Din revista ” Astralia ” (București) – Revistă trimestrială de cultură, editată de S.C. Astralis Art S.R.L, București (Director: Camelia Pantazi Tudor)

PRIN   MUZEELE   DIN  BUCUREȘTI

Mergeam spre strada Vasile Alecsandri, unde la numărul 19 se află Muzeul de artă „Frederic  Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck”, deschis în 1951  în casa familiei Storck, şi nu conteneam să admir  arhitectura clădirilor care străjuiesc străduțele liniștite. Am trecut pe lângă casa în care a locuit, între ani 1971-1994, scriitorul Titus Popovici, apoi, chiar vis-à-vis de Casa Storck, o placa fixată pe alt  imobil m-a făcut să mă opresc: „În această casă a trăit, a creat şi a sperat scriitorul Marin Sorescu între  anii 1969-1996”. Şi mai jos, am citit: „… Sper să nu mi se refuze, Doamne / Plăcerea de a citi în stele. / Măcar o dată pe săptămână / După orarul afişat pe  un nor”. Semnat: Marin Sorescu, 1996.

Clădirea muzeului de artă este o bijuterie arhitecturală, în stil anglo-flamand, cu ziduri colorate în roşu pompeian, cu elemente decorative pe  faţadă, concepute şi amplasate chiar de proprietarul-sculptor. Pe un basorelief, lângă uşă, o inscripţie scrisă cu litere mari, încadrată de reprezentarea a doi îngeraşi, face cunoscut vizitatorilor că: „Această casă a fost clădită în anii 1912-1913, arhitect fiind A. Clavel, iar proprietari şi colaboratori Fritz Storck,  sculptor şi soţia sa, Cecilia, pictor”.

Frederic Storck  era fiul sculptorului român de origine germană Karl Storck, stabilit în Bucureşti în 1849, şi fratele mai mic al lui Carol Storck. O familie de sculptori. Interiorul m-a cucerit de la prima vedere.  Încântată şi curioasă, din holul micuţ, am privit  înspre camera din faţă, nedespărţită de vreo uşă, şi am zărit, aşezată pe o măsuţă, o sculptură din  marmură albă. Deodată, am simţit dorinţa de a mă apropia, deşi nu terminasem de admirat celelalte  obiecte de artă din hol. Pe plăcuţa de la baza splendidei sculpturi am citit:” Iubire”, 1921. Aspectul inedit al camerei, sau sculptura de lângă mine, sau ambele m-au făcut să mă opresc acolo, în faţa ”Iubirii”. Câteva clipe, pe care mi le-aş fi dorit ore. M-am  dezmeticit și am făcut câţiva paşi înapoi.  În hol, am remarcat câteva sculpturi ale lui  Karl Storck – „Îngeraş”, „Sfântul Ioan Botezătorul – copil”, „Karla” – un basorelief, două „Pocăinţe” ale lui Frederic Storck, una din bronz şi una din marmură. Muzeograful mi-a atras atenția asupra unei picturii a Cecilei Storck, o reprezentare de dimensiuni  mici a picturii murale „Istoria negoţului românesc”, realizată în Aula Academiei de Studii Economice,  lucrare impunătoare, care s-a alăturat numeroaselor picturi murale din alte clădiri publice: „Agricultura, Industria şi Comerţul”, în holul Băncii Marmorosch – Blank, plafonul din Sala Tronului Palatului Regal, actualul Muzeu Naţional de Artă al României.

Pătrunzând din nou în fostul atelier de  pictură al Ceciliei Storck, în mijlocul căruia se afla lucrarea de marmură albă ”Iubire”, am ascultat detaliile date de muzeograf, fără să mă decid în faţa  cărei opere de artă să mă opresc mai mult. Atelierul încântător decorat de însăşi fosta proprietară-pictor, care avusese o puternică influenţă în viaţa culturală  din perioada interbelică, era format din trei încăperi, de înălţimi diferite, crescătoare, fără uşi, pentru a permite o privelişte superbă, atunci când vizitatorul se aşeza cu spatele la peretele din stânga, partea cea mai scundă a casei, prin care lumina intra timidă, împiedicată de vitraliile ferestrelor, şi privea direct  în peretele opus, din dreapta. Admirabilă perspectiva arhitecturală, în stil anglo-flamand!

De curând, ajunsesem şi prin Piaţa Naţiunile Unite, unde Fântâna Lahovari îmi atrăsese atenţia şi mă făcuse să meditez asupra morţii ziaristului George  Emanuel Lahovari, ucis într-un duel. Tot Carol  Storck realizase şi acel monument. Am zâmbit în sinea mea, în minte apărându-mi şi imagini ale altor lucrări. Nu trecuse mult timp nici de la vizita mea la Castelul „Iulia Hasdeu”, unde  contemplasem  portretul tinerei scriitoare decedate prematur, ca să nu mai amintesc de monumentul ridicat în colaborare cu Dimitrie Mirea şi Wladimir Hegel în memoria cărturarului Dinicu Golescu şi a celor patru fii ai săi, din apropierea Gării de Nord.

Câte întâlniri cu sculptorul Carol Storck! În încăpere se găsea şi o lucrare în bronz a Ceciliei Storck – „Maternitate”, singura  sculptură a soţiei lui Frederic Storck. Multe de privit şi de admirat, multe de reţinut. Ieşind din atelier, am făcut la stânga şi am  ajuns în grădina din spatele muzeului. Mergând de-a  lungul zidului de culoarea caselor pictorilor din  Franţa – roşu pompeian, m-am oprit, din când în  când, pentru a acorda atenţia cuvenită basoreliefurilor  care îl ornamentau. Grădina! Ce frumoasă este în timpul verii! Un salcâm japonez, cu o formă  deosebită, nemaiîntâlnită, plantat de Cecilia. Mai  multe statui în stil italian. După o scurtă plimbare, paşii ne-au condus în faţa casei. Acolo am aflat că  fragmentele sculptate pe care le văzusem la sosirea  noastră făcuseră odinioară parte din Frontonul  Universităţii din Bucureşti, basorelieful acestuia  fiind realizat de Karl Storck în colaborare cu Paul  Focşeneanu. Distrus în urma  bombardamentelor din ‘44, rămăseseră doar ruine.

Din nou pe străzile oraşului. Gândeam că  puţini bucureşteni ştiau despre existenţa Muzeului de  artă „Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck” Oare  câţi îl vizitau? Nu prea mulţi, credeam. O pierdere  pentru ei.          Articol  realizat de  CAMELIA  PANTAZI   TUDOR

Revista  ”Astralia” apare  sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), din vremea  în care  a fost președinte al UZPR  Doru Dinu Glăvan. Despre această mare personalitate  revista ”Astralia” a scris:”Ziarist binecuvântat cu harul iubirii de  oameni, luptător pentru adevăr, inimă caldă și suflet  curat, Doru Dinu Glăvan a fost <<darul>> Ardealului  pentru Sudul fierbinte și mereu răzvrătit, a fost  promotorul armoniei între confrați, a fost modelul mereu viu al luminii ce a ars până la ultima scânteie, spre binele breslei ziariștilor și al Țării”.