RABDĂ, SUFLETE, ȘI TACI

 

 

Plouă în năframa ceții,

Pe cărări cu troscot rece,

Eu înnod destinul vieții –

Punând ața ruptă-n zece.

 

 

Ca să țină țesătura

Zilelor ce au să vină,

Și-astup toată crăpătura

Cu petale din grădină.

 

 

Merg și cad, dar mă ridic,

Și țin firul rupt cu gura,

Nu e mult, mai e un pic –

Sângerează bătătura.

 

 

Rabdă, suflete, și taci,

Taci să nu te știe nimeni

Când tu mori, și când tu zaci,

Când ți-e greu și când ți-e bine.

 

 

Și mă-mbrac în raza moale

Ce cuprinde infinitul,

Vântul bate, dar nu doare –

Logodită-s cu cuvântul.

 

 

Rabdă, suflete, și azi,

C-o să-ți crească-aripi de zbor,

Și-atunci tu n-o să mai cazi,

În pofida tuturor!

 

 

Plouă în năframa ceții,

Pe cărări cu troscot rece,

Eu înnod destinul vieții –

Punând ața ruptă-n zece…   Versuri de  Angela  Mândâcanu