Pe lângă bogata activitate didactică pe care o desfășoară profesorii Colegiului Tehnic ”Gheorghe Asachi” din Onești în formarea pentru viață și pregătirea în diverse meserii a liceenilor, la această instituție de învățământ este o deosebită prețuire pentru cei care și-au dăruit întreaga pasiune a sufletului, cu un mare devotament dezvoltării și ”înălțării” învățământului oneștean. Astfel, cu prilejul sărbătoririi hramului capelei religioase ce înfrumusețează acest colegiu (capela fiind singura din școlile municipiului Onești), profesori și elevi de aici au participat la sfințirea unui spațiu din cadrul Atelierului Mecanic care să poarte numele ilustrului profesor și inginer Vasile Cam, trecut la viața veșnică în ultimele luni ale anului ”centenar”, pe care l-am lăsat în urmă. Emoția unui asemenea moment de cinstire a celui care a fost primul director al Colegiului Tehnic ”Gheorghe Asachi” în anii de început ai acestei instituții a fost puternică și profundă, cu o rezonanță aparte prin prinosul de recunoștință adus. După cum mărturisea în urmă cu trei ani la împlinirea a 40 de ani de la înființarea acestui colegiu, prof. Vasile Cam a avut forța și energia de a spune într-o ședință în timpul comunismului că ”Liceul Teoretic nu se ridică la nivelul Liceului de Constructii, pentru că aici trebuie să construiești, să faci ceva, ce rămâne în urmă! Liceul de Construcții este cel mai greu pentru că aici începi de la zero și trebuie terminată lucrarea, să cunoști o meserie și elevul să plece de aici cu meseria învățată!”
La evenimentul din zilele trecute de la Onești au participat părintele protopop Ioan Bârgăoanu (însoțit de un sobor de preoți din municipiu), profesorul Mihai Ursachi (director al Colegiului Tehnic ”Gheorghe Asachi”), prof. Oana Zaharia (director adjunct), cadre didactice și elevi ai colegiului precum și credincioși ce au participat și la slujba religioasă. ”Prof. Vasile Cam a dat o înaltă apreciere activității didactice și manageriale, a dotat școala cu mijloacele de învățământ necesare pregătirii elevilor în domeniul construcțiilor montaj și a acordat o importanță deosebită integrării acestora în muncă, după absolvire. El a gândit mereu în perspectivă, ca munca făcută atunci să fie de folos peste decenii”, a menționat prof. Soltana Avanu (ce activează la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” din anul 1986). Ea a evidențiat meritele primului director al acestei instituții – înființată în anul 1976, arătând că ”spiritul său întreprinzător, cu un înalt potențial a devenit ca o rază de lumină strălucitoare a cărei energie s-a disipat cu folos asupra generațiilor de elevi”. Prof. Soltana Avanu a îndreptat un gând de admirație și pentru echipa managerială de azi a Colegiului Tehnic ”Gheorghe Asachi” apreciind faptul că ”totdeauna aici sunt oameni ce se ridică la înălțimea timpurilor!” Preotul Ioan Bârgăoanu, protopop al Protoieriei Onești a menționat că ”această școală oneșteană a pregătit sute de elevi din localitățile de pe valea Trotușului, ce au devenit oameni de nădejde, care au obținut performanțe cu totul deosebite lucrând pe multe șantiere din străinătate. Iar a pune în valoare înaintașii este un model pentru fiecare dintre noi”.
Este de notat faptul că Vasile Cam s-a născut în anul 1926 în localitatea Bajura – Darabani (jud. Botoșani) și a absolvit Facultatea de Mecanică la Iași. Ca inginer mecanic dar și ca profesor (fiind un bun pedagog și foarte apropiat de elevi), el și-a dedicat întreaga viață municipiului Onești. La fostul Grup Școlar de Construcții (acum Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi) ing. Vasile Cam și profesorii ce au fost repartizați după absolvire la Onești nu numai că au lucrat aici la confecționarea băncilor pentru sălile de clasă și a atelierelor pentru practica elevilor ci împreună cu aceștia au făcut mii de dale (inscripționate GSC), de care și azi se bucură oneștenii, întâlnindu-le pe multe alei și în incintele blocurilor de locuit din municipiu. Ion Moraru
Lasă un comentariu