RĂSFOIND   PRESA   ”VECHE”

REVISTA   ”TOMIS” (CONSTANȚA) NR. 1 – 1971  

 

Ziua de 15 ianuarie va fi asociată totdeauna sărbătorește pe calendarul inimilor românești de comemorarea nașterii lui Mihai Eminescu în anul de mijloc al veacului trecut. Trebuie să recunoaștem însă că, exceptînd o serie de contribuții meritorii, istoria literară a întîrziat prea mult pentru biografia lui Eminescu întru „a fost odată ca niciodată”, complăcîndu-se în improvizație sau acceptînd banalizările unor avizați la „de toate’, a peticarilor de date arhiștiute, a unor zeflemiști de cafenea cu ștate de incorectitudine profesională, retrași — din neputința escavației documentării inedite — pe poziția calofiliei, a pietrificărilor și a mitizării. Cercetarea operei eminesciene are trebuință de biografie ca instrument științific sigur în explicarea valorii clasicului poet și a apartenenței lui la sănătoasa tradiție națională, în adîncirea procedeelor lui artistice și a prețuirii caratelor lui metaforice din manuscrisul de șantier, în caracterizarea mesajului lui genial și, prin acest mesaj, a participării poporului român la universalitate. De obicei, în biografia lui Eminescu atari „autorități” prelucrează date vechi operînd retoric sau, zice-se, „spiritual”, cînd în fond este nevoie de către cît mai mulți și în toate părțile să fie explorată informația eminesciană pe autografe, în arhivele de stat și particulare, în colecțiile și rămășițele păstrate oriunde, cercetîndu-se părerile celor cu care poetul și-a întîlnit anii de creație, în primul rînd interesînd opinia literaților, dobîndindu-se astfel elemente-detalii noi, care să amplifice datele cunoscute despre Eminescu, confirmînd prin elemente multiple sau infirmînd tradițiile, pozițiile subiective și improvizațiile memorialiștilor. Către înfăptuirea acestei biografii, instrument de primă necesitate în exegeza eminesciană, se adresa istoricul literar G. Bogdan-Duică cu peste patruzeci de ani în urmă cercetătorilor din toate colțurile țării. cu îndemnul să adune dovezile existenței omenești și creatoare a lui Eminescu. însuși el, neostenitul cercetător transilvănean, angajîndu-se în biografia de restituire științifică a rapsodului, a publicat în sumedenie de periodice, dar mai ales în Buletinul „Mihai Eminescu”, contribuții și texte inedite, informări, adnotări, „coji”, „-multe și mărunte”, cercetări speciale și studii pentru a sprijini informativ înfăptuirea monumentului documentar al omului-creator Eminescu.

Intrată în legendarul existenței și operei lui Eminescu, personalitatea Veronicăi Miele — în ciuda intriganților din contemporaneitate și a unor moraliști de azi, ce țin cu orice preț să vitupereze într-un proces redeschis iluzoriu, deși părțile s-au conciliat cu 90 de ani în urmă, iar speța a devenit prescrisă și cuviința morții o implică — îi însoțește stăruitor amintirea omenească și lirica, dominînd sectorul cel mai reprezentativ al eroticii eminesciene, în timp ce contribuția ei în istoria scrisului feminin din țara noastră se mărește prin acorduri biografice cu cel către care a dovedit prietenie romantică, pasiune, sprijin moral și, între 1883—1889, asistență pînă la sacrificiu.

Publicăm aici în întregime o scrisoare de curînd aflată și adresată de poetă lui Eminescu în primăvara anului 1880, epistolă în care, cu știutul ei stil oral, îi împărtășește, între încredințări de molcom răsfăț și gingășie uneori dialogată, dragostea ce-i poartă!

 

 9 Aprilie 7 oare dimineața,

scriu în așternut, aseară m-am culcat la 11 oare de aceea sunt leneșă azi.

Nu te leni și-mi scrie.

 Mițule iubit,

 

 De ce mă imitezi — când îți zic eu ție „Dragul meu”, tu îmi zici „Draga mea”. Am să-ți fac proces că-mi plagiezi desmerdările, știi că aceasta e o contravențiune prevăzută cu penalitatea cutare, paragraf cutare, poate din procedura penală, prin urmare de-aci-nainte cată și nu mă mai îngâna.   

 Mă întrebi ce voesc și de ce sunt tristă? — Am o mie și una de cause pentru întristare și nici una pentru a fi veselă. Mă-ntrebi ce-mi lipsește — toate îmi lipsesc — dar mai presus de toate, Tu ești care-mi lipsești.

  Deprinsă de copilă chiar a fi sub aripele cueva, îndată după moartea lui tu ai venit, te-am văzut și m-ai mângâiat, să mă crezi că mai nu am avut timpul să simt nici golul ce l-a lăsat în urma lui și nici urmările neapărate a acelei dureroase perieri. Acuma însă, cu cât vremea trece, cu cât mă întorc cu gândul îndărăt și văzându-mă zilnic atât de singură, în prada gândurilor mă cuprinde o jale, dar o jale care e cu atâta mai periculoasă, cu cât e mai ascunsă și mai uniformă, astfeliu o simt cum încet, încet mă doboară.

  Mă întrebi, dorești a ști de la mine ca ce anume să faci, să-ți spun dorința mea. Știi ce vreau cu stăruință, știi ce doresc ? Je desire ardement, je veux etre preș de mon cher petit Eminescu, rien que le voir et tous mes maux disparetront comme par enchentement.

  Da, scumpul meu voiu, inse nu crede că această a mea dorință o ași pune cândva mai pre sus de cariera și viitorul tău, jamais, plutot mourir moi que detruire ton avenir — agis done en consequence.

  Să viu la București, apoi da să viu, dar tu știi prea bine ce scump e drumul, dacă ai putea să-mi scoți un Liber-Permis viu eu fuga și cu iuțeala drumului de Fer, mai iute nu pot.

  Mai septămâna trecută am primit o scrisoare, scrisă cu plumbul, de la Hanrieta, în care mă lasă a înțelege că timp de 6 septămâni a fost așa de nenorocită încât m-a uitat nu numai pe mine, dar s-a uitat pe sine însăși.

  Dacă intr-adevăr scrisoarea mea din urmă e neclară în gândiri și sentimente, este că lacrimile mă înecau, scrieam fără să mai știu anume ce și tot dusul și voeajul cu turiștii e o minciună a mea, plăzmuită în mijlocul unei dureri sfâșietoare, instantaneu concepută în momentul când scrieam. Mițule oare fac bine că sunt așa de sinceră de ți spun până și minciunile pe care le inventez ? ! 

     Eminescule, de ce mă îndemni să fac un lucru pe care tu nu-l poți face și pentru care nici mie nu mi-a dat Dumnezeu un talent deosebit, îmi zici să-ți cer bani! Apoi scumpul meu Bebe, eu sunt sigură că dacă tu ai avea un prisos mi-ai trimite, și numai așa îți scriu și acuma, cînd vei avea un prisos trimite-mi, dacă nu ai ce face cu ei, fără inse a te priva tu.

  Cu aceasta te sărut din suflet și te rog să crezi că sentimentele mele pentru tine sunt eterne acele de dragoste.                 

     Veronica

Articol  semnat   de   AUGUSTIN  Z. N. POP