În anul 2003 stațiunea Slănic Moldova a avut ocazia de a se înfrăți cu localitatea Poppi, din Italia, situată lângă Arezzo și, în acest sens, a fost invitată o delegație alcătuită din primar și un consilier local. Primăria, inclusiv primarul, nu dețineau mașini străine, aveau doar mașini Dacia, și cu avionul, cred că n-au vrut să fie o povară pentru administrația comunei Poppi, în privința transportului. Drept urmare, consilierul local, profesor la Școala din Slănic, unde predam religia, m-a întrebat, într-o pauză, dacă pot face un drum lung de aproape 4.000 de kilometri: Italia, dus-întors. Eu, mare amator de călătorii, am acceptat pe loc, deși nu știam dacă și mașina mea, un Volkswagen Golf III, vechi de 10 ani, poate rezista acestui drum.

Astăzi, după 20 de ani, această călătorie a căpătat un caracter epic prin mulțimea întâmplărilor cu caracter simbolic, petrecute în răstimpul a doar două săptămâni. Invitația adresată Primăriei Slănic Moldova și călătoria, are similitudini cu invitația și aderarea României la spațiul Uniunii Europeane. În primul rând, România, cu industria pe care o deținea în anul 1989 era mult mai folositoare Europei, dacă venea cu produsele fabricate, uneori, la standarde cu mult peste cele europene, așa cum turismul din Slănicul anului 2003 nu era cu nimic mai prejos decât cel din localitatea Poppi.

În urma invitației de a adera la Uniunea Europeană, României i s-a indus sentimentul de inferioritate stabilindu-se standarde pe care, țara noastră trebuia să le îndeplinească, dacă voia să se alăture celorlalte țări, iar noi, delegația română din Slănic Moldova, pe atunci bucuroși, astăzi suntem conștienți de umilința formalităților îndeplinite pentru a pleca, în raport cu ușurința de a intra în Europa a mulțimii de „refugiați” musulmani, proveniți din țări cu mult sub nivelul României din acei ani.

Am făcut o verificare a mașinii, a sistemului de frânare și am plecat rezervând acestui drum (după timpul făcut spre Franța, prin 1998, cu un autocar vechi) TREI NOPȚI sau mai exact, trei zile și trei nopți, urmând ca a patra zi, dimineață, să ajungem la destinație. Erau 2.000 de kilometri până la Arezzo, cu o medie de 650 -700 km pe zi. Traseul l-am cerut de la o familie din Cerdac, el italian, ea româncă, ce locuiau tocmai în Sicilia, dar veneau în fiecare vară la Slănic, 3.400 km, unde aveau o vilă, pe pârâul Cimpu. Mi-am scris, pe o foiță, localitățile prin care urma să trecem, deoarece pe atunci nu erau GPS-uri sau nu știam de existența lor. România, când a plecat pe acest drum, spre NATO și spre Europa, și-a verificat, schimbat și ea pârghiile care îi puneau frână pe drumul spre globalizare, în primul rând încercând să-și suprime sau să-și reducă la tăcere naționaliștii.

După 12 ore de condus eram în vama Nădlac (aproximativ 700 km), unde primarul dorea să luăm o cazare pentru a ne odihni. Dorința mea de a vedea lumea și de a conduce a făcut să traversăm Ungaria noaptea, prin sudul țării (aproximativ 300 km până la vama cu Slovenia). Un eveniment șocant pentru mine, ca șofer, în Ungaria, pe lângă faptul că în satele ungurești nu mai vedeai țipenie de om după ora înserării, a fost apariția neașteptată, în fața mașinii, a unei femei tinere îmbrăcată în roșu, pe la miezul nopții, undeva într-o pădure, mult în afara localităților. Nu am oprit, de frică să nu fie cineva în spatele acțiunii ei, dar și astăzi mă întreb ce căuta femeia aceea în mijlocul pădurii? „Delegația” dormea liniștită când am evitat impactul și explicația lor a fost: „o femeie ușoară!”, dar ce căuta o femeie în pădure și de ce a ieșit brusc în fața mașinii? Era o femeie urmărită, sinucigașă sau era cu adevărat o „femeie ușoară”? Acesta este unul din rarele momente, total ilogice din viața mea, cărora nu le găsesc nicio explicație. România are și ea momentele ei ilogice, după intrarea în UE, și unul dintre ele este agresivitatea cu care i s-a impus vaccinarea populației pentru o boală care nu omoară. Să fie acea femeie misterioasă, personificarea morții pe care am evitat-o ca pe un simplu obstacol, așa cum România, din instinct, a evitat moartea unui mare număr de oameni prin ocolirea vaccinării în masă? Femeia poate fi și imaginea Ursulei von der Leyen, de astăzi, despre care nu știm dacă este fugărită de legiuni de diavoli sau vrea cu adevărat să facă un bine cuiva prin acțiunile inexplicabile, în numele Europei, privind contractele de miliarde de dolari cu unele firme și susținerea războiului din Ucraina cu miliarde de euro.

După ce am traversat și Slovenia, uneori pe porțiuni din noua autostradă, aflată atunci în construcție, și o scurtă oprire cu mic dejun, la ora opt dimineața, „delegația” făcea baie în Marea Adriatică, lângă digul din Trieste. În aceeași zi puteam ajunge la Poppi, dar noi mai aveam de așteptat încă două zile și două nopți până la programata întâlnire cu oficialitățile italiene. În aceeași zi am vizitat Veneția, am dormit noaptea în aer liber, într-o parcare, și în ziua următoare am vizitat Florența dormind tot într-o parcare, în aer liber. În dimineața celei de-a patra zi de la plecare, am făcut cu toții duș într-un Autogrill de pe autostradă și ne-am prezentat la Primăria din Poppi. Pe autostradă am avut un moment de nedumerire pe care România îl mai are și acum, după 16 ani de la intrarea în UE: de ce state, foste comuniste, care au plecat la start deodată cu România (Ungaria, Polonia, Letonia, Estonia, Lituania, Cehia, Slovacia, Slovenia) ne-au depășit și au intrat în spațiul Schengen? Noi, cei din Slănic, plecasem de la o stație de taxare, undeva în Italia, odată cu multe alte mașini și stupoare: observăm un semn de limitare a vitezei la 50 km pe oră. Evident că am redus imediat și am continuat, cu 50 km pe oră, aproape un kilometru, timp în care toate mașinile accelerau. Mai târziu, la următorul semn, am observat o plăcuță adițională pe care scria: „in caso di nebbia” (”în caz de ceață”), pentru cine cunoștea limba italiană. Noi, atunci, cum e și România astăzi, nu eram decât o picătură de ortodoxie într-o lume străină ce ne transmite mesaje într-un limbaj aparent universal cu o cheie de dezlegare pe care nu o primești decât dacă ești în duhul ei.

Primăria din Poppi nu ne aștepta pe noi sau nu ne aștepta numai pe noi, pentru că la sosire am fost cazați și alăturați participanților unei mini-olimpiade europene, la nivel de comune. Momentul culminant a fost festivitatea de premiere a echipelor, unde, delegația noastră a defilat pe stadion cu o pancartă pe care scria „România” ținută de fiica primarului și de preotul localității ce urma să se „înfrățească” cu bravii italieni din Poppi, cu rol de șofer ocazional, iar în spate venea, cu pas milităresc, domnul primar și domnul consiler. Slănicul nu s-a înfrățit cu Poppi pentru că noul primar, ales în 2004, voia înfrățirea cu orașul Baden-Baden din Germania (55.000 de locuitori). După ridicarea vizelor s-a reușit totuși înfrățirea unor slăniceni cu Germania: a muncitorilor în construcții, a șoferilor profesioniști și a lucrătorilor în agricultură!      Pr. Cătălin ILIE,  Slănic Moldova

Imagine  din Poppi (Italia), comună aflată la 40 km de  Florența

Azi, de Crăciun, când ne bucurăm de  frumusețea  colindelor și a  urărilor  pentru  sărbătorile ce preced sosirea Anului Nou 2024, ”deschidem fereastra”  AMPRENTEI  DE ONEȘTI pentru  prezentarea de către  prietenii  apropiați ai acestui ”cel mai frumos site cultural” de pe Valea Trotușului (cum a fost apreciat  de  poeta  Ștefania Pușcalău),  a ”întâmplărilor  adevărate”! Pot fi împărtășite momente unice, povești de viață  dar și lucruri  ce  ne pot însenina fiecare clipă a  vieții trecătoare. Pentru că ”în buzunarul zilei de ieri / e  cheia spre mâine” iar ”azi este între ieri / și ce va fi!” (după cum  spune în versuri poeta Liuba Sârbu)