Viața ca perseverență

Viața ca perseverență

Fotoliul 13

 

În fine, după repetate promisiuni și îndelungi așteptări, în luna aprilie s-a redeschis Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” din Onești! Trecută printr-un amplu  și eficient proces de renovare, ar smulge  și ultimului cârcotaș mărturisirea că arată splendid. Nu numai că acum este una din cele mai digitalizate biblioteci din țară, dar a fost și dotată exemplar ca infrastructură și se bucură în continuare de un personal specializat, remarcat prin solicitudine. Să vedem însă ce oameni vor onora cu prezența lor această bijuterie culturală! Ne aducem aminte  de cuvintele părintelui Ilie Cleopa care, văzând  planurile unei uriașe catedrale, ar fi zis:”Arată impresionant, dar veți putea voi, slujitorii Domnului, să adunați atâția  enoriași încât să o umpleți și cu suflet?” Se pare că în cazul  Bibliotecii noastre , iluminarea spirituală nu întârzie  prea mult…

Într-o ploioasă zi de aprilie, potrivnică ieșirii din casă, vreo 200 de adolescenți au ocupat scaunele din Aulă, cu bucuria de a-și vedea șase prieteni și colegi evoluând în postura de  actori. Spectacolul s-a intitulat ”Tamara se hotărăște să nu moară” și a fost prezentat de Trupa ”Alfa” a Bibliotecii Municipale ”Radu Rosetti”. Adică de Katerina Bădău, Rareș Bocea, Rebeca  Brândușa Coitu, Claudiu Găman, Alexandru Norocel și Vera Sălbatecu. Scenariul și regia – Nicoleta Sălbatecu. Intriga pare simplă într-o primă percepție. Piesa începe  prin eterna poveste  cu ”doi băieți iubeau o fată”, convertită ulterior, treptat, în conflictul dintre  două fete care își dispută întâietatea de a câștiga inima unui băiat. Rivalitatea, lipsită de cavalerism, generează scene de  ridicolă violență. În continuare  intră în prim – plan  bătrâna Tamara, îmbinare de ramolisment  și exagerare bahică, arțăgoasă și plină de energie, cândva căzută  de la etajul I, deși locuiește la parter. S-a avansat ipoteza sinuciderii sau, mai îndoielnic, a unei  mâini criminale, care ar fi împins-o intenționat  peste balustradă. Oricum, bătrâna  continuă să fie vie și plină de nerv, polemizează  cu ”tineretul din ziua de azi”, ba chiar preia lucrurile bune și plăcute din preocupările adolescenților,  îngânănd bunăoară  un cântecel de genul ”Inima mea are 16 ani”… Dacă, la citirea afișului  titlul  ne-a dat fiori, acum lucrurile se nuanțează. Ținem cont și de  prezentarea făcută de scenarista – regizoare Nicoleta Sălbatecu în  preambulul  spectacolului că este vorba de  un paralelism cu romanul  lui Paolo Coelho  ”Veronica se hotărăște să moară”. Avem și în literatura noastră o carte a lui Anton Holban – ”Bunica se pregătește să moară”, cu înduioșătoare povestiri. Spre deosebire de Veronica lui Coelho, Tamara trăiește cu iluzia că viitorul, așa scurt și  amenințat, îi mai poate  oferi  noutăți și evenimente semnificative. Are modul ei propriu, optimist, de a gândi finalitatea existenței, în pofida  trupei de adolescenți care o consideră ființă expirată. Bățoșenia ei, tenacitatea  abrașă (care se manifestă cu răutate -n. red), limbajul frust și tonalitatea sunt semnele  unei dorințe  irepresibile,  de a sfida timpul și moartea. Aflată la granița  dintre normalitate și nebunie, dintre aspirație  și deznădejde, practic dintre viață și moarte, ea nu se lasă îngenunchiată.

Interpretarea  actoricească insistă pe comicul de personaje. Mici replici scânteietoare  și gesticulații bine gândite provoacă râsul sănătos al spectatorilor. Excelentă este  mișcarea scenică, mai ales prin  două secvențe: jocul inițial al brațelor și dinamica ”în relanti” din final pe cunoscuta  arie ”La donna  e mobile”. Sincronizarea  perfectă și  senzația de  plutire dovedesc nu numai  ingeniozitate  regizorală, dar și numeroase ore de repetiție, jertfă pentru  crearea unui spectacol  care să încânte, să distreze și să educe. Căci, sub cortina râsului, stăruie în straturi  mai adânci insatisfacții și regrete, iar transfigurările satirice  sunt subtile forme de învățătură. Bineînțeles, când nu se exagerează, ca în cazul Tamarei, ale cărei disperări  ating adesea octava urletului, iar gesturile caraghioase riscă  să o prefacă în caricatură. Și asta din partea unui actor talentat care ”duce în spate” jumătate de spectacol! Nici colegii lui nu sunt mai prejos, ei stăpânind cu siguranță și acuratețe instrumentele artei dramatice.  Nu știu câți dintre ei vor ajunge  actori profesioniști, dar la actualul nivel de vârstă și de pregătire, merită din plin toată lauda. Turneul intreprins  în liceele oneștene (joi 25  aprilie la Liceul Tehnologic ”Petru Poni” și ulterior la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir”), cu această piesă confirmă, prin reacțiile entuziaste ale publicului, așteptările Trupei ”Alfa” și îi validează valoarea.   Prof. Aristotel Pilipăuțeanu 

 

COMENTARII

 

Trupa Alfa, Onești
 Îi mulţumim din suflet domnului profesor Aristotel Pilipăuţeanu pentru că e nelipsit de la spectacolele noastre!
Fotoliul 13 devine pentru noi un reper. Locul din care cineva ne urmăreşte atent şi cu ochi critic, iar apoi ne oferă un dar tare preţios: un feedback foarte util, o analiză minuţioasă a scenariului, a regiei şi a interpretărilor tinerilor actori. Dar, dincolo de toate astea, prezenţa domnului profesor e mereu o încurajare caldă de a continua să aducem bucurie publicului, indiferent de vărstă, statut social sau experienţă în arta privirii unui spectacol.
„Teatrul e o lume-n care e loc pentru fiecare…” după cum cântăm noi în finalul piesei.
Ne revedem curând!

 

 

Distribuie articolul!