Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu, prăznuit de biserică pe 17 martie, este detronat” în memoria colectivă a satului de Moș Alexe sau Alexie cel Cald, patron al șerpilor, al peștilor, al tuturor viețuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi și sub scoarța copacilor, sub pietre și bolovani, în ape curgătoare și stătătoare.
Este cel care deschide pământul pentru a pune capăt hibernării, dă poruncă peștilor să se împrăștie prin apă, dezleagă glasul broaștelor, dăruiește aripi fluturilor, aduce triumful primăverii.
De ALEXII, prisăcarii scot stupii afară și i-au stropesc cu agheasmă, pescarii țin post negru, ca să aibă noroc tot anul. Odinioară, într-un ritual magic, aceștia mâncau de viu un peștișor, rostind următorul descântec: „Alexie, Omul lui Dumnezeu, / Eu am venit în această zi la pârâu / să prind un peşte, / Să-l mănânc / Cum este el în pârâu, / Iar tu să te rogi lui Dumnezeu / Totdeauna pentru mine / Să pot prinde peşte bine.”
Una dintre cele mai ”cinematografice” legende din Bucovina, consemnată în secolul XIX de Simion Florea Marian, spune că de n-ar fi fost Moș Alexe, Soarele ar fi reușit să fugă de pe cer în ziua numită ”Cap de Primăvară” (de ”Dragobete”). Se povestește că s-a suit Soarele într-o teleagă trasă de nouă cai înaripați, iar fiecare cal era mânat de către o Babă, în frunte cu Baba Dochia. Și s-a clătinat atunci temeiul lumii iar ploile și ninsoarea nu mai conteneau. Văzând toate acestea, Sân-Toader, cel care păzește poarta dinspre miazăzi a cerului, a luat și el nouă cai și a încălecat pe fiecare cal câte un Moș „care a îmbătrânit mânând caii și știe rânduiala frâielor”. Dar Babele, „mai rele decât dracul”, au mânat de-au scos sufletul din caii lor, până ce teleaga Soarelui a reușit să treacă de poarta cerului.
Opt zile l-au tot căutat Moșii în frunte cu Sân-Toader, opt zile năprasnice în care Babele afurisite au întunecau cerul și pământul. „Dară Alexă, Moșul cel de-al nouălea, apucă tocmai drumul pe care a apucat Soarele și-l zărește. Și acum fug toți Moșii împreună după Soare. Și în ziua asta se dezmorțește firea și ies toate gângăniile pământului la iveală, și șerpii, și broaștele, și tot ce-a dormit peste iarnă. Dar dacă n-ar zări Moșul Alexe pe sfântul Soare, gângăniile ar trebui să mai doarmă până în ziua când ar găsi drumul Soarelui. Și fug nouă zile Babele, până să deie Sân-Toader de veste că i-a scăpat Soarele; și fug nouă zile moșii după Soare, până să-l zărească; și trec nouă zile până ce apucă să iasă toate vietățile din pământ, ca semn de bună veste că n-are să piară pământul. Şi de aceea de la zilele Babei Dochia, cea mai strașnică Babă, sunt nouă zile până la Sân-Toader şi de la Sân-Toader sunt nouă zile până la Alexe, omul lui Dumnezeu, şi de la Alexe – nouă zile până la Buna-Vestire”, scrie Simion Florea Marian.
Țăranii din satele noastre nu stau nici ei cu mâinile în sân, lăsând Soarele doar în grija Moșilor. În aceste zile aprind pe câmp un foc ritual ca „să ajute soarele să urce pe cer” iar în curtea casei fac focuri în scop purificator și profilactic, de apărate împotriva șerpilor, a insectelor dăunătoare, a duhurilor rele.
Femeile încearcă să amăgească „jivinele”, ducându-le sare și mâncare pe câmp ca să nu se apropie de gospodăria lor, îşi scot zestrea la lumina soarelui pentru a ține moliile departe tot anul, „lipesc” simbolic ochii șarpelui prin astuparea cu lut a fisurilor din pereții casei. Tot ele, fac un foc mare într-o groapă, după care duc „într-un hârb apă şi o bucăţică de mămăligă, să aibă şerpii ce bea şi ce mânca, ca să nu iasă din acea groapă, toată vara”. ( Th. D. Speranţia). Asta pentru că se apropie Echinocțiul de primăvară iar acesta se înscrie în calendar sub semnul și puterea Șarpelui. Articol realizat de Iulia Gorneanu, colecționar și curator de proiecte identitare (originară din Viștea de Sus, jud. Sibiu)
*În foto 2, Iulia Gorneanu. Fotografie realizată de fotograful oneștean Ștefan Neagu, în Proiectul ”The White Shirt” (”Cămașa albă”)