În foto,  scriitorul  DAN  SANDU,  un ”crai  de   Curte  Veche”!  

Născut la 31 martie 1954, în Târgu Ocna, judeţul Bacău, poetul, eseistul, publicistul și profesorul băcăuan este fiul lui Dumitru Sandu, învățător ardelean, și al Domniței (n. Adam), asistentă medicală, cu origini transilvănene, emigrată pe meleaguri moldovene după prigoana tereziană. Copilărește în Berzunți, Poiana Sărată și Târgu Ocna, urmându-și familia ori de câte ori tatăl său era mutat la o nouă instituție școlară. Își începe studiile la Școala Generală din Berzunți (1961-1964), continuându-le la Școala Generală din Poiana Sărată, comuna Oituz (1964-1966), Școala Generală Nr. 2 din Târgu Ocna (1966-1969) și Liceul „Costache Negri“ (1969-1973, actualul Colegiu Național) din orașul natal. A început să scrie de timpuriu, destinul literar fiindu-i marcat de bunica din partea tatălui, Domnica Șerban, autodidactă, cititoare împătimită, care vorbea la perfecţie ruseşte şi ungureşte și o rupea pe nemţeşte, de tatăl său, învăţătorul, de profesorii Eugen Salahoru şi Valeriu Filimon, la liceu şi, respectiv, la universitate. Debutul literar s-a produs pe calea undelor, Radio București difuzându-i, într-o emisiune pentru copii, fragmente dintr-o poezie de 24 de strofe (1965). A publicat apoi în revistele școlare Steluțe (1966) și Trotușul, dar adevăratul debut îl consideră pe cel din revista literară Comentar (1976), condusă de Paul Teodorescu şi Toma Alexandrescu. În perioada liceului a frecventat Cenaclul literar „Incertitudini solare“, coordonat de profesorii Georgeta Angheluță, Dumitru Zgăvârdici și Eugen Salahoru, printre colegii de dezbatere fiind poetele Daniela Caurea și Sanda Moise, viitorul istoric Corneliu Stoica, viitorul doctor în sociologie Ion Boboc, viitorul arhitect Liviu Benea ș.a., cu care a editat cele cinci numere ale revistei Trotușul. Apreciat şi încurajat de Adrian Păunescu în revista Tribuna (1970), când foloseşte pseudonimul Victor Vintilă, e nevoit să-și satisfacă serviciul militar, după care urmează Şcoala Postliceală de Secretariat şi Comerţ Exterior din Bucureşti (1976-1978) și, apoi, secția română-franceză a Facultății de Filologie din cadrul Universității bucureștene (1978-1982). În timpul studenției trăiește boema Capitalei, frecventând celebrele cenacluri bucureștene „Numele poetului“ al revistei Luceafărul (Cezar Ivănescu), în paginile căreia și publică, „Săptămâna“ (Eugen Barbu), „Ion Vinea“, „Comentar“, „Lumina“, „Relief românesc“, „Enăchiță Văcărescu“, „George Bacovia“ ș.a. Tot în aceeași perioadă obține mai multe premii pentru poezie, între care amintim premiile I la Festivalul „Viitor de aur țara noastră are“ (1977, 1978, 1979), la Concursul „Moștenirea Văcăreștilor“ (1981), la Festivalul Național „Cântarea României“, dublat de Medalia de Aur (1983), la concursurile „România socialistă – patria mea dragă“ (1984), „Tinerețea patriei“ (1985), premiul al II-lea la acesta din urmă, dar cu proză (1982), premiul al III-lea la „Cântarea României“ (1977) și la Europoesie (Paris, cu poezia La chanson de l’automne). După susținerea licenței, cu lucrarea Document şi ficţiune în Scrisorile lui Ion Ghica, a funcționat ca profesor de limba română în satul Stejaru, lângă Bucureşti (1984-1985), apoi la Școala Generală din Berzunți, unde a fost director coordonator al acesteia în două rânduri (1990-2001 și 2005-2009). Deși dăruit trup și suflet catedrei, reușește din când în când să evadeze în oraș, frecventând Cenaclul „Junimea nouă“ din Onești şi, sporadic, cenaclurile băcăuane „Avangarda XXI“ și „Octavian Voicu“. La Onești se numără, de asemenea, printre fondatorii Societății Culturale „G. Călinescu“, redactorii revistei Jurnalul literar și participanții, an de an, ai tradiționalei manifestări „Zilele Culturii Călinesciene“ și ai recitalului liric „Poetul în Cetate“. Chiar dacă primii pași îi făcuse încă din 1978, când poeziile sale au fost incluse în antologia Constelația inimii (Inspectoratul pentru Cultură Ilfov), editorial a debutat abia peste două decenii, cu volumul Vămi răstignite (Cuvânt înainte de Eugen Budău, referințe critice pe coperta a IV-a de Nicolae Georgescu şi Cezar Ivănescu, Editura Corgal Press, Bacău, 1997). Acesta a fost urmat de volumele de versuri Albind de-atâtea primăveri (Prefață de Cezar Ivănescu, Editura Junimea, Iași, 2000), Poeme la negru (Postfață de Constantin Dram, Editura Universitas XXI, Iași, 2001), Herald în Talibania: 101 poeme (Editura Aristarc, Oneşti, 2007), distins cu Premiul pentru Poezie al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor, Amintiri din Samsara (Prefață de Calistrat Costin, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2011), răsplătit cu Premiul de Excelenţă pentru Poezie al revistei Plumb, și BT (Referințe critice de Calistrat Costin, Adrian Botez, Petre Isachi și Oana Buhosu, Editura Tipo Moldova, Iași, 2011, inclus în Colecția Opera Omnia). Creațiile sale poetice și publicistice au fost incluse, de asemenea, în mai multe ediții ale Almanahului Părinților (anii ’80), în antologiile Vara visurilor mele (Editura Amurg sentimental, București, 2002), Retrospective 2 (Editura Fundației Culturale Cancicov, Bacău, 2008), Ateneul scriitorilor (Editura Ateneul Scriitorilor, 2008) și Sub semnul lui Bacovia. Antologie pentru „mâine și mai mâine“ (Editura Art Book, Bacău, 2015), precum și  în sumarele publicațiilor Ad astra, Amurg sentimental, Argeș, Ateneu, Baaadul literar, Cadran cultural, Constelații diamantine, Convorbiri literare, Fereastra, Izvorul Nr. 1, Jurnalul literar, Oglinda literară, Orizont literar contemporan, 13 Plus, Plaiuri trotușene (care, în 1995, îi acordă un premiu pentru poezie), Plumb, SLAST, Viața băcăuană ș.a. Ca profesor și-a susținut toate gradele didactice, ultimul obținându-l cu lucrarea Structuri şi valori mitice în lirica lui V. Voiculescu, a sprijinit activitatea educativă ca metodist al Inspectoratului Şcolar Județean (2001-2010) şi, câţiva ani, până în 2010, ca membru al Consiliului Consultativ al profesorilor de limba română din judeţul Bacău. Ca director, a dinamizat activitatea școlilor din comună, le-a reabilitat pe baza unor proiecte pentru care s-a bătut cu birocrația postdecembristă, iar școlii de centru i-a atribuit un nume care să o individualizeze, „Alexandru cel Bun“. Exigent când e vorba de calitate, s-a perfecționat continuu pe linie profesională, finalizând inclusiv cursurile de masterat ale Universității „Vasile Alecsandri“ din Bacău (2006-2008), cu lucrarea Studii culturale şi literare. Mişcându-se dezinvolt prin registrele limbajului poetic, a fost acceptat, în 2004, ca membru al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor, integrându-se pe deplin în mișcarea culturală băcăuană. Bogata sa corespondență cu regretatul profesor universitar Valeriu Filimon a adunat-o în volumul Valeriu Filimon. Epistole către Dan Sandu (Editura TipoMoldova, Iași, 2012) și speră să aducă în fața cititorilor nu doar personalitatea proteică a prietenului său, ci și noi creații, pe măsura talentului probat deja prin cărțile anterioare. Scriitorilor care i-au fost aproape și nu numai lor le-a consacrat și dăruit în ultimii ani volumele Cântec de prieten (Bârlad, Editura Sfera, 2020), Premiul Special al Juriului la Festivalul Internațional de Creație „Vrancea literară“ (2021), și Prietenocrația (Bacău, Editura Ateneul Scriitorilor, 2022), distins cu Premiul Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor la cea de a XX-a ediție a Festivalului Literar-Artistic „Avangarda XXII“ (2023). Inclus în dicționare și comentat în paginile revistelor și volumelor de critică literară, are încă multe de spus, așa că nu ne rămâne decât să-i urăm sănătate și har în condei!                      Cornel  Simion  GALBEN, Articol   apărut  în revista  SPAȚII CULTURALE, nr. 93, martie / aprilie 2024