Peste  ceasuri  risipite

 

Când  bat zorii la fereastră mă trezesc din vis albastru,

Prind zefirii  ce coboară prin salcâmul înflorit,

Și strecor pe malul verde pasul rătăcit, sihastru,

Căutând să ating raza pentru timp nețărmurit.

 

 

 

Încerc să găsesc tăcerea, clipa mea de reverie,

Așternând  pe frunza deasă  stihuri prinse între rime,

Să descend cu taina minții, în imensa visterie,

Poate  redescopăr  versuri aranjate în postume.  

 

 

Din șoptirea-ți susurată aleg nota de iubire,

Să îmi construiesc solfegii  pentru nopțile de vară,

Voi simți  cum curge timpul printre boabe de safire,

Când revarsă rapsodie făcând clipa să nu doară.

 

 

Fără a trăi regrete, voi urma cărarea dreaptă.

Peste ceasuri risipite  caut să aștern uitarea,

Iar din  patima confuză voi lua vorba –nțeleaptă,

Momentul  de armonie care să-mi schimbe visarea.

 

 

 

Note să pictez pe frunze

 

 

 

Toamna mea cu flori de –aramă, timp închis în amintiri,

Te adun din  frunze  coapte, rămășițe de iubire,

Din dulceața  șoaptei tandre strecurată prin zefiri,

Trăind un prezent mirific, patimă de izbăvire.

 

 

Vreau să nu degust amarul, din carafe sidefie,

Lacrima nu se adune pe sub gene aplecate,

Pasul viu, nu lenevească pe o pajiște pustie,

 Pentru a trăi vremelnic printre dogme și păcate.

 

 

Aș fi vrut să îmi țin fapta departe de neguri dese,

Timpul adorând  șoptirea visului cu tâmpla ninsă,

Pana să scrie descântec când povestea lin se țese,

Să spun tare jurământul lângă candela aprinsă.

 

 

 

Dar aleg să pictez file cu cerneală din izvoare,

Note-nșirând  pe frunza plânsă-n roua dimineții,

Să rămână semnul artei și-n mireasma de la floare,

O plăcută simfonie  ce-a bisat de-a lungul vieții.    Versuri  din cel mai nou volum al său – ”Nostalgii  lirice”, de Tinca Tamaș Pavel din Bacău

 

 ”Întreg volumul  (semnat de Tinca Tamaș – Pavel), adus în lumina  tiparului băcăuan și oferit publicului avid de  trăiri sublime se recomandă a fi  un urcuș solar ce vremuiește  rotirea slovelor – semne  peste oftatul din inimi și suflet, izbăvitor  de universuri imaginare, cu chip  de peceți  din pline ulcioare  de sonuri catifelate <<înturnate  cu rostul spre sete>>.” – Dan Sandu, membru  al  Filialei Bacău a  Uniunii  Scriitorilor din  România,  în  Prefața ”Noblețea  scrisului înalt”