Că poezia este metalimbajul unei metarealități știe oricine. Greu e să admitem asta și să ne apropiem de cuvinte ca de o sălbăticiune, cu prudența necesară asimilării neînțelesului. Astfel, putem recunoaște în versuri ca cele semnate de Celestina Mitroiu o voce ancestrală, pe care toți o iubim și de care cu toții ne temem. Ele verbalizează grația debutului, în poezie și în viață, ce poate fi definită ca paradoxală și ca un mod periculos de jucat cu focul. Tema principală, care sare în ochi din fiecare cuvânt este iubirea, dar beneficiul cititorului orbit ajunge să fie tocmai acela că, în plină orbire, i se ascute auzul interior al unei teme mai profunde: comunicarea. Se construiește prin versurile Celestinei un du-te-vino de sensuri, construite, în paralel, prin cuvinte, dar și prin necuvinte, fiindcă „mi-ai citit ochii, părul, buzele…”. Această revelație se face cu putință când autoarea mărturisește „nu mai știu nici să scriu / caut în versuri să te descriu / de cuvinte sec / te privesc”, echivalentă cu reproșul adresat deopotrivă iubitului și cititorului:„Că, abținut plângând… / strecuram povestea / în neascultarea ta…”.
Sensul așteptat e „Nebuloasa Helix”, un ochi interior mult mai sofisticat, capabil să vadă înțelesul unei mărturisiri de tipul: „Cugetul că nu aș fi destul— mă-ncepe!”. Versurile marcate de această îndoială sunt o frumoasă promisiune. Prof. dr. Emilia Boghiu
Paradox
Cred că m-am jucat cu focul
nu l-am forțat eu,
m-a forțat pe mine norocul
nu mai știu nici să scriu
caut în versuri să te descriu
de cuvinte sec
te privesc,
jur, de dragoste încărunțesc
mă uimește, topește, zdruncină atotul tău
ia-mă pe toată și nu mă da înapoi
spune-mi, armonia mea,
pot fi a ta?
cântecul meu,
ești al meu?
*
Ce tineri păream, iubita mea!
Simt că am petrecut cu tine
mai mult de o întoarsă veșnicie
și-a trecut doar un an… știi?
M-au frământat de-atunci
flori ce-au-ncolțit în al meu gând
amintiri adânci.
Că, abținut plângând…
strecuram povestea
în neascultarea ta…
Istoriseam, cuvinte pe jos scăpam,
Iar tu te topeai privindu-mi petalele…
Ochii toamnei au văzut genele mele,
Iar mâna ta, mângâiere pe furiș,
M-a păcălit c-aș fi așa de firavă…
Toate gândurile
au înmărmurit timide la cunoașterea atingerii tale
și ai mei obraji plini s-au transformat în petunii…
Șoptit, te-am întrebat
„Măcar un pic, m-ai ascultat?”
În colțul zâmbetului tău,
un chicot semeț, sfios mi-a răspuns:
„Nu, nici măcar un cuvințel”.
Copilăroasă am fost,
de neînțelegere să mă mâhnesc,
să nu observ că tu, poate
mi-ai citit ochii, părul, buzele…
Scrisoare către Mine
Copilă, în irisul tău verde,
schimbător precum crudul ierbii,
am putut privi ca și cum nu ai avea nici gene.
Dar ai.
Și sunt ca un tăciune stins, misterios.
Ți-aș spune să nu mai clipești,
de frică să nu lași vreun praf să pătrundă,
însă un suflet
nu poate fi lăsat, atâta frumusețe, să ascundă.
Nebuloasa Helix
Puzderia de stele,
o fi combinația dintre echilibru și puritate.
Hyperion al galaxiei,
cum de ne-ai ales pe noi,
ființe trecătoare,
să-ți purtăm chipul, pentru așa nobilă însemnare?
Te-aș privi până la infinit
însă ești așa departe, și mă simt…
***
să-mi spui că-s tânără am obosit
sentimentul nu se măsoară în vreme,
adâncimea sufletului meu
țese-n timp o buclă.
și-am să te simt de acum
un veac de iubire
căci ce se ivește pentru tine
nu se măsoară în secunde, nici in ani, nici in zile…
te-am așteptat parcă prea mult,
sunt bătrână de dorința de tine
și parcă te-am primit devreme.
Cugetul că nu aș fi destul— mă-ncepe!
O eternitate nu mi-e îndeajuns
să mă plimb prin pura emoție de ți-o port
îmi asum asemenea dar,
să te simt acum, în tot, mereu,
în divin. Versuri de Celestina Mitroiu, Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir” Onești
COMENTARII
Prof. Adina Mitroiu, Onești
Nu mai găsesc cuvinte…Mulțumesc, cu toate inimile pe care le poate avea o mamă, doamnei prof. dr. Emilia Boghiu, pentru atenția, grija și încrederea pe care i le-a oferit Inei și pentru cuvintele alese în care i-a definit scriitura!
Prof. Elena Daniela Coșa, Onești
Cu o mama deosebită și un profesor devotat , care emană literatura la fiecare pas, nu putea decât sa răsară o stea care sa exprime divinul din inocența Celestinei! Felicitări si mult succes în continuare !
Mihaela Țăntaru, Onești
Pentru toate acele inimi pe care le aveți, pentru ai dumneavoastră și nu numai…vă mulțumim! Felicitări Celestina!
Azi a fost o zi memorabilă.