și Daniel).

– Gheorghe Encuna a fost o emblemă a boxului oneștean…

– Da,  Gheorghe Encuna – născut la Tomșani, județul Prahova, a fost  selecționat de  către antrenorul Mihai Pătrățanu de la Liceul de Construcții Onești. În 1980, cu lotul național de juniori participă  la Turneul Internațional  de Box de la Tallin (Estonia), unde a ocupat locul I la categoria 63.5 kg. În 1981 obține  bronzul la  Naționalele de juniori iar în anii 1982 – 1983  boxează sub culorile  armatei la Steaua București. Întors acasă,în 1984 a obținut un merituos  loc 6 (șase), la Naționalele  de seniori, la categoria 71 kg. Despre Gheorghe Encuna unii spectatori spun că era o plăcere să îl vezi în ring. Avea tehnică, avea alonjă, avea joc de picioare…

– Alți ”boxeri de calibru” au mai fost?

–  Mircea Anton, care  s-a născut la Slănic Moldova în 1963. El a început boxul  în 1978 și în 1980 a obținut titlul de  campion național la categoria 57 kg.  În anul următor- 1981 a obținut titlul de vicacampion național, la aceeași categorie. În anii 1981, 1982 și 1983  a fost component de bază al lotului național de juniori. În 1984 a boxat în Finala ”Turneului Prietenia”  de la Râmnicu Vâlcea (cu participare din toate țările socialiste).

Constantin Axinte – născut în 1964, a început boxul în 1979. În 1981 și în 1982  a obținut  medalia de bronz la Naționalele de juniori. Boxând la categoria 51 kg  Constantin Axinte (foto 2), a obținut locul 3 la  puternicul turneu ”Mănușa litoralului” în 1983 iar în 1984 la aceeași categorie a cucerit primul loc la ”Centura Trotușului” (o competiție puternică, mult îndrăgită de  către  oneșteni). Constantin  Axinte  mai are  un frate  geamăn, Petre Axinte, ce a fost un boxer  tenace și om de bază pentru echipă..

  Un boxer deosebit a fost  și Constantin Dimofte – ”Piticu” (în foto 3), are în palmares  titlurile de  campion național la juniori (1986), vicecampion național de juniori (1987), o medalie de bronz la seniori (în 1988) și în 1994 a devenit  campion național la profesioniști.

– Despre  Vasile Pradaiș, ce ne puteți spune?

– Vasile Pradaiș a început boxul în 1986 iar în 1988  obține titlul de campion național la categoria 75 kg. În anul 1989, după ce susține o serie de meciuri – test, este cooptat  în lotul național de seniori de către  antrenorii Tedy Niculescu și Dumitru Ciubotariu. În 1990 ca și component al  lotului național de seniori  participă la două  turnee internaționale, cele mai puternice ale timpului! La Stranjiata (Bulgaria) pierde finala în fața unui rus iar la ”Centura de Aur” de la București a pierdut finala în fața cubanezului Alfredo Duvergel (care la acea oră  era campionul mondial al categoriei). Ca spectator, ce am fost prezent la Sala Polivalentă  din București la acea gală consider că  Vasile Pradaiș  a pierdut acea finală datorită unei crase  greșeli de arbitraj a unui arbitru din Turcia, depășit de importanța meciului! Este de remarcat faptul că  în perioada 1989 – 1993  el a fost component de bază  al lotului național  de seniori a României. Din anul 2020 este antrenor al secției de box al CSM Onești.        Ion Moraru

COMENTARII

Pavel Lescuț, Onești

Nu a zis nimic de Mihăiță Nițulescu( Dumnezeu să-l ierte), care a avut nenorocu de a fi contemporaneous  cu Francisc  Vaștag. Era singurul boxer din Romania care rezista 3 reprize lui Vaștag. results erau KO-uri.