COLOCVIU DE IMPRESII
Seară de poezie
La inițiativa autoarei Ștefania Pușcalău și cu sprijinul prețios al directorului Bibliotecii Municipale ”Radu Rosetti” din Onești, Ionuț Tenie, am organizat o seară de poezie. Speram, cu emoție, să vină vreo 5-6 oameni, peste numărul autorilor programați să citească din versurile lor, crezând că, în vremurile noaste, poezia nu mai prezintă interes. Ei bine, m-am înșelat. A fost un public numeros, cald și încurajator!
Poezia mai are o șansă și, cu siguranță, ea ne oferă și nouă una. Prof. dr. Emilia Boghiu, președintă a Fundației Naționale ”George Călinescu” Onești
”Să mai facem!”
”Să ne citim noi între noi creațiile literare”! De aici a luat naștere evenimentul ”Florii cu Poezii”, din a cărui organizare am făcut și eu parte. Am început de la prezentarea unei idei către cei „din lumea aceasta”, cum a zis azi o poetă prezentă la eveniment (prof. Aurica Nistor , „Sunt la debut și mă bucur să fiu în lumea aceasta, alături de dumneavoastră!”) Și așa am aflat că lumea poeziei e mare, iar ceea ce a ieșit mi-a confirmat că (mai) există dorință de citit, de scris, de artă în general.
Ne-am întâlnit într-unul din spațiile celei mai digitalizate biblioteci din țară – Biblioteca „Radu Rosetti” din Onești și am îmbinat era tehnologică actuală cu poezia contemporană.
Cadrul nonformal al întâlnirii ne-a ajutat să ne simțim liberi, să nu ne prezentăm sofisticat și să lăsăm versurile să curgă. Am mai spus-o – e frumos pe internet, dar e și mai frumos față în față, e interesant să ne auzim, să ne simțim reciproc emoțiile, iar poezia în lectura autorului fascinează de-a dreptul!

Au fost prezenți și câțiva elevi de liceu (Celestina Mitroiu, Andrei Spoială, Alin Apostu) iar aplecarea lor spre versul scris m-a bucurat enorm, ocazie cu care mi-am amintit dimpreună cu domnul profesor de limba și literatura română Ștefan Epure cum îmi „schingiuia” dumnealui poeziile pe care i le duceam pentru revista liceului. Azi îi mulțumesc. Sper că a rămas ce trebuie.
Le mulțumesc și tuturor celor prezenți care au luat de bună această întâlnire și au răspuns cu seriozitate și implicare, încă o dată d-lui Ion Moraru că m-a stârnit și că m-a pus la treabă, doamnei prof. Emilia Boghiu, fiindcă dumneaei a stat la baza întregii organizări și este un om de excepție, Selenei ( SElena Cristina) că m-a suprins venind de la Bacău anume să mă vadă, d-nei Angela Șipoș venită tot de la Bacău cu chitara ca să ne facă fond sonor frumos pe lectură, tuturor, tuturor… mulțumiri și să mai facem! Ștefania Pușcalău
Cântecul unei zile
Trăiesc visând.. Adorm cu versurile-n gând, Sunt doar un om cu crezul drept, trecând andante prin harul meu divin.
Știu că cei care iubesc arta, poezia sunt oamenii empatici, blânzi, iubitorii și calzi. Darnici cu frumosul, nepărtinitori și îngăduitori.
Nu credeam să găsim atâta deschidere și apropiere când am pornit, spre Onești, cu cele două prietene, poeta Selena Cristina și cantautoarea Angela Șipoș.
Vremea, nu tocmai favorabilă, ne-a îngreunat puțin călătoria, dar am ajuns în timpul optim unde, cu o față plină de zâmbet și brațe deschise ne aștepta poeta, Ștefania Pușcalău, un chip tânăr și frumos, gătit cu pricepere, într-un decor boem și proaspăt amenajat.
Evenimentul a început, cum era și firesc cu o lectură plăcută, prezentată de un decan al vârstei, fost profesor (Ștefan Epure), asta după ce amfitrioana, minunata doamnă profesor, Elena Boghiu, a făcut precizărilor necesare, motivarea organizării acestui eveniment- ”Florii cu Poezii”!.
Jovială, mereu zâmbitoare, cu o mare apropiere de cei prezenți, a vorbit despre Biblioteca ,,Radu Rosetti” care, prin dotare și întregul ei ansamblu, este unică în țară, iar mai apoi despre Cenaclul ,,George Călinescu” ai căror membrii fondatori,( parte,) erau în sală, dar și scriitorii Dan Sandu , Alexandru Dumitru (membri ai Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România) și Cornel Galben (membru al Filialei Galați a Uniunii Scriitorilor din România).
Spațiul generos cu fotolii și scaune aparte ne adunase la o masă rotundă.
Cânta poezia..Inimile visau.
Regina, poezia, avea rochie de muselină verde brodată cu flori de primăvară pe frunte purtând cunună de primăvară împletită cu talent și dăruire de poeți și nu numaie.
Fascinant și înălțător..
Tineri cu viitorul în față au citit din creațiile lor minunate, ba chiar am fost într-o scurtă călătorie pe străzile pariziene, asta însemnând lectură în limba franceză.
Teatru scurt, cântec și multă bucurie.
În tot acest timp, gazdele noastre primitoare erau cu zâmbetul pe buze, dovada sufletului mărinimos și cu grija de a imortaliza fiecare actor în parte.
Deosebit de atentă și doamna profesor Adina Mitroiu, cu sufletul ei mare și darnic.
La sfârșit deveniserăm o familie.. O familie a poeziei.
Îmbrățișări, felicitări și nelipsitele fotografii pentru neuitare.
Buturuga mică răstoarnă carul mic.
Un adevăr trăit face mai mult decât o mie de cuvinte.
Mulțumiri sincere!
Vom fi acolo când clopoțelul va suna.
P.S.
Ploaia generoasă care avea să ne însoțească pe drumul de întoarcere spre Bacău nu ne-a împiedicat să ne continuăm visul, euforia poetului mereu îndrăgostit de frumos și artă.. A fost 25 aprilie 2024, la Onești, la Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti”. Tinca Tamaș – Pavel, Bacău
* Profesorul Ștefan Epure, Ștefania Pușcalău, Alexandru Dumitru, prof. Aurica Nistor, Celestina Mitroiu, Ion Moraru, Andrei Spoială, prof. Doina Ionescu, Cristina Iscru, Cornel Galben, prof. Dan Sandu, Nicu Tudose, Tinca Tamaș – Pavel, Selena Cristina, Alin Apostu și Constanța Caităr au fost cei care ”au dat putere visului” la splendidul eveniment cultural ”Florii cu Poezii” (Recital de primăvară). Cantautoarea Angela Șipoș a însoțit cu un fond muzical plăcut fiecare autor, pentru ca în final să ne bucure cu strălucirea neasemuită a muzicii folk. Profesoara Doina Ionescu a creat un moment special, plin de culoare prin recitarea versurilor sale cu un frumos coșuleț cu flori, fapt mult aplaudat de cei prezenți La acest eveniment doamna Tinca Tamaș – Pavel ”a învins emoțiile” poetului oneștean Vasile Vrăjmașu, citind un poem din creația acestuia, încununată cu Premiul I la Festivalul ”Freamăt de codru și ape” (ediția a II a, Slănic Moldova, 2024).
Între spectatorii prezenți la acest ”Regal liric” s-au aflat profesorii Bogdan Romandaș, Adina Mitroiu, Victor Ciochină (însoțit de soția sa), Aristotel Pilipăuțeanu, Viorica Purdel, ing. Gheorghe Costea, coregraful Francisc Enășel, scriitorul Daniel Baciu și iubitori de toate vârstele ai poeziei! Sincere felicitări organizatorilor acestei sublime manifestări culturale! Vom reveni!
COMENTARII
Ștefania Pușcalău, Onești
Mulțumiri tuturor că dacă n-ar fi fost inimi așa frumoase laolaltă, n-ar fi ieșit așa minunat!Mulțumiri d-lui Director al Bibliotecii Municipale ”Radu Rosetti”, Ionuț Tenie că a prilejuit această întâlnire cu care am inaugurat evenimentele poeticești.
Tinca Tamaș – Pavel, Bacău
Mulțumiri și felicitări tuturor celor care au fost participanți la acest eveniment!
Dominica Corsan, Roman
Cea mai bravo acțiune!
Vasile Vrășmașu, Onești
Felicitări și alte noi evenimente, la fel de frumoase!
Matilda Popovici, Brașov
Bravo! Felicitări tuturor!
SElena Cristina , Bacău
Mulțumim, bucurii și împliniri!Felicitări pentru frumosul dăruit!
Viorica Purdel, Onești
Am fost prezentă. Mi-a plăcut. Admiratie și respect pentru inițiativă, implicare și participare.
