AMPRENTA DE ONEȘTI ”pornește” cu o zi mai devreme respectul și prețuirea pentru Ziua Internațională a Femeii! Pentru dragile ființe ce ne aduc în suflet sărbătoarea feminității! Grație bravului publicist Aristotel Bunescu (”o, tempora”, cu mulți ani în urmă scria la ”Informația Bucureștiului”, dând culoare acestui singur ziar…de prânz la vremea aceea!) și Agenției de presă culturală și sportivă, ”în cale ne-a ieșit” poeta Nadina Mutaf-Scînteianu, din Republica Moldova!
Sub motto-ul ,,Iubiți femeia ce soarele aduce, / În fiecare dimineață, cu zâmbetul dulce, / Ea face din viață o poveste frumoasă, / Iar iubirea-i veșnică, mereu luminoasă,,.”, ea a mărturisit prin vers:
O rămâi, iubirea mea
O rămâi, iubirea mea, doar o clipă-n asfințit,
Lasă-ți umbra peste mine, ca un vis ce-a răsărit.
Ca un cântec lin de seară, ce prin ramuri se strecoară,
Vreau să-ți simt privirea blândă, să te am încă o oară.
Rămâi, căci zorii nopții vin cu liniștea din stele,
Iar în taină-ți spun povești frunzele ce-ți cad pe ele.
Timpul trece ca o boare, risipind din al meu dor,
Tu, iubire, stai aproape, dă-mi speranță, dă-mi fior.
O rămâi, iar clipa sfântă s-o-mpărțim sub cerul clar,
Ca un dor ce nu se stinge într-un suflet solitar.
Peste toate-aș vrea să stau, să te chem, să te iubesc,
Într-un timp ce nu apune, doar cu tine să vorbesc…
Dar de vrei să pleci, iubire, ia cu tine ce-am visat,
Să rămână-n urma noastră doar ce-n suflet s-a păstrat.
Eu voi fi un gând ce-aleargă printre nopți ce nu mai vin,
Tu vei fi o amintire, ca un dor ce nu-i deplin. Versuri de Nadina Mutaf-Scînteianu
Întrebată ”ce poeți români iubește?” Nadina Mutaf-Scînteianu a răspuns:” -Îi port în mine pe Mihai Eminescu, pentru dorul lui cosmic, pe Nichita Stănescu, pentru felul în care a îmblânzit necuvintele, și pe Ana Blandiana, pentru limpezimea și forța fragilității ei. Îl admir pe Adrian Păunescu pentru vibrația și arderea versului său, pentru forța cu care a știut să transforme poezia în tribună a inimii. Iar pe Magda Isanos o simt aproape prin sensibilitatea și dramatismul delicat al versurilor sale, prin acea lumină fragilă care arde scurt, dar intens. De la fiecare am învățat că poezia nu este doar scrisă, ci trăită până la capăt!”
Ea a făcut o mărturisire deosebită și atunci când publicistul Aristotel Bunescu a întrebat-o: ”Cum vreți să se desfășoare lumea dumneavoastră, lumea artei, lumea în general?”
Iată răspunsul acestei poete basarabene:”Mi-aș dori o lume în care arta să nu fie zgomot, ci adăpost. O lume în care poeții să fie ascultați nu pentru că strigă mai tare, ci pentru că spun adevărul cu blândețe. În lumea mea, arta ar fi o punte între oameni, iar cuvintele — nu arme, ci ferestre deschise spre înțelegere. Mi-aș dori o lume în care talentul să fie susținut, nu invidiat, în care creatorii să se sprijine unii pe alții și să crească împreună. O lume în care credința, cultura și bunătatea să meargă mână în mână. În lumea mea, arta ar trebui să aline, să ridice, să vindece. Iar lumea, în general, să fie mai liniștită, mai dreaptă, mai caldă. Să ne întoarcem la esență — la familie, la rădăcini, la Dumnezeu, la iubire. Pentru că doar prin iubire și prin lumină putem lăsa ceva frumos în urma noastră!”
REVERENȚĂ ȘI MULTĂ STIMĂ!
