”Balada crinilor care și-au scris frumos” – Emil Brumaru

 

 

Trăia într-un oraș din miazăzi

Un crin înzăpezit în datorii,

Care primea, scrise pe pluș cu lapte,

Scrisori de la alt crin, din miazănoapte.

 

 

 

Oh! pentru cruda lor corespondență

Aveau cea mai naivă diligență!

Ei își tăiau cu zimții de la timbre,

Miresmele-ntre dânșii să le schimbe.

 

 

 

Poștași înflăcărați puneau ștampile

Cântând din corn, pe sacii cu pistile.

Plicuri adânci pudra, sculat din zori,

Însuși directorul caleștilor!

 

 

 

Dar crinul ce trăia în miazăzi

Fiind înzăpezit în datorii,

Îi răspundea din ce în ce mai rar

Celuilalt crin, ce bea pe-ascuns mărar.

 

 

 

Apoi tăcu de tot. O rouă grea

Strivi parfumul amândurora.

Și astfel cei doi crini nu și-au mai scris

Poștașii au murit, poșta s-a-nchis.

 

 

 

Doar uneori mai trece monoton

Prin bulion, un vechi poștalion.

 

”Toată poezia mea e o nesfârşită elegie… Şi asta se întâmplă pe nevăzute, pe neauzite, pe nepipăite, pe nesimţite… Deodată observi că ai mai coborât o treaptă din turn…” (Dintr-un interviu  acordat de poetul  Emil Brumaru ziarului  ”Evenimentul zilei” în 2009)

Foto 1 (realizată  de doamna  Geta Bejan): În  primele  zile  de  iarnă, pe Valea Trotușului, la Agăș