Când faci un lucru frumos sufletul rezonează la tot ceea ce este în jur! Și Dostoievski se mira ”ce frumoasă e viața atunci când ceea ce faci este frumos!” Îndrăgostită de arta plastică tânăra Cristina Tudose, adeptă a lait-motivului ”să visezi, să îndrăznești, să realizezi, să depășești limitele, să ajungi cât mai departe, cât mai sus, să apreciezi și să te bucuri”, a făcut în vara acestui an o mare bucurie cășunenilor , vernisând în vechea și bogata vatră a satului, la Căminul Cultural, prima sa expoziție de pictură. Astfel, fiind sprijinită de cei care îi sunt aproape mereu pentru realizarea cadrului expozițional dar și ”cu flacăra aprinsă, ardentă” a unei mari pasiuni, într-un aranjament original, de pe simezele acestei expoziții ne-au zâmbit numeroase chipuri (ori poate același, în multiple ipostaze!), pe pereții Căminului Cultural fiind expuse și numeroase tablouri cu naturi statice și cu flori. Dacă în privirea ”portretelor” realizate (cu multă frenezie, cred) de Cristina Tudose se zărește candoarea tinereții și frumuseții vieții ori resemnarea dobândită odată cu trecerea anilor, când e vorba de tablourile cu flori… simți cum acestea ”au parfumul” unei fericiri aparte! Și ea vine de la încrederea de care se bucură tînăra plasticiană ”pentru încurajările primite de a transforma o joacă (a culorilor) într-o pasiune!” Acestea au fost cuvintele Cristinei Tudose la finalul vernisajului frumoasei expoziții, în deschiderea evenimentului ea propunând mai multe opinii despre arta de azi. De la convingerea că ”omul actual consimte să fie uluit” că ”revendicarea frumuseții nu mai este suficientă azi, când arta este un sanctuar al spiritualității” , s-a ajuns la a aminti mărturisirea marelui pictor Pablo Picasso (”Arta spală sufletul de tot praful zilei”). S-a menționat că ”arta ne pune la dispoziție o experiență inedită; ea este mai mult decât existența, peste care trece doar moartea sau altă naștere!”
În periplul prin fața frumoaselor lucrări ale Cristinei Tudose s-a evidențiat faptul că ”este de un adevărat lirism creația sa, acest fapt reușind să declanșeze reacții lăuntrice la privitor. Imaginile acestor tablouri compun un ansamblu coerent, ce răspunde parcă propriei personalități a Cristinei Tudose”. Este de remarcat că lait-motivul lucrărilor expuse în această expoziție este totuși viața, tot ceea ce ne ajută ca să o prețuim!
Pentru tânăra Cristina Tudose emoțiile debutului cu această expoziție au fost multiplicate de multe momente de profunzime, lucrările expuse bucurând pe toți iubitorii artei plastice. Dacă nouă, privitorilor ni se arată semnul că această tînără a primit un har pe care trebuie să-l valorifice frumos și să îl împărtășească mereu cu ceilalți, ea a considerat acest vernisaj ”o sărbătoare dragă sufletului meu!” Cuvintele sale exprimă simplu că ”fericirea vine atunci când crezi în ceea ce faci și când îți place ceea ce faci”, după cum nota un mare scriitor canadian Brian Tracy, autor a numeroase cărți ce privesc autodezvoltarea, stima de sine, creativitatea și psihologia succesului. Fiind la fel de sufletistă Cristina Tudose – „brașoveancă legată prin mii de fire” de Valea Cașinului – poate avea mult succes în pictură pentru că – dacă punem în oglindă versurile poetei Simona Prilogan din volumul ”Dragoste, flori și ciocolată” (apărut în acest an), ”Oriunde pașii au găsit forță și lumină / Se ia dorul și se luminează cu speranța gândurilor! / Se alină cu îmbrățișarea ploilor de stele / Stele ce încă poartă visele în ele.” ( Ceva românesc) Ion Moraru
Lasă un comentariu