Nicolae Manolescu (27 noiembrie 1939 – 23 martie 2024)

”La ce sunt bune cărţile? Îmi vine să răspund: la totul şi la nimic. Poţi trăi foarte bine fără să citeşti. Milioane de oameni n-au deschis niciodată o carte. A vrea să le explici ce pierd e totuna cu a explica unui surd frumuseţea muzicii lui Mozart. În ce mă priveşte, mă număr printre cei care nu pot trăi fără cărţi. Sunt un vicios al lecturii. Am nevoie să citesc aşa cum am nevoie să mănânc şi să beau. Hrana pe care mi-o oferă lectura îmi este la fel de indispensabilă ca şi aceea materială. Resimt fiecare zi fără o carte ca pe o zi pierdută.” – Nicolae  Manolescu

O  amintire  de  la  Onești

”Îmi aduc aminte că la Onești, într-o vară, a venit regizorul Ion Cojar, cu o trupă de studenți la teatru. Ei au făcut un spectacol la începutul  Zilelor Călinescu. Seara, stând noi împreună, am vorbit cu Ion Cojar. Apăruse prima serie de optzeciști. Și l-am întrebat cum își explică faptul că studenții lui, care erau în ultimul an, recită și pun în spectacol un tip de poezie care aparținea generatiei mele. I-am spus: hai să facem mâine un spectacol cu texte din optzeciști. Unul singur a recitat bine poezie din Florin Iaru. Lamia Beligan a început să plângă și a spus că ea nu poate să spună acea poezie. Ea prefera să spună versurile Blandianei, cu  <<Sunt cea mai frumoasă femeie din lume, când plouă>>. Dar să citească din Florin Iaru sau din Cărtărescu sau din Stratan, nu puteau. Și i-am spus lui Cojar: asta e chestiune de educație, îmi pare rău, dar ați rămas în urmă. Literatura a evoluat mult mai repede decât modul vostru de a o citi și de a recita.” – Nicolae Manolescu (dintr-un interviu publicat în  revista ”Observatorul cultural”, acordat în 2005  scriitorului Ovidiu Șimonca)