”Bucuria creației  este o bucurie magică… asemeni unei  femei cu chip luminos, cu zâmbet cald, ce poartă cu sine o chitară!” Căutând și alte cuvinte  din ”chemarea inimii” înainte de a vorbi despre ”condeierul în versuri” Liviu Tapalagă  (”Mânăstirean”-  din comuna Mănăstirea Cașin), să conturăm un lucru: creațiile  profunde te călăuzesc ca să…  te redescoperi! ”Cu un cuvânt ce se lasă greu slobozit” mai ales în perioade cu multe provocări profesoara Adina Mitroiu (de la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir”, moderator al activităților Cenaclului literar – artistic ”George Călinescu” din Onești… și legată cu ”firele destinului” de frumoasa și prolifica zonă a comunei Mănăstirea Cașin), vede ”frazare, muzicalitate și coeziune ” în versurile scrise de Liviu Tapalagă. ” Cu puțin din  Bacovia, Coșbuc și Ștefan Octavian Iosif ele  au un discurs unitar, închegat,  <<cu sâmbure>>… o muzicalitate deosebită!”

  Printre  izvoare și râuri, prin susur de ape, citind aceste versuri  ajungi pe un tărâm nesperat de frumos și romantic. Ce facem acum  este  doar „să deschidem poarta”, să ne lăsăm purtate  sufletele  ”pe aripile  versurilor”,  pentru a primi cu bucurie pe Liviu Tapalagă! La capătul acestei lecturi  ne  putem da ușor seama că  ne aflăm  în fața unei cărți de poezie, ce este binevenită să apară cât mai repede!         Amprenta de Onești

 Ceai de tei…
Azi ninge năprasnic iubito…
Urgia n-o vezi într-un an..
Căci vântul şi-adună zăpada..
Și-mi suflă troianul sub geam..
În sobă trosnește o cioată..
Îi suflu să-i fac vâlvătaie..
Dar lemnul de plop e prea slab..
Ca frigul din casă să-l moaie..
La geam se arată o cioară..
De foame își face curaj..
Și trag din țâțîni o fereastră..
Să-i pun pe pervaz arpacaş..
Privim amândoi creatura..
C-un ochi ne privește în casă..
În albul de-afară-i urâtă..
Dar azi ni se pare frumoasă..
Nu-i rost de plimbări prin odaie..
În brațe stăm strânși amândoi..
Din gură ies aburi ca ceața..
Găleata cu apă e sloi..
E linişte-n casă iubito..
Ți-aud doar bătaia din piept..
Mai sfârâie jarul în sobă..
Căci focul mocnește încet..
Să punem un ceainic pe plită..
Să-l fierbem din floare de tei..
Aroma se spune că-i bună..
Să moaie dorința din noi..
Nu pot să ating nici un lucru..
Căci totul în casă e sloi..
E cald când te țin doar în brațe..
Căci fierbe dorința din noi..
Se pare că ceaiul e gata..
Miroase a tei și e bine..
Îți pui doar o cană pe masă. .
Căci teiul nu-i bun pentru mine..
Frumos râzi de gluma făcută..
Și cauți în locul știut doar de tine..
O sticlă de vin rubeniu..
Se spune că-i bun pentru mine.      Liviu Tapalagă, Anul Domnului 6 octombrie2017

 CONTROVERSE…
Să-mi dai femeie mâna ta.. în doi formăm întregul…
Tu mângâi cu căldura ta.. eu biciuiesc ca gerul…
Să-mi stai în brațe cât ai vrea.. să devenim tot una…
Ca Soarele să luminezi.. eu mai puțin..ca Luna…
De mâna ne plimbăm acum.. am devenit un cuplu…
S-aduci frumosul în viața mea.. eu să-ți alung urâtul…
În brațe vreau ca să te strâng .. iubirea doar ne leagă…
Să fim ca polii diferiți.. ceva să ne atragă…
Ai prins în mâini iubirea mea.. caci dragostea-i doar una…
Ești ca o briză în amurg.. eu doar stârnesc furtuna…
Acum fiind jumatea mea.. primește învățătura…
Nu este frig în univers.. lipsește doar căldura…
Am să-ți destăinui un secret.. nu știu a cui e vina…
Nici întunericul nu e.. lipsește doar lumina…
Sunt multe lucruri de știut.. nu țin la toate rostul…
Unde urâtul a-ncolțit.. lipsește doar frumosul…
A scris apostolu-n scripturi.. iubirile-s celeste…
Căci unde dragoste nu e.. nici eu nu stiu ce este.    Liviu Tapalagă, Anul Domnului feb.2017

 Doamna primăverii mele…

Azi lumea mi se pare bună.. mă simt iubit în preajma ta…
Aș vrea să-ți mulțumesc femeie.. că ai intrat în viața mea….
E primăvară lângă tine.. natura-i o poveste ireală…
Alungi tristețile din mine.. c-un optimism bolnav ce te-nconjoară…
Am o dilemă în iubire.. ori tu.. ori florile de-afară…
Împart iubirea pe din două.. femeie tu.. miros de primăvară…
Eu știu tentația de azi.. pe multe le cunoști și tu…
Cum ai făcut nu știu femeie.. pe primul loc să fii doar tu…
Ar spune mulți că-i slăbiciune.. că nu mai sunt bărbat în casă…
Dar nu mă pot schimba nicicum.. să nu-ți zâmbesc când vii acasă…
Copil fiind la mama mea. crescând.. m-am despărțit cu teamă…
Am devenit băiatul tău.. mi-ai fost soție.. dar și mamă…
Vreau să-ți destăinui un secret.. ce nu l-aş spune nimănui…
Oricât de mult am crește noi.. bărbații tot copii rămân…
Aș vrea să-ți spun cuvinte tandre.. și recunosc n-o fac prea des…
Înving azi slăbiciuni umane.. şi-ți spun femeie..te iubesc…
În viața mea ești echilibrul.. eviți mereu să ne certăm…
Doar știi că viața este scurtă.. și n-avem timp să ne-mpăcăm…
N-a fost prea greu să înțeleg..  copilăria nu-i o lume pasageră…
Suntem în suflet tot copii.. doar prețul jucariilor diferă…
Doar lângă tine eu sunt om… și simt că sunt ferit de rele…
E primăvară-n viața mea.. ești Doamna primăverii mele.      Liviu Tapalagă

Pribegi prin lumea altora
E noapte de iarnă iubito.. și luna sclipește pe tine…
În păr ai cristale de gheață .. iar frigul te-mpinge în mine…
Mă strângi cu putere de braț.. cu greu mai răzbim prin nămețe…
Pe drum nu-i o urmă măcar.. iar gerul ar vrea să ne-nghețe…
Ne suflă vifornița-n față.. te țin lângă mine cât pot…
Dar vântul îți smulge fularul.. nu-l prinzi,că ți-l vâră-n omăt…
Degeaba o fac pe viteazul.. mă tem de al nopții mister …
De buha ce-şi strigă destinul.. de piatra ce crapă de ger…
Ai mâna mai rece ca fierul.. iar ochii-ți sticlesc a furtună…
Ce straniu s-aude în iarnă.. un câine ce urlă la lună…
Blestem este azi peste noi.. blestem este azi peste țara…
Nevoia ne scoate din casă.. în noapte,pe jos pân-la gară…
Înjur doar în gând pentru mine.. și vremuri și drumul și gara…
Că rupe familii în două.. e strâmtă prea tare, azi țara…
În zări licăreşte-o lumină.. te trag mai vârtos după mine…
Un tren ne anunță destinul.. și calcă speranța pe șine…
Nu-i timp pentru vechi lamentări.. nu-ți scoți nici zăpada din cizme…
Te urci cu bagaje-n vagon.. nu plângi că ție milă de mine…
Rămân ca lovit pe peron.. năuc, foarte mic și stingher …
Dar trenul se pune-n miscare.. și fața-ți sclipește de ger…
Din mers mă asiguri că-i bine.. cu greu, că ai fața-nghețată…
Ești plină de forță în tine.. mă mir, ești o mână de fată.     Liviu Tapalagă

VALS, VALS, VALS…

E balul de sâmbătă seara.. orchestra în noapte răsună …
O strună își plânge vioara..  arcușul din urmă o-ngână…
Apari ca o umbră în sală.. cu părul tău galben de spic…
Maestrul își scapă bagheta.. orchestra se-ncurcă un pic…
Înfrunți doar priviri pătimașe.. toți ochii sunt țintă pe tine…
Cămașa ce-ți cade turnată.. cu greu,sânii strânși îi mai ține…
Pe tocuri ai mersul măiastru.. cu fusta scurtată-n într-adins…
Ațâți doar atât cât e bine.. nu lași nici un nerv neatins…
Nu vreau să îmi scape momentul.. Ursita mă-npinge spre tine…
Timid îți șoptesc la ureche..,, te rog, hai dansează cu mine,,…
Maestrul și-anunță orchestra.. cu trei lovituri în stativ…
Întoarce din nou partitura.. c-un vals pe un vechi portativ…
Bagheta dă tonul la muzici.. alămuri se pun în mișcare…
Ce grav se aude trombonul.. pe ritm și-a intrat toba mare…
Cu ochiul îmi face maestrul.. e valsul cântat pentru mine…
C-o mână își drege mustața.. cu alta bagheta o ține…
Și pașii încep să ne poarte.. pe ritmuri ca-n vechi regăsiri…
Plutim ca doi nori în furtună.. te simt cum în palme transpiri…
Bujori ai obrajii ca focul.. dar ritmul ne poartă-n visare…
Maestrul mai trage cu ochiul.. iar fruntea-i un lac de sudoare…
Ți-adulmec aroma de fată.. parfumul ce iese din tine…
De buze aș vrea să te mușc.. rușinea de lume mă ține…
La sâni trag cu ochiul șiret.. tresar într-un ritm ca și valsul…
Aș vrea să-i ating dar nu-i drept..  îți jur! n-o să-l las nici pe altul…
În brațe-mi plutești ca un fulg.. nu-ți pasă de lume, de restul…
În ochi mă privești și mă arzi.. la glezne se uită maestrul…
Un mit a căzut pentru noi.. nimic când iubești nu e pudic…
Doar dansul permite la toți.. preludiul iubirii în public…
E valsul ce-a scos la iveală.. ascunse dorințe sublime…
Te-nalți și-mi șoptești la ureche..,, te rog, înnoptează la mine,,.

Poveste de dragoste

A nins toată ziua iubito…
Omătul pe drum e cât tine…
Să scot și un câine din casă…
O crimă ar fi pentru mine…
Ți-e teamă de frigul de-afară…
E ger de îți crapă pomeții…
Ce mare-i dorința în tine…
Să-nvingi pentru mine nămeții…
Te-aştept în odaia-ncălzită…
Pe pat sunt scrobite-așternuturi…
Am șters pentru tine și lampa…
Ogeagul de fumuri și fluturi…
Mai pun niște lemne în sobă…
E cald peste tot și e bine…
O sită de mere pe plită…
Se coc la foc mic pentru tine…
N-apuc să-mi termin tot dichisul…
Că-aud un lătrat în livadă…
Nu strigi că e poarta deschisă..
Vii greu ca nu-i urmă-n zăpadă…
Îmi intri-n odaie înghețată…
Miroase a ger și a tine..
Obrajii-ți sunt roșii ca focul…
Mă minți că ți-e cald și ți-e bine…
Te caut aproape sălbatic…
Cazi moale în brațe la mine…
Sărutul cu buze-nghețate…
Un scâncet de dor și suspine…
Ne pierdem în patimi ascunse…
Mișcări ca în ritmul de tobă…
Miroase a fum în odaie…
Căci merele-s arse pe sobă…
Dar cine mai ține azi rostul…
Nu-i timp să mă satur de tine…
Te scoli și îmi sufli în lampă…
Eu știu…uneori ți-e rușine.   Liviu Tapalagă

 MITUL PUTERII
Citeşte-mi iar iubito.. povestea lui Samson…
Hai caută-n Scriptură.. mai stă puterea-n om..?
Să știu că nu în plete.. e forță și putere…
Ce-ar face dar sărmanii..  ce sunt lipsiți de ele…
De și-ar fi strâns puterea.. în inimă ca Om…
Degeaba l-ar mai tunde.. Dalila pe Samson…
Îți spun că nu în umeri.. stă forța de bărbat..
E-n brațele ce strâng .. prelung și delicat..
Și nici în glasul aspru.. îți spun acum să știi..
E felul cum șoptește..  povestea la copii…
Căci nu-i puternic omul.. prin felul cum lovește…
Ci felul cum atinge.. sau poate cum iubește…
Nici părul de pe piept.. nu-i semn de bărbăție…
E inima ce bate.. oricând pentru soție…
Să ai prieteni mulți. .nu ești bărbat să știi…
Amic întotdeauna.. să fii pentru copii…
Ce este bărbăția.. primește dar povața…
Acela ce-şi iubeste.. femeia toată viața…
Și greutăți în brațe.. să duci de-a lungul vieții…
Atuncea ești bărbat.. când duci povara….vieții.

Autor Liviu  Tapalagă, Anul Domnului 2017