Port în verde cercul primăverii

Port în verde cercul primăverii

Port  în  verde  cercul   primăverii

 

 

Port în verde cercul primăverii,

pe buze – neîmbobocite flori,

pe obraji-culoarea din petale

și în ochi- iubirea

Soarelui etern.

 

 

 

 

În suflet sentimentele frumoase,

în inimă-o dragoste nemărginită,

în gând-mereu – nescrise versuri

pe care visul meu le va așterne

în verde primăvară,

când albastrul călimării

se va evapora urcând la cer

și apoi va picura

în ploaie de primăvară,

să înverzească

parcul strofei viitoare.

 

Port în verde

cercul înflorit

al primăverii…

și în suflet-

iubirea mea dintâi.

 

22 aprilie 2024             Versuri de prof. Doina Ionescu

 

Poem  citit  prima  oară  în  ziua de 25 aprilie  la  deosebita  activitate  culturală  ”Florii cu poezii”, găzduită de  Biblioteca  Municipală ”Radu Rosetti”  din  Onești

 

 

Distribuie articolul!