Azi, 18 iulie, este ziua în care marea gimnastă Nadia Comăneci în 1976 la Jocurile Olimpice de la Montreal intra în istoria sportului mondial și devenea regina gimnasticii, obținând primul 10 și surprinzând o lume întreagă, dar și tabela de marcaj, care nu era pregătită pentru o astfel de notă și a afișat 1.00. Nadia a obținut nota 10 la Olimpiadă de șapte ori, câștigând trei medalii de aur (individual compus, la bârnă și la paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol). ”Exercițiile Nadiei de la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976 ar trebui declarate opere de artă. Sunt sigură că dacă Brâncuși le-ar fi văzut, ar mai fi creat alte și alte măiestre și păsări în zbor. Dar poate că a văzut aceste zboruri cu mult înainte ca ele să se întâmple. În ele s-a încapsulat una dintre cele mai frumoase emoții colective din istorie, pe care o fetiță de 14 ani a dăruit-o întregii lumi.
18 iulie 1976 este ziua când Nadia Comaneci a surclasat tehnologia, nepregătită să recunoască perfecțiunea. Acel 1.0 afișat într-un final pe tabela electronică de la Forumul din Montreal rămâne un simbol al grației și frumuseții umane care va triumfa mereu dacă vom continua să credem și să depășim limite. Azi e Ziua 1.0. Azi e ziua când imposibilul devine posibil! La mulți ani, Nadia! La mulți ani, Perfect 10!” – este mesajul transmis de Andreea Diana Tănăsescu în această zi!
La Onești, profesoara Aurica Nistor, de la Liceul cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci”, a închinat ”Zeiței de la Montreal” un frumos poem, care se găsește în volumul ”Timp…mai dă-ne timp” , apărut în primăvara acestui an.
”O legendă vie, care a urmat drumul…ales de divinitate.
Un destin pornit dintr-un loc binecuvântat,
unde energiile și seva sunt miraculoase.
Un loc al oamenilor onești(Onești).
Urmărindu-i evoluțiile, energiile noastre, ale românilor s-au concentrat, au purtat-o in zbor ca pe un val și au așezat-o ușor, ținută pe palme, inapoi pe pământ, cu un 10 Perfect.
A apărut de dincolo de existența obișnuită.
Un fenomen, cu un destin bine știut de divinitate.
A eclipsat tot ce a fost până la momentul ei și a dat, din strălucirea ei, traiectorie ascendentă gimnasticii românești, atât de puternic incât, mai dăinuie și azi.
Un arc luminos peste timp.
Ți-e teamă să o atingi, să nu dispară, să nu o pierdem.
Pare o fantasmă care este pretutindeni și apare, când nici nu visezi. Ca in basmele cu zâne si zmei!
Un bun national care rămăne in memoria colectivă universală, a multor generații care au adorat-o și ovaționat-o, pentru toată evoluția ei, fantastică.
O legendă,, pe care o povestim acum și care va dăinui peste timp!”
La Montreal, Place des Vainqueurs din Parcul Olimpic, a fost redenumită în 2017 „Piața Nadia Comăneci” (în foto), în cinstea marilor performanțe sportive reușite de această gimnastă în timpul Jocurilor Olimpice din 1976. Proiectul a inclus reproiectarea centrului acestei piețe, realizarea unui zid de beton și punerea în valoare a anumitor elemente istorice. Noul ansamblu din oțel inoxidabil, pe lângă faptul că oferă pieței un aspect mai contemporan, a permis ca să fie gravate numele tuturor sportivilor și țărilor care au participat la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976!