Cu respect pentru trecut și cu încredere în viitor

Cu respect pentru trecut și cu încredere în viitor

Într-un oraș care duce dorul handbalului de performanță de peste 40 de ani (când meciurile ”de la semicerc” umpleau Stadionul ”Carom” – o adevărată ” bijuterie” pentru sportivi dar și pentru publicul spectator), organizarea, în ziua de 1  mai, a evenimentului ”Memorialul  inimilor de handbal” se înscrie în panoplia lucrurilor de neuitat, ce au avut loc pe aceste meleaguri trotușene.

”Nu v-am pierdut /  V-am mutat în suflet!” – au fost cuvintele înscrise pe un banner care a pavoazat un loc din Sala Polivalentă ”Nadia Comăneci” din Onești.  Aproape de intrarea în această sală, pe un panou erau cuprinse  fotografii ale  foștilor handbaliști  oneșteni, articole apărute în ziarele timpului precum și alte amintiri dragi ale handbalului  din municipiul Onești. Privirea este atrasă  de imaginea cu foștii  jucători ai echipei Cauciucul Onești, cu antrenorul Laurian Stoica și jucătorii Remus Cucu, Ioan Berdilă, Gheorghe Nădejde, Mircea Popescu, Ștefan Manta, Mihai Scarlat, N. Ostache, Iosif Hollerbach, Gheorghe Bădiță, Edith Toth, Gheorghe Gavril (portar) și Constantin Gogescu. Din  această fotografie ne privesc  doar zâmbete, dar în adâncul sufletului iubitorii handbalului din Onești știu că aici aveau loc cele mai încrâncenate meciuri de handbal masculin care…stabileau campioana națională (o întâlnire  ”cu scântei” a echipei Carom Onești cu o ”galonată” echipă bucureșteană încheindu-se cu scorul de 3 – 3!).

Sunt și ”frânturi” cu articole din ziare ce reflectă succesele handbalului oneștean (din sezonul competițional 1985 – 1986  când  CSS  Onești  a învins cu 20 – 17 pe CSS Iași iar bătrânul (pe atunci, mai  tânărul!) cronicar Gheorghe Grunzu  nota:”Jocul cu  mingea este  prea mare  pentru a nu realiza performanțe înalte! Partida a fost pregătită  cu tot fastul necesar! Tempo-ul mărit, demarcările  oportune și contraatacurile rapide ale gazdelor au eclipsat  echipa ieșeană!” De asemenea, acest panou marchează – tot prin slova scrisă a unui articol!- momentul  din 2009, când la Onești ”după 40 de ani de așteptare, s-a inaugurat Sala de Sport 150, unde se pot desfășura meciuri de handbal conform regulamentelor sportive!”

Este de menționat faptul că ”Memorialul inimilor  de handbal” a început  cu   scurte alocuțiuni ale oficialităților prezente  (primarul municipiului Onești, Adrian Jilcu și consilierul Alexandru Cristea). A urmat  o slujbă religioasă, cu un moment de pomenire a celor care au slujit handbalul oneștean! Prin scurte evocări s-a amintit de profesorul Ioan Zarzu  (fost antrenor al echipei divizionare oneștene, CSM  Borzești, profesor  care a  condus și o echipă de handbal feminin în municipiul de pe Trotuș), de  Grigore Berbecaru (”săgeata” de care se spunea că îl putea înlocui pe  Cristian Gațu la naționala de handbal a României, la acest eveniment fiind prezent  fratele său, Aurel Berbecaru), Radu Vlăduț (care ”a fost tot timpul pentru handbal”- cum a mărturisit soția sa, prof. Elena Vlăduț). Au fost comemorați și profesorii care au contribuit la creșterea handbalului oneștean, prin instruirea  celor care  au iubit  acest sport, ajungănd în diviziile superioare: Alexandru Popescu, Marian Popescu, Gheorghe Nădejde, Cornel Smerea. În memoria  celor comemorați  s-a înmănat  câte  o plachetă pentru  contribuția adusă  la dezvoltarea handbalului oneștean.

1 Mai, ora 11.00 a fost momentul în care s-a auzit fluierul artbitrilor la meciurile demonstrativ care au avut loc cu prilejul Memorialului.  Mai întâi  s-au întâlnit într-un meci  old – boys   Oneștiul cu Adjudul   și pe teren s-au aflat Mitică Bontaș ( oneșteanul care a activat 6 ani la Minaur Baia Mare, o forță a handbalului românesc), Drăghici, Bohălțeanu, Vlad Sîrghiuță și alții. În echipa adversă coordonarea a aparținut profesorului Emil Dumitru, care ”a făcut istorie” în Adjud, cu echipa sa de la  CSS Adjud. A urmat  și la feminin un meci demonstrativ old boys, în care au alergat pe teren Laura Roșu, Ana Maria Popa,  Andreea Calapod și alte foste jucătoare care au  apărat culorile Oneștiului în meciurile pe care le-au disputat. În miezul zilei, la acest eveniment au intrat pe teren și  cele mai mici jucătoare, pline de ambiție ele arătând că le place  mini – baby -hanbalul! A urmat un meci  în care juniorii II de la OK Sport Onești au întâlnit pe ”rivalii” lor de la CSM Adjud, ”prima minge” la acest meci fiind pusă în juc de venerabilul handbalist oneștean Ducu Blaj.

Un adevărat regal de handbal au arătat junioarele II și junioarele III de la OK Sport Onești, pregătite de prof. Adrian Sava Oancea. Ele au avut ca adversare  pe …coechipierele lor dar și pe  jucătoarele de la echipa de junioare IV de la OK Sport Onești. Menționăm că  și în sezonul competițional 2025 – 2026  a avut o performanță deosebită  echipa de junioare III a acestui club, care s-a clasat pe locul 3 la Turneul semifinal de la Suceava, fapt  ce face ca  aceste handbaliste ale Oneștiului să se numere între primele 24 de echipe din țară!

”O zi plină de emoție, respect și recunoștință! Așa a fost  la <<Memorialul Inimilor de Handbal>> Vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de noi și ați contribuit la crearea unei atmosfere atât de speciale. Prezența voastră a dat valoare acestui moment dedicat celor care au scris istorie pentru handbalul oneștean.

Un gând aparte de mulțumire merge către familiile și apropiații celor pe care i-am comemorat – prin voi, am reușit să le păstrăm vie amintirea și să le onorăm parcursul și dedicarea.

Mulțumim și suporterilor noștri, care, ca de fiecare dată, au fost alături de noi și au arătat că spiritul handbalului trăiește prin fiecare dintre noi. Respect pentru trecut, încredere în viitor!” Acesta a fost mesajul conducerii Clubului OK Sport Onești (președinte Constantin Covoran, CEO – Alexandru Calapod). la finalul  ineditei activități sportive. Alături de ”staff-ul” de la OK Sport Onești  în reușita acestei  competiții, care a fost mai mult  decât ”o gală a handbalului” oneștean s-au implicat  profesorii Adrian Sava, Ionuț Pintilie ( ce a format o grupă OK Sport la Târgu Ocna), Mihai Titianu (care a realizat panoul sportive  cu frânturi ale timpului), Laura Roșu și alți oneșteni cu suflet mare! Cu toții  au vibrat pentru o zi la Marea familie de handbalului oneștean, care a legat multe prietenii pentru totdeauna!

”Am lansat o idee –a Memorialului Inimilor de Handbal! Această idee a prins și s-a realizat un eveniment sportiv deosebit”, a mărturisit  prof. Mihai Titianu și întărind  aceste cuvinte, pe paginile de facebook s-au alăturat cuvintele:”a fost de poveste!”

Cu speranța că și în anii viitori ne vom bucura de  asemenea întâlniri!                      Ion Moraru

 

 

 

Distribuie articolul!