Când se lasă seara peste Iași, când candelele se aprind și dangătul clopotelor se topește în vânt, mii de inimi se întorc, în gând sau în rugăciune, spre Cuvioasa Parascheva.

De veacuri, ea este chipul blândeții și al mângâierii, o floare a sfințeniei care nu se veștejește, ci răspândește mireasma iubirii lui Hristos peste tot neamul nostru.

Nu e casă de creștin în Moldova sau în alt colț al țării unde să nu se fi rostit, măcar o dată, rugăciunea: „Cuvioasă Maică Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”.

Și câte minuni nu s-au țesut din această rugăciune…

Cei bolnavi au aflat tămăduire.

Cei deznădăjduiți – alinare.

Cei pierduți – cale.

Și cei cu inima frântă – puterea de a merge mai departe.

Mărturiile curg, ca un izvor nesfârșit:

un copil salvat din boală grea,

o familie izbăvită din necaz,

un suflet împăcat cu sine.

Toate, semne ale unei prezențe vii, care nu încetează să vegheze și să lucreze în taină.

Poate că nu toți putem ajunge la racla Cuvioasei, să ne plecăm fruntea și să sărutăm sfântul ei chip.

Dar oriunde ne-am afla, dacă inimile ni se umplu de credință, Cuvioasa vine ea însăși spre noi.

Pentru că dragostea sfinților nu cunoaște hotare, iar mila lor e ca o punte între cer și pământ.

Să ne aducem aminte, în această seară liniștită, că minunile nu s-au sfârșit.

Ele se petrec acolo unde omul își pleacă genunchii și își deschide inima.

Și acolo, întotdeauna, ne așteaptă Cuvioasa Parascheva – cu blândețea ei tainică, cu rugăciunea neîncetată și cu zâmbetul care nu se stinge.

„Cuvioasă Maică Parascheva, apără-ne cu rugăciunile tale și nu ne lăsa singuri pe drumul vieții.”            Articol realizat de Părintele  Protopop Nicolae  Zaharia, Protoieria  Onești